din categoria 'cenuşă în cap'

Noroc că am oameni cu simţul umorului în jur.

Nu o să mai comentez niciodată când mi se mai aruncă un 'puştoaico' în nas, când cu toate impresiile mele de independenţă astăzi m-a dovedit un aspirator.

Şi m-a dovedit într-atât încât am fost nevoită să-mi sun fostul prieten să-l întreb dacă sacul de la aspirator e textil sau de hârtie.

Şi cum îl schimb.

Şi unde găsesc rezerve.

Toate astea în condiţiile în care el a plecat şi eu m-am mutat înapoi acum aproape 6 luni!!

Repet: noroc că am oameni cu simţul umorului în jur, myself included ;)

e bine

E bine, e bine, e de bine.

Iar am lăsat lucruri pe ultima sută de metri. Şi turcii ăştia nebuni cu toate actele care îţi trebuie ca să poţi intra în ţara aia. Am aflat că peste legalizarea unui document mai există o aşa numită supra-legalizare also know as apostilă. Am plecat dimineaţă spre Porsche să rezolv în 5 minute o procură şi m-am trezit catapultată într-o lume cu apostile, traduceri în regim de urgenţă şi ştampile. Bleah.

Nu-mi place deloc sistemul. Am rezistat eroic până la 23 de ani fără nici o factură/cont/proprietate pe numele meu. Nimic! :D Acum plătesc. Mi-ar merge multe chestii mai uşor dacă ar fi numele meu pe ele. Oh well.... Am cedat cu banca. Cu restul încă mă mai ţin pe poziţii.

Dar e de bine.

Cu toate că am reuşit să îmi programez toată alergătura asta fix în prima zi de ploaie şi prima zi în care plec în balerini şi fustă albă de acasă. Mi-e şi frig şi frică de pete.

Cu toate că ieri m-am culcat la 2 şi am adormit pe la 4 şi m-am trezit pe la 7 jumate cu o oră înainte de a suna ceasul. Trebuie ordine în cap ca să nu se mai trezească că vrea să producă chestii când eu vreau să dorm!!

Vai cât am de gândit! Tot ce mi-a mers din poignet şi fără direcţie clară până acum m-a ajuns din urmă. Hârtie + Creion = Linişte. Just wait and see ;)

Abia aştept să plec la turci să schimb aerul şi să mănânc TOT!! Vai ce festin mă aşteaptă :D
Dacă mă ajută universul cu apostila aia. Uuuuf!

bed & breakfast

Aducând iar în discuţie organismul meu extrem de performant . . . după o săptămână ca ultima planul de weekend este: Refacerea. Adică somn şi mâncare. Punct. Încă nu mă tentează varianta high-class de refacere, adica spa şi shopping ;)

Am reuşit ieri să pun la loc aproape jumate din cele 3 kile pierdute zilele astea.

La mine, senzaţia fizică de "poftă" a fost întotdeauna mai puternică dect senzaţia fizică de "saţietate".

Dacă nu mai am golul emoţional în stomac care să mă facă să uit, am fost ieri ca leul din madagascar cu hălcile de carne pe retină ;)

Şi totuşi . . . de ce mă trezesc la 8 jumate în weekend. Unde s-a dus skill-ul de a dormi până la 12?!? :((

despre rituri de trecere

Deci baipantazi şi-a făcut blog ca să-mi publice mie intimităţile în www . . . (draga mea, am vrut să-ţi fac prezentare cu flori şi porumbei şi chiţzăială dar dacă ai insistat să provoci această discuţie . . . fie! Auzi la ea, să terfeleasă în noroi un rit de trecere)


Ştiţi cum avem cu toţii acele mici momente de 'trecere', de răscruce, acele momente în care îţi dai seama că viaţa ta nu va mai fi niciodată la fel.

Ultimul pentru mine a fost ieri, când cu mare întârziere am intrat şi eu în marea lume a downloadatorilor de chestii. Şi mi s-a prezentat conceptul de raţie. Care am aflat că trebuie ţinută sus că altfel ţi se ia darul.

- Bun, dar cum?, întreb eu naivă.
- Cum? păi simplu...fii atentă . . dai aici browse la 'adult' şi alegi ce-ţi face cu ochiul.

Am tras aer în piept şi am început astfel o nouă etapă, cocârjită deasupra laptopului în miez de noapte downloadând pron.
Conştientă că viaţa nu va mai fi niciodată la fel dar dedicată scopului de a ţine peste medie raţia de care vorbeam mai sus.

Aşa se face că, dragii mei, ieri la ora 12 noaptea, între seeding şi leeching de pornache, m-am simţit integrată într-o nouă comunitate.

- Bună, eu sunt maria! Pot să mă joc şi eu cu voi?
- Bine ai venit maria, poftim nişte pron!
- Vai mersi, dar le am pe ale mele ;)

Mersi băi, ce să zic :)) Şi să te ţii de scris, da!!

amestecate

Mda. Păsărelele iar cântă, verde e iarba, soarele-i sus pe cer, dusă e iarna etc etc. :D

Iar m-am minunat de extrem de performantul meu sistem imunitar care deja măturase tot sub covor de m-am trezit zen după 24 de ore să fără să fi rezolvat nimic. Am reuşit cu graţie şi cu forţa să mă ţin încă o zi într-o stare borderline depresie ca să fiu sigură că rezolv cauzele. În momentul în care nu m-ar mai fi durut, covorul s-ar fi lăsat peste încă nişte mizerie.

Amuzant altfel. Cum m-am trezit cântând în maşină şi mi-am dat peste bot. Că dacă mă lăsam şi acceptam soluţia de protecţie nu făceam decât să amân un moment inevitabil.

Jur că şi mie mi se pare ciudat câteodata dar atâta timp cât pentru mine 'face sens', suntem ok ;) :)))



În altă ordine de idei, mi-am adus aminte de ce nu folosesc televizorul decât pentru filme şi seriale. Am fost forţată de împrejurări să mă uit miercuri dimineaţă pe B1 la o emisiune despre manualele de religie şi orele de religie în şcoli. Îmi venea să muşc din televizorul ăla.

Cu reprezentantul Asociaţiei pentru Libertate de Conştiinţă (parcă, nu mai ţin minte) care venea cu argumente şi cu pasaje subliniate de mi se făcea pielea de găină şi un nene deputat de nu ştiu unde în discursul căruia nu am reuşit să identific nici un argument raţional. E ok că scrie că faceţi lucrarea Domnului dacă omorâţi cu pietre toţi vrăjitorii. E limbaj arhaic deci nu e instigare la crimă. Băăăă, vorbim de nişte copii!!

Cu o moderatoare care făcea pe faţă front comun cu deputatul şi care a ţinut discuţia pe tema 'dvs. chiar nu v-aţi boteza copilul, domnule reprezentant al asociaţiei pentru libertate de conştiinţă? Vai de mine? Serios?' parcă special pentru a se 'cutremura' babele şi a vota deputatul să le apere împortiva diavolului nebotezat.


Într-o altă ordine de idei, pentru domnişoara care nu înţeleg de ce insistă să mă citească deşi ar dori să pier sub un tir, vorba parazitului: 'bună seara şi bine te-am găsit draga mea, sperai cumva că am rămas fără idei?'. De mult mă chinui să înţeleg formele astea de voyeurism. Aştepţi să cad şi vrei să fii prima care află? Despre asta e vorba? Nu înţeleg şi pace. Dar încep să nu mai fiu nici măcar amuzată.


În încă o altă ordine de idei: săptămâna viitoare pe vremea asta sunt la curs intensiv de negociere, că tot mi se întâmplă din ce în ce mai des să fiu pusă în situaţii din astea şi sunt încă timidă :P. Ca orice corporatist care se respectă, este un curs intensiv în afara ţării, organizat din timp şi planificat la detaliu. Se ţine în bazar în Istanbul ;) Încep cu bluziţe şi fuste şi pantofiori şi ajung eu la un moment dat la contracte pe termen lung, nu? Voi investi în educaţia mea profesională :)))


Mai departe . . . aseară a apărut Sandu după 3 ani din neant cu un telefon de 'sunt în ţară, hai la un suc'. Şi, la numai 4 zile după ce mi s-au scurs ochii o seară întreagă la domnu' şi la accentul lui, de pe aceeaşi canapea mi s-au scurs ochii la acelaşi adorabil accent liverpoolian, doar că de data asta live, când dădea Sandu raportu' la doamna Sandu. Jur că e ceva cu accentele astea. Oricum, nu am reuşit să reţin în 3 ani exact unde stă el în ţara aia . . . acum sigur nu mai uit niciodată.


All's good :)

Când alegi, oricare ar fi motivele, să bagi lucruri sub preş, ar trebui să alegi ştiind că la un moment dat cineva va ridica covorul şi vor ieşi ca din cutia pandorei. Violent şi concomitent.

Dă-le încolo de orgolii, nu mai ascund nimic nicăieri. Şi ce-o fi o fi. Worst case scenario e calculat şi nu e nici pe departe un capăt de ţară. Nu e normal să cotinui aşa, plângând până adorm şi buşindu-mă plânsul la 2 fracţiuni de secundă de când am deschis ochii, apoi un pic în maşină, apoi un pic în faţa biroului şi tot aşa.

Refuz să mai sar etape! Să mă mai împing de la spate. Să mă mai ghidez după ce cred alţii că pot să fac. Refuz să mai sar fie şi o jumătate de etapă. Că nu ai cum să faci asta fără să bagi altele sub preş. Şi atunci nu creşti cu toate în paralel deci n-ai echibru deci construcţia este foarte foarte fragilă.

Gata! La revedere!

în general

Să mor dacă mai înţeleg de ce mă agit atât.
Am renunţat a a face ce cred eu că e bine cu forţa, altora. M-am domolit.

Dar o să încep să nu mă mai agit nici pentru partea mea de masă. Pe bune. De ce? Pentru satisfacţia că ai făcut ceea ce trebuie? Ia să vedem cum merge şi aia cu nesimţirea.

Mă enervează că asta e fix din zona cu Maria la 6 ani care se visa prinţesă. Acum avem Maria la 23 care se visează călcând cu indiferenţă pe cadavre. O să ajung mizerabilă exact aşa cum am ajuns şi prinţesă cu inorog :)))

Uffff!

hey Jude!

Am văzut Across the universe aseară. N-am mai chiţăit la un film şi la un personaj în halul ăsta . . . cred că din fragedă adolescenţă. M-am trezit dorindu-mi să nu fi 'închis' blogul de femei ca să îi dedic un post de toată frumuseţea astăzi.
Eh . . . o sa-mi fac un colaj adolescentin să mi-l pun pe desktop ;)

Trecând peste bad boy-ul sensibil cu accent de Liverpool (*inimioare, inimioare*), e o poveste foarte frumoasă. Cum n-am mai văzut de mult. Dacă n-ar fi fost Sandra care mi-a clarificat cum e cu trailer vs. movie l-aş fi văzut aşteptându-mă la o cantitate de psihedelic direct proporţională cu apariţiile lui Eddie Izzard şi Bono sau o prezentare a perioadei gen The Doors. Şi m-aş fi enervat. Aşa, aşteptându-mă la o poveste, a fost o poveste foarte foarte frumoasă.

Mi s-a făcut, evident, o poftă nebună de Beatles. Venită imediat după pofta nebună de Queen de săptămâna trecuta venită la rândul ei după cheful inexplicabil de Michael Jackson de acum două săptămâni.

Cu plecăciuni Ioanei care a venit cu ideea de filme şi cu filmul de aseară:
I give you . . . Jude!!

calea de mijloc

Prefer întotdeauna o durere acută de scurtă durată unui disconfort temperat prelungit.

Prefer efortul de a mai sta juma de oră să stâng şi spăl vase la 5 dimineaţa după un party la mine disconfortului de a-mi bea cafeaua printre cutii de bere goale şi vase murdare.

De abia acum încep, încet încet, să fiu ok cu a nu şti exact 'care e planul'. Iar asta vine tot din nevoia de a scoate cât mai mult din 'planul' ăla, oricare ar fi el. Ceea ce implică 'pregătire'. Sunt nebună.

Trebuie să fiu cu totul în momentul ăla de fiecare dată. Disconforturile rup momentele, sunt ca o durere de cap pe fundal când ieşi în oraş, lucrezi, faci dragoste, vorbeşti la telefon etc. De aia le prefer pe toate cumulate într-un moment care ştiu că e de maxim disconfort. Dar care le epuizează şi lasă loc după aia de ce am eu chef.


Urlu cât mă ţin plămânii că lucrurile mici contează, că lucrurile mici se adună, că lucrurile mici adunate schimbă . . . . şi totuşi . . .

Dacă ştiu că nu pot face totul cu grijă pentru planetă, nu sunt atentă nici măcar să nu las luminile aprinse în baie când nu sunt acolo.

Dacă ştiu că nu sunt în perioada de 'hai să ne înfometăm ca să slăbim în 7 zile 10 kile ca să le punem la loc în 15 şi să facem vergeturi' nu sunt atentă deloc la ce mănânc.

Dacă am apucat să arunc un tricou pe canapea şi să-l las acolo destul cât să mă apuce senzaţia de 'dezordine', va urma încă unul şi încă unul până când nu voi mai avea loc de ele, moment în care vor ajunge toate, dintr-o singură mişcare, la spălat. Fără triere.


Amân nişte lucruri la nesfârşit pentru că nu am timpul sau dispoziţia de a le face 'ca la carte' . . . cu cât le amân mai mult cu atât devine mai indispensabil să le fac 'ca la carte' . . şi ajung câteodată să le amân la nesfârşit. Şi pierd chestii şi rănesc oameni. Pentru că sunt eu lacomă şi nu am învăţat încă să savurez. Iar pentru cei de lângă mine care ştiu să facă asta . . . faptul că eu nu fac efortul unei 'jumătăţi de oră' înseamnă indiferenţă şi nepăsare. Când eu nu fac efortul din cauză că pentru mine chestia aia valorează '24 de ore'. Şi când ştiu că nu le am acum, amân până le voi avea.

Mi-aş dori să nu mă mai amân cu nişte chestii.


Concluzia? Vânez toturi şi nimicuri în loc să încerc să mă mai bucur şi de amestecături. O fi ceva şi de capul lor.

au!

Din categoria 'you don't know what you got till it's gone' . . . . nu-ţi dai seama cât de mult foloseşti podul palmei până nu îţi înfigi un centimetru de cutter în el.

Mă mir de fiecare dată când mă lovesc în locuri din astea aparent 'nefolosite' şi îmi dau seama cât de mult disconfort produc.

Au! Au! Au!

b

Eu nu-i sugerez mecanicului cum să-mi repare maşina, deşi e a mea.
Nu mă bag peste tehnica de pensat a cosmeticienei, deşi eu voi ieşi apoi cu faţa aia pe stradă.
Ce-ar mai fi să-i spun bucătarului drag de la Smart's cum să-mi facă spaghetele.
Sau să-i explic doctorului când mă taie că eu cred că incizia ar trebui să fie transversală nu prin puncţie cum vrea el.

Dacă plătiţi un om pentru nişte competenţe de ce plm nu îl credeţi pe cuvânt şi nu-l lăsaţi să-şi facă treaba?!?!?

small reminder

Deci DA, îmi convine câteodată modelul ăsta de trăit între extreme - zile lucrătoare de 14-15 ore vs. zile în care pot să plec să mă duc în parc.

PS. Mai ales că, dacă e să nu ne ascundem după deget, se mai întâmplă ca primele să fie o consecinţă directă a celor din categoria a doua.

Eh . . . dar am tot timpul fluturaşi! - indiferent că sunt de dealine sau de la activităţi în regim de chiul ;) (chiar dacă farmecul chiului este semnificativ diluat de faptul că nu îmi pune nimeni absenţă şi nu-mi cheamă părinţii la 'şcoală')

trăim în România

Trăim în România şi, între 2 şi 4 aprilie, asta chiar ne va ocupa tot timpul!

Ştiam eu de ce nu mă mai uit la ştiri - când apuc să mă uit aflu numai lucruri nasoale cum că mi se închide oraşul 3 zile de dragul unor mari diplomaţi. Ştiam de summit, nu ştiam de consecinţele lui.

Ştiam eu de ce am grijă la karmă şi sunt drăguţă cu universul. Petru că universul este, la rândul lui, draguţ cu mine şi mi-a ghidat paşii necunoscători spre a planifica getaway-ul la Istanbul exact în perioada sus numită.

Deci la revedere, ţară dragă! Nu-mi place deloc să te văd ploconindu-te. Prefer să nu fiu de faţă.

playlist

Aş vrea să ştiu ce mari cercetători sau DJi de la VH1 au ajuns la concluzia că pentru a te trezi trebuie să asculţi negreşit, în fiecare dimineaţă, Leona Lewis, Fergie, Alicia Keys, Nicole aia de la PussycatDolls şi încă una mică cu 'starts at my toes' nush ce.

Pe bune. Din noiembrie de când m-am mutat şi pot să dau drumul la TV dimineaţa. Aceleaşi melodii! În fiecare sfântă dimineaţă. În acelaşi interval orar. De ceeee?!?!

post

Revenind, a fost o zi exact aşa cum mi le doresc când nu mai simt că am ritm şi motivaţie. Plină de activităţi şi plină de finalităţi.

Îmi aduc aminte de prima zi de după examenul la facultate când m-am dus acasă şi am făcut integrale şi limite o noapte întreagă. Iubeam modul în care scriai, calculai, scriai şi la sfârşit aveai rezultatul corect sau incorect la sfârşitul culegerii. Asta m-a ţinut pe mine departe de 'ştiinţele umaniste' pâna când nu am mai avut de ales: Finalitatea!!!

De aia am în continuare nevoie de planuri mici şi mărunte şi dese şi realizabile. Pentru că îmi trebuie palpabilul.

E foarte ciudat cum te duce şi unde te duce asta cu viaţa. Aseară, pachet de nervi şi cu o copilărie întreagă plină de reproşuri reactivată (am recitit postul scăpat de la publish de aseară şi m-am speriat un pic) am ajuns la cafea cu vară'mea şi pentru prima oară a fost altfel. Un discurs oarecum asemănător cu ăla din ultimii ani apropo de 'înţelege, lasă de la tine, nu te mai enerva, aşa sunt şi n-ai ce face, fă şi tu un efort'.

Acelaşi discurs care până acum mă enerva maxim.Vedeam în el doar altă ocazie a ei să o ardă inteligentă şi neutră într-o chestie în care îmi era clar că nu simte ca mine doar pentru că nu şi-a luat-o la fel de rău ca mine. Sau că s-a obişnuit cu avantajele de a fi întotdeauna dulce şi lunecoasă.
Mă rog . . .

Pentru prima oară nu a mai sunat fals sau demonstrativ. Mi-am dat seama că îi pusesem o 'stea' în frunte şi că nu mi-am pus niciodată problema a ceea ce este în spate. Să ne înţelegem, eu sunt foarte spre nesănătos-pentru-mine de empatică în mod normal. O fi adevărată aia că atunci când eşti foarte aproape nu vezi nimic.

Vorba Sandrei, dacă acelaşi discurs dintotdeauna îmi sună dintr-o dată autentic . . . . înseamnă că e la mine schimbarea. De abia pe oamenii ăştia dacă ajung să-i iert, dar iertare pe bune . . . nu voi mai avea nici un issue toată viaţa.

Nu credeam să-mi fie atât de greu cu ei când de obicei îmi iese cu brio. Pusă în situaţiile alea fiind, cred că ori ajungi să acţionezi după acelaşi model ori te duci în partea total opusă. Iar eu am luat-o în cealaltă direcţie complet. Motiv pentru care nu numai că nu fac aşa dar huidui şi mă revolt la orice mostră de comportament asemănătoare. Am rămas la fel de sensibilă la ele, n-am reuşit decât să amplific reacţia şi să o decorez cu argumente raţionale.

Dacă tot vreau să-mi 'rezolv' orgoliul, iertarea asta ar fi dovada finală că l-am 'rezolvat'.

pentru posteritate, numai de bine

Ieri m-a salvat treaba venită pe fugă şi cu deadline in 5 minute de la a termina şi publica un post scris la nervi. De care probabil mi-ar fi părut un pic rău după aia. Am mai păţit din astea. E a doua oară în câteva luni când vine munca multă peste mine exact când sunt pe punctul de a scrie/ spune/ face ceva ce nu îmi stă în caracter.

Nervii vin orice ai face. Nu am pretenţia că aş fi călugăr budist :). Dar prefer să nu îmi creez singură amintiri ale acelor nervi prin sms-uri, conversaţii, posturi, mail-uri sau tatuaje :))))) scrise/făcute sub influenţă. Că prefer să adun liniuţe scrijelite pe pereţi pentru momente de bine, nu pentru momente de revoltă, disperare, frustrare, nedreptate, meschinărie, laşitate etc.

Hmmm . . . e ceva în aer. Jur! Şi încă nu-mi dau seama dacă e de foarte bine sau e de mai puţin bine. Măcat sunt din ce în ce mai conştientă că nu prea are ce să se întâmple să fie de rău maxim. Tot e ceva. Nu pot să pun degetul pe senzaţie sau pe situaţie. Dar e ceva. Clar!

În altă ordine de idei, redescopăr oameni. Pentru că mă trezesc surpinsă în mod plăcut când îmi depăşesc cu mult aşteptările. Nu mi s-a mai întâmplat să fi subestimat un om. Sau dacă oi fi făcut-o, n-am apucat niciodată să-mi dau seama că am subestimat. Eu pornesc tot timpul cu omul pe piedestal. Şi când mă înşel, mă înşel tot timpul în direcţia cealaltă - văd corola de minuni a lumii unde nu e decât o rămurică de măslin. Foarte tari suprizele plăcute ;)

weekend-uri, confort neaşteptat, telefoane şi ziua lu sfântu' Patrick

Weekendurile începute de vineri seară au mai multe şanse să iasă weekenduri mişto. Pentru că începi sâmbăta cu party-ul, interacţiunea socială, dansul, cocktailul şi dormitul până la 12 deja bifate.

Eu cel puţin aşa funcţionez.

Simt tot timpul o datorie faţă de mine de a bifa toate cele de mai sus la fiecare sfârşit de săptămână. Pentru că, altfel, timpul liber trece pe lângă tine iar mai mult de 1 zi odată la 2 luni în care să zac în pat îmi creează sentimente de vinovăţie faţă de mine, de tinereţea şi de energia mea :)

Revenind. Vineri seară, blogfest în Fabrica. Din categoria 'situaţii sociale în care nu te pui pentru că eşti sigur că vei simţi disconfort' sau cum ne punem singuri bariere . . . mă aşteptam să mă simt uşor stingheră apărând singură în capul scărilor. Aşteptam cam aceeaşi senzaţie care nu a apărut când am trecut acum ceva vreme de un prânz cu trei feluri la restaurant, singură la o masă de 6 persoane.

Eu care chiar cred despre mine că ajung uşor să mă simt stingheră în situaţii sociale, în parte pentru că m-am şi obişnuit să mă simt ca acasă tot timpul. Şi atunci, când nu mai sunt în acele câteva locuri sau contexte în care sunt 'acasă' am aşa, un sentiment de reţinere. Mă rog...

Foarte frumos la blogfest. Oameni mişto pe care apuc să-i văd numai cu ocaziile astea. Din motive care chiar nu contează în definitiv. Ştiu că mă duc cu atâta drag la întâlniri şi că e o zonă în care mă simt foarte bine. M-am bucurat maixm să vă văd :)


Revenind, weekendurile mele încep să arate exact aşa cum vreau. Cu de toate. Şi cu parc şi cu party şi cu plimbat şi cu oameni noi şi cu oameni vechi şi cu râs şi cu bârfa şi cu cafea şi cu un pic e curăţenie şi cu somn bun şi cu filme.

Cheia succesului este în a ieşi din casă la 30 de minute după ce te-ai trezit. Să deschizi ochii şi în timp ce îţi întinzi muşchii la soare să pui mâna pe telefon şi cu vocea aia jumate în vis: 'ne vedem la cafea? la soare undeva? trec să te iau? ok, hai că dau bip când sunt jos'. Pentru că odată adunate şi scoase din casă şi pijamale . . activităţile curg fluent toată ziua.

Vorbeam aseară cu mama, care tocmai vine de la experimentat un alt tip de cultură a interacţiunilor sociale . . şi îmi dau seama că telefonul ăla de 'în 20 min sunt la tine şi vedem noi unde mergem' valorează TOT. Că hotărârile de a pleca la mare sau la munte luate în cinci secunde sau capacitatea de a apăsa pe buy la nişte bilete de avion când plecasei de acasă doar să bei o cafea....toate se trag de la exersarea (conştincioasă ;)) a acelui tip de telefon. De la mic la mare, nu? :)

O fi vreun sâmbure de adevăr şi în mirobolantele studii care ne asigură că avem mai mult chef de viaţă primăvara, mai ştii?


Dar astăzi sărbătorim viaţa de ascet a lu' nenea Sfântul Patrick prin cantităţi industriale de bere şi Dropkick Murphy's.

sună cunoscut? ;)

De la domnul care gave me my crayons back, o mare lemă a interacţiunilor sociale în prolog de mileniu trei.


Este o foaaaarte mare diferenţă între conexiuni făcute spontan în mijlocul unei conversaţii şi conexiuni pregătite pentru a fi livrate în momente pândite în care ai calculat efectul ca fiind maxim.

Ce-ar fi să nu mai 'batem la uşă' cu Kant şi Cărtărescu ţinându-ne de mânuţă (astea par a fi cele mai demonetizate referinţe din cauza livrării excesive în discursuri de gen) ? Now wouldn't that be nice?

Altfel, un 'dacă te-aş prinde într-o zi şi ţi-aş săruta talpa piciorului n-ai şchiopăta puţin să nu-mi striveşti sărutul?' e fix o traducere de cinci stele a discursului cu 'păpuşea, îţi place de muşchii mei?'. Şi da, Nichita este un caz real de agăţaj într-un club. Hai frateeeeee!!!

Jur că un 'cât e ceasul' sau 'ai un foc' bate de departe deschiderea cu versuri sau 'mi-a atras atenţia unul din aceesoriile tale, e o replică perfectă a unui obiect tradiţional din cultura maya pe care, întâmplarea face, eu am studiat-o toată viaţa în pelerinajele mele'. Hai frateeee! Alt caz real.

Mă rog. Vine weekendul. Afară e soare. Iar eu am aflat acum câteva zile că sunt pe alocuri înspăimântătoare în sensul ăla de obsesie combinată cu substanţe interzise în posturile mele 'fericite'. Doar o afirmaţie. Nu plănuiesc să fac ceva cu ea :)

Mult soare şi aer liber zilele astea vă doresc! :)

Later edit: Aaaaa, şi poate ne vedem diseară în Fabrica la marea marea ceremonie. Trebuie un pic de beci/hală înainte de partea cu aer şi soare :)

obiceiuri, obiceiuri

Mi-am propus să nu-mi mai iau calculatorul cu mine acasă o vreme.

Funcţionează. Chiar foarte bine. E liniştitor. În curând cred că o să scot şi televizorul din funcţiune şi o să mă dedic în totalitate teraselor şi cărţilor.

n-am titlu la asta

Later edit: N-am titlu pentru că de abia acum nu-mi vine să cred de unde am pornit şi unde am ajuns în timp ce scriam :)))


Ieri seară în Carrefour am făcut shopping like there's no tomorrow. Am luat TOT. Intrată în zona aia de 'vreau să stea să dea pe afară frigiderul de acasă şi să am cel puţin 10 variante de ce mâncăm astăzi în fiecare seară'.

Şi am gătit. Mă rog, mult spus gătit. Am făcut una bucată friptură cu punga magică Knorr (care, că veni vorba, chiar este magică, jur!) şi una bucată tort de la Dr. Oetker. Deci nu se pune că am făcut Doboş sau sarmale. Ei bine, după o oră jumate de stat în bucătărie mă durea spatele de nu puteam sta jos şi eram epuizată. Trist, foarte trist. Pentru că nu îmi place ideea unei vieţi de tânăr adult prin restaurante şi de tânără mamă cu take out dinners. Şi mi-am dat seama că spre asta mă îndrept cu graţie.

Şi aşa mi-am adus aminte de reclama la 'Prăjitura casei' de la Alka (care, alături de punga magică de care ziceam mai sus, este singurul produs produs din comerţ pe care îl voi lăuda şi lăuda şi lăuda. Ambele sunt incredibile!!!).

Revenind la reclamă. Aia cu 'pe vremuri se făcea aşa - pac, cadru cu bunica în tinereţe care trudea o zi la un cozonac de casă - dar acum se face aşa - pac, cadru cu tânăra simbol al categorieide sex-vârstă-venit-studii vizate care scoate prăjitura din pungă şi o pune pe platou în 2 minute'.

Nu sunt de acord!!!! Deşi mă regăsesc cu vârf şi îndesat în respectiva categorie de sex, vârstă, venit, studii.

1. Ce faci tu cu mânuţa ta din lapte, ouă şi ce s-o mai pune e sigur mai bun decât ceva proiectat să reziste săptămâni întregi în depozite şi pe rafturi.

2. Dacă acceptăm ca totul să ne vină de-a gata ne lipsim de micile victorii şi sentimente al lucrului făcut cu mâna ta. Că sport nu, gătit nu, spălat nu, curaţenie nu - don't get me wrong, nu e discurs pentru întoarcerea la cratiţă. Urc 10 trepte pe zi, comand la rotiserie, folosesc maşina de spălat care şi usucă, îmi cumpăr hainele astfel încât să nu fie nevoie de a fi călcate şi am femeie în casă.

Dar pe bune acum, eu după o sâmbătă în care mi se pune pata şi deschid larg ferestrele şi dau cu aspiratorul şi fac curat în bibliotecă, îmi curăţ plantele de mizerii şi îmi reordonez hainele prin dulap . . mă aşez seara pe canapea cu o copleşitoare senzaţie de bine. E un cadou făcut ţie exact la fel cum e şi o zi de shopping sau o zi pe pârtie. Şi da, recunosc că e un cadou numai pentru că aleg eu când să fac asta, nu e o necesitate.

3. Vorba manualului meu de publicitate care numea printre funcţiile acestei nobile arte ceva cu legitimizarea comportamentelor normale într-o societate . . . reclama aia, alături de altele, legitimează un mod de viaţă în care eu să mor dacă mai înţeleg prin ce se diferenţiază genurile. Dar asta e deja altă discuţie.

4. Nu ştiu alţii cum sunt dar pe mine mă bucură sincer să-i fac de mâncare bărbatului de lângă mine sau prietenilor mei. Şi iar, recunosc că e o plăcere pentru că nu e o obligaţie zilnică.


De fapt, revolta mea nu are nicio legătură cu reclama.

Are legătură cu faptul că în ritmul ăsta riscăm ca, încet, încet să nu mai fie cool să faci lucrurile astea pentru că ele ţin de un stil de viaţă al bunicii, care nu mai e dezirabil. Ori avantajul nostru în faţa bunicii tocmai ăsta este!!! Că avem luxul de a face o friptură sau o prăjitură sau să frecăm cada cu drag şi cu conştiinţa faptului că faci ceva pentru tine. Că pentru noi nu mai e o necesitate, e o indulgenţă. Şi îmi pare rău când văd că ne răpim singuri şi cu bună ştiinţă nişte momente mişto.

M-am întristat că am ieşit gâfâind după o oră jumate de îndeplinit instrucţiuni de pe cutii de semi-preparate.

Pentru că bucuria de peste câteva ore când o să-i cânt sor'mii 'la mulţi ani' şi o să o serbez în toată regula în mijlocul unei zile în care e la mine la birou să facă practică şi nu se aşteaptă, cu un tort făcut cu mâna mea cu dragoste pentru ea când ştie că nu gătesc . . . este, vorba altei reclame, priceless.

confirmări, confirmări :D

enchanted

Introducing . . . . . Cea-mică-de-jucărie!

Primul post care nu e scris de mine.
Pentru că orice idee bună se transformă într-un task şi dacă donşoara a vrut să ştie dacă ajunge povestea pe blog am decis de comun acord că o va povesti ea.

Dar revenind la Cea-mică-de-jucărie. . . . .


"Good Riddance!

Deoarece azi sunt guest star, o sa profit de increderea acordata pentru a va face rezumatul unui basm. Se facea ca erau doua fete, care se credeau printese. Si aceste doua printese traiau intr-un tinut intunecat si plin de zmei gay. Intr-o zi. . . bine, era noapte, dar daca citesc si copiii nu as vrea sa sugerez ca printesele erau niste bagaboante....

Asa...intr-o "noapte", fetele se hotarasc sa porneasca spre un alt tinut, si, prin urmare, alimenteaza "dovleacul" si, cu oldies, but goldies pe fundal fug spre un loc magic unde au auzit ele ca exista o intindere nesfarsita de apa, cantitati industriale de alcool si un soare prielnic accentuarii nuantei maronii a pielii. Nu vreau sa intru in detalii legate de calatoria propriu-zisa, cert e ca destinatia in sine arata exact cum o visasera...

Desi experienta dormitului in "dovleac" nu a fost cea mai fericita, briza de dimineata si promisiunea ca vor reveni in zile mai calde pentru niste "baluri" fara tinuta obligatorie inecate in cuba libre, le-a mai luat din oboseala...

Astfel, mai linistie si, evident, mult mai adormite, printesele au revenit in tinutul lor pana la ora la care se da trezirea, convinse ca acesta este doar inceputul unei serii de aventuri cu miros de alge, nisip si bere...Laaaaaaa!"


Tot ce mai pot adăuga este o subliniere asupra punctului final: Laaaaaaaaaaaaa :)!

Câmpii, flori, drum lung, frozito, soare, mare, fluturaşi, floricele, râsete, cafele, cântecele, lalele, cireşe, casă, pomello.


Nu-mi plăcea ideea că a rămas postul de mai jos ultima chestie scrisă. La nivel karmic, aşa, să nu rămână ăla dătătorul de ton pentru weekend.

Doar o stare proastă care trebuia să iasă pe undeva.

Cu cât rămâne mai mult aia prima, fără să o nuanţez sau confirm ca defulare a unei stări pasagere . . . îl mânii pe Dumnezeu, pe bune!

Pe fix toată lumea urăsc în momentul ăsta. Şi pentru nici un alt motiv decât că văd peste tot în jur lucrurile care nu-mi plac la mine şi asta nu face decât să mi le scoată mie în evidenţă pe ale mele şi să mă împiedice să urlu pentru că nu pot să arunc cu piatra în ceva ce fac şi eu.

Doar mult bla bla. Am învăţat să vorbesc mai frumos şi mai adunat. În rest, NIMIC.

nimic nu se întâmplă degeaba!

Io când zic că nimic nu se întâmplă degeaba! ;)
Şi nimic şi nimeni nu îţi apare în viaţă decât dacă ai ceva de învăţat din chestia aia.

Sunt fanul declarat al vorbei ăleia cu 'noi ne alegem părinţii alegând astfel viaţa în care trebuie să ne naştem ca să ne învăţăm lecţiile' (sau în opinia domişorului/ domnişoarei din postul de mai jos . . ca să apucăm să ne culcăm cu oameni cu care nu am apucat în vieţile de până atunci :)))

Nu am avut an mai efervescent ca ultimul. Efervescent nu în trăiri, sentimente sau întâmplări ci efervescent within. N-am 'aşezat' atâtea chestii niciodată. Cel puţin niciodată într-un mod atât de lucid.

Şi nu are nicio legătură cu vârsta. În general nu am nicio legătură cu vârsta, oscilez pe o plajă de vreo 15 ani în funcţie de cum m-am trezit în dimineaţa aia şi de context ;)

Ei bine, a răsărit încă o lecţie zilele astea. Încă una de-i ştiu perfect discursul teoretic şi eram convinsă că am şi integrat-o practic vorbind. Până mi-am dat seama că nu e chiar aşa.

Şi ţopăiala de aşteptat în cazul unei astfel de întâmplări este înlocuită de un 'băi, îţi dai seama că susţii asta sus şi tare de vreo 5 ani dar nu ţi-ai pus niciodată serios problema în felul ăsta?'. Din categoria 'ce ne place nouă să credem despre noi' :)))

Şi indiferent dacă iese sau nu iese. . . . am ajuns să-mi dau seama că peroram pe o temă pe care nu mi-o însuşisem. Şi, mai departe, să-mi pun pentru prima oară problema în mod serios, ca o posibilitate nu ca un instrument de adunat puncte de carismă la o bere.

Vorba Sandrei, fiecare cu lecţiile ei. Eu trebuie să o învăţ pe aia cu derapatul de pe şine. Că şinele le cunosc oh too well.

Sunt pe gânduri, îmi asum că e posibil să nu se înţeleagă nimic din postul ăsta :)

din categoria 'Atotputernicul Google'

Cu ploconeli şi ofrande la oracolul, profetul şi atotştiutorul Google vine următoarea întrebare:

Vai câte ar fi de comentat . . . . dar mă abţin ;)

cetăţeanul strikes back

De mult tot zic că asta cu dictatura consumatorului e în cele mai multe cazuri doar un slogan.

Şi mă enervez pe mine că dau circumstanţe atenuante fiecărui furnizor/ vânzător etc. pentru că nu pot concepe că el ştie că eu pot pleca la concurenţă în orice moment şi totuşi îşi face treaba pe jumate sau mă tratează cu posteriorul. Aşa că îmi închipui că nu a înţeles bine, că nu am fost eu destul de clară, că poate nu a dormit azi noapte, că a avut o zi grea etc. etc.

Ei bine, ia gata cu scuzele. Modus operandi care se transferă şi la oameni. Nu pot să concep că o persoană din jurul meu ar fi în mod intenţionat lipsită de respect faţă de mine aşa că, chiar şi în faţa evidenţelor mai mult sau mai puţin clare, eu continui să zic că 'hai frate, nu e chiar aşa, cine ştie ce altceva o fi la mijloc'.

Şi te enervezi, scapi o înjurătură printre dinţi, te răzbuni pe vreun sofer şi nu-l laşi să se bage în coloană . . . până când te calmezi şi îţi vezi de drumul tău din ziua respectivă. Eu oricum refuz să-mi stric ziua/ zilele din cauze care nu ţin de mine.

Ce este frustrant însă, este senzaţia de neputinţă care mă omoară de fiecare dată când nu fac scandal că nu-mi place, nu fac reclamaţii că mi-e silă de proces şi nu ard vânzătoarea nesimţită că ştiu că oricum nu ar înţelege. Şi soluţia nu este să încep să fac scandal. Soluţia este să găsesc modul meu de a simţi că fac ceva - vezi dissing on the internet spre indexarea google până în top 10 results după numele firmei respective, vezi trimisul OPC-ului pe cap etc.

Şi am mai zis . . . satisfacţia este mult mai mare când ţaţa sau mitocanul din spatele tejghelei/ biroului/ mailului etc. îşi dă seama că nu are ce să zică şi, mai mult, că e ţaţă sau mitocan pentru că tu nu ai ridicat niciodată vocea sau grăbit ritmul. Pe bune, efortul de a te controla un pic este minim iar satisfacţia creşte exponenţial!

Uite un om după sufletul meu . . .

Şi am ajuns unde voiam să ajung, de fapt, la Cotidianul de astăzi. Unde găsim exemplul unui domn care a reuşit să-ţi păstreze senzaţia de 'vă omor, băiii!' mai mult de cele câteva minute cât reuşesc eu să o păstrez. Şi a păstrat-o destul încât să ia legătura cu un cotidian, să afle detalii de rate card şi deadline la tipar etc. şi să îşi ia nişte spaţiu la gazetă să dea cu mucii în compania care l-a enervat.

Ador precedentul creat!

Via Dan Petre. Iar la el găsiţi şi textul 'anti-advertorialului'.

Şi acum, ca să temperăm un pic, ar fi absolut fantastic să fie pe bune. Şi să nu fie vreo dudă a concurenţei.

Îmi stă pe limbă a intra în discuţia cu cât de tare mă enervează să mi se domoleşte entuziasmul faţă de nişte acţiuni mişto pentru că nu mă pot abţine să mă gândesc cât e marketing în spatele lor. Să nu văd teorii ale conspiraţiei. Dar pentru altă dată.

Later edit: Se pare că nu este vorba de ediţia de astăzi a Cotidianului. Am presupuns eu greşit. Nu ştiu despre ce ediţie e vorba dar textul info ad-ului este la Dan Petre pe blog.

mama fortuna :) mea

Să vă povestesc.
Însă, trebuie asigurate nişte premise întâi:

1. din seriile Austin Powers . . . . toată lumea ştie ce înseamnă *muahahahahah*, da?

2. din numeroasele filme şi seriale cu şi despre femei şi viaţă toată lumea e la curent cu leaga lui Murphy conform căreia te vei întâlni cu Fostul exact în ziua aia în care nu vrei să te vezi cu nimeni, în care părul arată a nespălat de trei săptămâni şi nu ai dormit şi ai plecat la muncă în hainele de ieri etc. Şi el va fi la braţ cu o blondă bună şi deşteaptă etc. etc. :)))))

3. din blogul ăsta, până acum, toată lumea e la curent cu modul încântător pe care îl are fortuna de a fi de partea mea în cele mai drăguţe momente


Punem toate astea cap la cap şi . . . . iese *muahahahaha*-ul Măriei ieri seară când a dat peste puppy love-ul adolescentin din liceu care i-a rupt inimioara de copilă. Şi a dat peste el exact în una din zilele alea în care a avut chef să se îmbrace în fetiţă şi radia . . . şi pe dinăuntru şi pe dinafară.
El s-a lungit şi subţiat şi maturizat în trăsături. Şi ea. Doar că el începe să semene cu Ghiţă Mureşan pe când ei numa bine îi şade aşa. Şi prăjiturica de pe tort, privirea lui trăda conştientizarea celor de mai sus.

Score! ;) Muahahahahaha.

I know it's a petty kind of joy but, but, but . . . . să fi văzut ce zâmbet am avut toată seara :P

heeeeell, yeah!

The chief object of education is not to LEARN things but to UN-LEARN things.

primii muguri

Deci e oficial! A venit vara. Odată cu cheful de Sugar Ray şi Sublime. De aia e bine să te mai distanţezi din când în când. Nu am cuvinte pentru cum îmi pică Sublime în momentul ăsta şi nu-mi vine să cred de când nu am mai ascultat.

Iar Under the sun rămâne imn, chiar dacă rar. A trecut de la a fi dulce-amărui la a fi doar dulce dulce dulce.

Every morning, Garden Grove, Fly, What I got, When it's over, Summertime, etc. etc.
Da, 'hit-urile'. Pentru că hit-urile însoţesc etape. Hiddentracks-urile sunt personale şi însoţesc senzaţii/ discuţii/ relaţii. Hit-urile amitesc de perioade pentru că, voiai nu voiai, le-ai tot ascultat atunci.

Mă bucur atât de tare că mi-a revenit cheful de vară . . . după 3 ani în care n-am mai simţit nimic. Tot aia cu distanţarea. Când mi-am dat seama că nu mai are cum să arate la fel experienţa aia pentru că se schimbase contextul am zis pas şi am tot zis pas şi am tot zis pas . . . până m-am împăcat cu noul context. Acum, abia îl aştept ;)

Şi nu mă gândesc acum decât la soare şi volan în mână şi road trip Istanbul în aprilie. Vorba Ioanei, se anunţă Car III, Car IV, Car V, Car VI, Car VII, Car VIII . . . . :)

scurt

Tot soarele ăsta numai la muncă nu îmbie. Dar văd că săptămâna asta începe cu randament. Aştept lucruri măreţe.

Am fost la Gală vineri. Nu am câştigat dar tot am urcat pe scenă, la numărul de magie :P, spre deliciul audienţei. Notă genială pentru Business Edu care iar face ceva pentru prima oară şi iese minunat şi care a avut *oaiele să rupă ritmul galei de premiere cu un număr de stand-up. Total neaşteptat într-o sală de oameni veniţi la cocktail. Jos pălăria domnului Tibi de la Trupa Cealaltă, nu vreau să mă gândesc cum e să 'ieşi' din club şi să te sui pe scenă la Mariott la un astfel de eveniment în faţa unui public care nu mai văzuse aşa ceva format din oameni care vorbesc pe scenă for a living. Respect!

Nu înţeleg de ce sunt iepuraşi pe pachetele de hârtie igienică zewa. Nu puteam să găsească un alt simbol, de preferinţă inanimat?!

Sâmbătă pe la 3 noaptea mi s-a făcut poftă de Michael Jackson. Nu mai ţin minte declanşatorul. Cert este că asta ascult de azi dimineaţă. Nici mie nu îmi este foarte clar cum şi de ce. Nu am avut niciodată o fază Michael . . . adică nu e vreo pasiune redescoperită. E foarte ciudat. Praf o să fac profilul ăla de LastFm.

Mă enervează că nu mi-am reparat aparatul foto. Am făcut o combinaţie genială, atât cromatic cât şi simbolic, între paharelul mov, zambila albă albă şi buburuza mărţişor. Şi aş fi vrut să vă arăt că e foarte draguţ şi "bine-dispunător". Sper să fie numai displayul crăpat, nu obiectivul. Trebuie să ajung să repar şi ăla şi habar nu am unde. Uff.

Spre marea mea surprindere, ceea ce a început ca un experiment impus gen 'hai să vedem şi asta cu ce se mănâncă ca plecăm liniştite în expirat după aia' s-a transformat într-o seară foarte frumoasă, sâmbătă la Chicane. Aşa-mi place când mă simt bine în situaţii în care nu mă aşteptam să mă simt bine ;)

Ieri am văzut filme. Iubesc să văd filme cu Andra!!! De la ea am învăţat valoarea şi bucuria unui film prost la momentul bun şi trăit ca atare :))))


Nu sunt fan al genului ăsta de posturi cu 'm-am trezit dimineaţă şi mi-am făcut cafea şi am plecat la muncă' şi nu ştiu de ce tot apar. Cred că am foarte mult chef de scris şi, exact ca în sesiune când te trezeşti cu chef să citeşti clasicii ruşi numai să nu te apuci de citit cursul, aş scrie orice numai ce am de scris nu. Mă duc să-mi redirecţionez energiile!