Thursday, March 15

liniştiţi-vă!!

Later edit: ... pentru să m-am autosesizat într-un caz şi am fost întrebată în alte două.
Cuvintele cheie sunt real, oameni, viaţă, continuu, şi experienţă proprie, pe viu, a mea
NU
post, blog şi 15% din timpul tău pe care-l foloseşti cum vrea muşchiul tău - să înjuri sau să lauzi sau să glumeşti sau să faci revista presei şi care nu va fi niciodată suficient pentru definirea unui tip de personalitate :).


Nu îmi dau seama când a devenit de preferat afişarea continuă a dezacordului şi nemulţumirii iar depresia făţişă un sinonim al coeficientului de interesant al persoanei.

Din categoria 'nu-mi place', nu-mi plac (1) oamenii care critică continuu ca să-şi dovedească inteligenţa şi (2) oamenii care au permanent probleme existenţiale ca să-şi dovedească meritul de fi în centrul atenţiei.

Cârcoteala ridicată la rang de artă şi scop unic iar aprecierile pozitive sunt semne ale ignoranţei. De acord, ignoranţa te împiedică să sesizezi să anumite lucruri care nu sunt ok odată ce te-ai obişnuit cu ele şi cu siguranţă te plasează departe de emiterea unei soluţii.
Dar totuşi, mi se pare extrem de trist să vezi numai asta, să cauţi numai asta.

Critica e bună, e al naibii de bună şi unge ca nimeni alta sufleţelu când te visezi apărător al valorilor adevărate şi ghid spre lumină al celor care 'n-au bieţii de unde să ştie' destul încât să vadă şi ei.

Pe mine mă enervează când sunt mă surprind nervoasă şi agresivă din cauze externe. Nu zice nimeni să accepţi cu ochii închişi ce ţi se dă sau spune dar sincer, există critică şi apoi mai există critică. Există discernământ care te ajută să nu-ţi faci zile negre pentru orice răhăţel care nu iese cum vrei tu sa orice stare de fapt anormală - şi, de fapt, cred că oricum se face alegerea asta, doar că nu e aplicată în favoarea ta ci în a alege acele critici cu cea mai mare priză la discipolii tăi.

N-am văzut pe nimeni să aibă o zi proastă şi să înjure vehement sistemul că s-a întâlnit dimineaţă cu un bătrân la metrou care întindea mâna să ceară de sub epoleţii plini de medalii de onoare. Am văzut în schimb oameni care îşi smulg părul din cap şi înjură toată ţara cu patos că le-a tăiat calea un bmw cu număr de senat în drum spre serviciu. Serios acum, sistemul oricum e viciat dar îl criticăm numai când ne-a făcut să ne simţit cumva inferiori şi neputincioşi. Iarăşi, trist!

Mă rog, nu voiam să o dau în sociale. E doar vorba de discernământul care ar trebui să ne mai ţină de la revoltă. Şi despre faptul că îl aplicăm dar prost. Criticăm ceeea ce putem critica cu cea mai mare vehemenţă şi ne e cel mai la îndemână să criticăm.

Apoi, când a ajuns să nu mai fie 'cool' (ca să explic ghilimelele mi-ar mai trebui vreo 3 posturi) să-ţi fie bine? Pur şi simplu. Să nu ai tooooot timpul o problemă de viaţă şi de moarte şi senzaţia că fără ea eşti nimeni. Lăsaţi-le naibii de romane şi legende urbane cu fete maltratate şi băieţi de cartier care se rup şi se fac doctori - atâta amploare şi dramă existenţială şi regret că nu te-a bătut nimeni niciodată ca să poţi spune că te-ai ridicat peste ce ţi-a dat natura.

Problema e că, fără a băga aici excepţiile şi sunt sigură că există copii care chiar au de-a face cu lucuri care nici măcar nu-mi trec prin cap, dacă ar veni peste cool-ii de azi toate problemele pe care şi le doresc, cresc şi vând atât de bine la audienţă . . . vai de mama lor.

Şi trist este că e doar faţadă - trist este că nu ai găsit alt mod de a te face remarcat decât drama eternă. Aveam o colegă în liceu care de fiecare dată când întârzia 1000 de ore sau uita să facă ceva sau nu se ţinea de cuvânt ... orice ... venea cu o falcă în cer şi una în pământ cu m-am certat cu mama, vai ce nervoasă sunt, dă-mi o ţigară şi se ştergea totul cu buretele. Certurile fiind pe tema nu ieşi în regie în timpul săptămânii şi nu, nu îţi dau 3 milioane să dai pe o poşetă la 17 ani.

Trist e că e un personaj creat. Ăia care chiar au probleme nu au nevoie de personaj, nu şi-l cultivă şi nu se expun în piaţa publică cu uite ce dezinhibat sunt eu că pot să vorbesc liber de spre problemele mele graaaave cu toţi necunoscuţii.

Nu există oamenii care nu-şi asumă!! Şi nu există oamenii care îşi asumă voit pentru valoarea pe care actul asumat o aduce constuirii legendei personale (şi folosesc sintagma la modul cel mai peiorativ şi departe de Alchimistul posibil) . . . modelu care face mizerii şi e laudă cu ele uite ce nebun/ă sunt eu că fac mizerii şi mi le asum. Se visează toţi Courtney Love-eriţe şi Courtney Love-eri.

Vărsându-mi acest of la Sandra la un moment dat, s-a uitat mămos la mine cu puiule, nu mai e la modă să te manifeşti pozitiv de pe vremea când drogurile erau legale şi mişcarea hippie în floare. :)))) Refuz în continuare să-mi stric zilele, să urlu când e soare afară că ce drept are natura să înflorească când la mine în suflet e iarnă (bwahahahah!).

Uite, the new emo kid! :))
Ei măcar criticau consecvent sistemul şi toate aspectele lui, fără a-şi scoate din asta un titlu de martir (eliminăm cazurile extreme, vorbesc de stare) în sânge şi noroi. Trist cum oameni care au trăit traume le depăşesc până la urmă iar oamenii care nu, se chinuie să mimeze probleme că li s-a urât de viaţa de suburbii.

2 comments:

Sandra G said...

[tot sandra, pe un ton didactic de data asta :)] am citit un studiu care zice ca din toate conversatiile de pe lumea asta, fie ca se vorbeste de filmul de aseara, ciorba de la pranz sau business, 80% din conversatii sunt negative (despre ce nu merge, ce nu ne place, ce nu e bine, ce suge... etc).

let's change the figures around, shall we? uite, incep eu: ce imi place la oamenii care critica non stop este ca atrag atentia celorlalti asupra unor chestii care pot fi imbunatatie. ce imi place la oamenii care critica si sunt deprimati non stop este ca ma ajuta sa relativizez si sa ma bucur mai mult de ce am :)

te bagi la un proiect gen 'the positive blog'? :)

marie said...

haha. Adica numai de bine? N-as putea sa ma abtin de o injuratura printre dinti si o critica sau sa-mi inghit depresia cand vine.

Nu vorbeam pe bucati. Am zis ca nu-mi plac in sensul de intrat in spatiul meu intim. Dupa ce ti s-a atras atentia si ai relativizat, cand nu au altceva de spus in afara de bagamiash sau aoaleooo, nu devine obositor?
Vorbesc de cazurile astea, nu de o perioada de depresie sau de agresivitate crescuta la adresa universulu - astea din urma nu sunt mimate, sunt inevitabile.

Eu sunt constuita asa :) I need to be happy in order to be happy.