Thursday, March 1

am nevoie de un plan

Azi mi-am dat seamă că îmi lipseşte planul. Planul care să-mi dea ceva de făcut în pauze şi un plus de entuziasm la trecerea zilelor. Să hotărăsc data şi locul şi să încep să brodez detaliile.

Explicând senzaţia genială de fluturaşi în stomac la ideea a ceea ce va veni (adică la îndeplinirea fizică a planului) mi-a zis cineva, Sandra cred, ca a citit cum că happiness is having something to look forward to. Nu se pupă total cu ce înseamă sau ce îmi place mie să cred că înseamnă fericirea pentru mine dar probabil nu mi-am ridicat la fileu tema asta niciodată aşa că nu pot să spun sigur. Oricum, ca definiţie, e foarte aplicată pe subiect şi foarte potrivită sentimentului.

În ultimii trei ani am avut tot timpul un plan să look forward to. Toate legate de călătorii şi oameni şi experienţe şi văzut locuri şi trăit chestii noi. Şi observ că simt acum, subtil şi din când în când, că îmi lipseşte.

Iar planul ca planul. Când se întâmplă ca oameni afectaţi de plan să nu-l cunoască, este cu atât mai delicios. Odată ce îţi dai seama că fazele din filme sunt posibile şi în viaţa reală, nu ai cum să te abţii de la idei năstruşnice 24/ 24 :P

Mi-e poftă de planuri. Fetelor!!! Hai să mai facem o nebunie de weekend! Hai să rezervăm odată biletele alea către oriunde, să îmi sticlească ochii fără motiv la ţigara de dimineaţă când îmi aduc aminte că peste x zile/ săptămâni sunt în aeroport cu toate trăirile înainte sau în maşină cu plinul făcut şi 10.000 de kilometri de road trip în faţă.

2 comments:

Sandra G said...

rock! ce zici de sfarsit de iunie sau inceput de iulie? sau e prea departe? sau vii cu mine la Paris, unde ma duc eu la un colocviu pe 2-3 iunie? :D

mărie said...

ma gandeam ceva gen sfarsit de aprilie, inceput de mai.
rock-ul in iunie e stabilit deja!

paris e prea aproape de rock. wallet says no! :D