Tuesday, March 27

Premiile Gopo

M-am uitat aseară la gala de decernare a premiilor Gopo. Nu comentez organizarea sau sala sau efectele - a promis Sandra că va face asta şi a promis cu atâta venin :) că vreau să-i las ei plăcerea de a acoperi toate aspectele.

Dar, am vrut să văd reacţii şi nu găsesc. Nu pot să cred că nu a scris nimeni în presă despre eveniment. Poate am dat eu aiurea search pe google sau trebuia să sap mai adânc . . . oricum, faptul că în top 20 results sunt numai articole care anunţă gala şi nicio referire la cum a decurs sau comentariu apropo de câştigători ... nasol.

În altă ordine de idei, ruşinică mie că nu am văzut nici unul dintre filmele nominalizate - 5 mari şi late: Legături bolnăvicioase, A fost sau n-a fost, Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii, Hârtia va fi albastră şi Ryna.

Marele Gopo al serii a fost Porumboiu care a luat şi scenariu şi regie şi cel mai bun film. M-am bucurat şi pentru Doroteea Petre, front woman in două dintre filmele de mai sus, care a câştigat în faţa duo-ului amoros din Legături bolnăvicioase.

Note to self: a se vedea filmele astea!

PS. înţeleg că domnul Gopo a fost cine a fost şi a însemnat pentru cinematografia românească de a însemnat dar mi se pare că alegând o statuetă care să-l înfăţişeze scade un pic din clasa premiului. Sau sunt eu prea obişnuită cu liniile elegante ale lui Oscar? Trebuie să mă mai gândesc la asta un pic.

2 comments:

Alexandra said...

O sa vezi maine dimineata reactii. ziarele preiau de pe agentii mai greu, ca deh. :)
cand vb despre despre filme, intotdeauna esti subiectiv.
iti zic doar ca legaturile mie nu mi-au placut in mod deosebit... adica, asa ca idee si perspectiva e oki, pentru ca e altceva (aka, nu e facut pe tiparul filmelor romanesti din ultima vreme - adica nu au motiv istoric ca tema, principala, perioada comunista, etc - plus, e si light asa, ca imagini.
a fost sau nu a fost - e comic, pana la un punct cand incepe sa plictiseasca.
hartia si cum mi-am petrecut... - comunismul, revolutia privita din doua perspective diferite - cea a lui lui Munteanu care e una riguroasa si ce a lui Mitulescu... fara cuvinte :)
Ryna, nu am vazut nici eu. sper sa apuc.
plus, mie mi-a placut castigatorul de la scurt metraj: lampa cu caciula. e prea tare! (plus, apare valentino in el, eu am ras 1000 de ani :)))))
spor la vazut filme si la reviewuri coerente la ele (ca ale mele nu prea sunt)

mărie said...

Eu as vrea sa apuc sa le vad pe toate - si ca am auzit ca sunt bune si pentru ca inseamna ceva.

Azi vreau sa ajung la ICR sa vad Lampa cu caciula. :)

Sar'na de review-uri. :)