the not-so-great indoors

Iar sunt pe marginea unei depresii soft din cauza inactivităţii. Întâmpin fiecare weekend cu gânduri de somn şi filme şi vinuri liniştite la masă, ca să vină duminica şi cu ea regretul că nu am 'zburdat pe câmpii'. O combinaţie fatală de lene şi lipsă de creativitate probabil, oricât de urât ar suna să recunosc aşa ceva despre mine.

S-ar putea să fie şi lipsa obişnuinţei de a inventa la nesfârşit lucuri de făcut în Bucureşti. Până la 15 ani eram la sat prin Făgăraş toată vara şi la munte în tabere sau cu tata toată iarna. După, am descoperit marea şi avantajele jobului de vară în spatele barului, păstrând iernile pe pârtie pentru refacerea metabolismului şi sistemului imunitar după vara petrecută în cort.

2005 şi 2006 au fost anii în care am stat cel mai mult la oraş. Am ajuns la mare o singură dată (!!!) în ambii ani iar la munte ...... în 2005 a fost licenţa şi în 2006 nu a mai fost zăpadă. Deci nesatisfăcător. Mi-am dat ceasul biologic peste cap. Nu ştiu ce să fac cu atât de mult timp în oraş. Am senzaţia că stau cu fundul pe un scaun toată ziua după care mi-l mut cu atenţie pe o canapea la un film - iar locaţia canapelei a devenit the spice of life, fiind singurul element care se mai schimbă.

Leneaaaaa!! Să moară! Ajung să mă gândesc cu groază că după o pauză aşa de lungă, poate a crescut inclusiv coeficientul minim de confort necesar şi de la atâta canapea n-aş mai putea în cort sau la priciuri. Obiectiv, nu cred că e adevărat, dar încep să mâ gândesc la tot felul de prostii din astea.

Nu-mi place ce spune despre mine faptul că mă complac într-o existenţă între canapea şi beciuri cu fum şi alcool. Pentru că pot să dau vina cât vreau pe lipsa zăpezii, dacă era să-mi mişc fundul găseam eu o direcţie.

Any ideas?