Monday, August 6

care se face!

Printre chestiile care-mi plac cel mai tare la vârsta asta de tranziţie e că momentele de 100% copil şi 100% tânar adult pot alterna câtodată cu timpi imperceptibili între ele.

Acum 2 săptămâni am avut ultimul aşa-zis examen de maturitate pe plan profesional. Loc de muncă nou, echipă nouă, un job care înainte de mine nu exista . . . rezultă momentul ăla de acum-ori-niciodată de poziţionare. Nu intru în detalii. Era o situaţie nouă cu public nou şi cu miză mare din care am ieşit foarte bine. Cu nesomn şi nemâncat şi fluturaşi dar a fost foarte bine :). My presentation did rock, thanks for the good thoughs, Mirona.

După care, la nici 45 de minute, eram ghemuită pe bancheta din spate a maşinii lui tata, dormind în drum spre Veneţia de Jos, jud. Braşov. Ceea ce nu s-a mai întâmplat de vreo 10 ani. M-am trezit într-o situaţie cu totul dintr-o viaţă anterioară. Ultimii ani am mers eu singură cu maşina până acolo, sau am stat în faţă lângă tata . . . nici nu mai ştiu. M-a pufnit râsul pe Timiş. Tata s-a topit tot când i-am zis. Şi acum mi se face pielea de găină. Deşi maşinile lui tata s-au tot lăţit, bancheta clar nu mai e combinaţie de la o vârstă încolo pentru somn.

Vai cât de glorios mi se părea ştrandul din Perşani (care e ultima groapă şi ar trebui închis ieri - şi se observă toate mizeriile trecând cu 70km/h pe lângă el). Şi mersul la Şercaia să ne luăm îngheţată . . zi de sărbătoare în toată regula.

Şi câta sistemul imunitar am consturit făcând baie în Olt cu toţi puii de animale de casă care erau nedoriţi, băgaţi în sac şi daţi pe vale. Câţi saci din ăia am deschis sperând că găsim măcar unul viu. Odată a venit un cal întreg, înecat probabil mai spre amonte. Şi mă mai mir că nu mă îmbolnăvesc niciodată :))). Nu s-au lipit atunci toate mizeriile alea, nu se mai lipeşte nimic niciodată.

Casa veche e tunel al timpului, jur. Pun poze mai jos. Jur că tablourile pe vremuri erau făcute astfel încât să se uite la tine oriunde erai în cameră. Aveam două portrete (străbunica şi domnul ei) cărora jur că li se aprindeau ochii în momentul în care stingeam lumina să ne culcăm.
Şi ne ţineam de mână când ne trimitea bunica în beci după pepeni. Beci unde funcţionase o şcoală undercover pe la începutul secoului.

Patru copii la vârsta aia caracterizată în primul rând de imaginaţie şi crezut în tot felul de chestii.....a li se da pe mâna o casă din asta cu mii cotoloane şi curte cu grajduri şi magazii şi şură şi grădină cu porumbul de 2 metri jumate, totul într-o casă pe la vreo 50 de metri de cele două cimitire ale satului. Vă daţi seama cam cum au arătat verile alea.

N-am mai dorit într-un pat înat până la talie de foarte multă vreme. Pat de fân. Cu mult fân peste care e pusă o plapumă peste care vine o pătură peste care un cearceaf peste care eu.



Cotloanele de care ziceam. Sub şură, magazii cu tot ce poţi să vrei şi să nu vrei. Distracţia era tot timpul la noi acasă că noi nu le mai foloseam (adică nu aveam animale) şi ne puteam juca unde voiam.



Aceasta este.....tada!! Cine ştie, cine ştie? Zestrea! :))

Iar asta, asta a fost cea mai mare bucurie a excursiei. Dacă mai vedeam mult cucuruz de câmpie înalt până la genuchi începeam să cred că eram eu mică rău şi de aia mi-l aminteam aşa de mare. Nu! Aşa arată porumbul! Cu trei capete peste un gard care e cu două capete mai mare decât mine.




Mă rog, am pornit de la altceva. Nu-mi dau seama dacă este foarte sănătos sau dimpotrivă, trecutul de la o extremă la alta. Poate am trecut prea repede de la una la alta in the first place. Poate e dezechilibru şi mă arunc în copilărie în halul ăsta ca simt că mă îngrop în altele.

Nu ai cum să-mi spui sincer că a te ghemui pe bancheta din spate sau a o lăsa pe mama să-ţi amestece un orez cu lapte cu gem de prune e interzis după o anumită vârstă. Nu ar fi mult mai nasol să nu o fac că sunt mare şi nu se face? Câteodată povesteşti cu tata despre noua legislaţie a muncii şi pensi private şi cu mama despre moştenirea Cataloniei şi noul ei prieten şi alte dăţi nu.

Şi mi-ar părea foarte rău să nu mă mai bucur de ele.

5 comments:

Sandra G said...

pisi, dupa postul asta am avut o imagine cu tine la vreo 50-60 de ani, ghemuindu-te (metaforic) pe bancheta din spate... and i love that about you :)

mărie said...

Să te audă Bunuțu să fiu atât de bendy la vârsta aia :P
I love that about me too :)

Felipov said...

iubita, e asa de personal postul asta dar in acelasi timp atat de touching pentru orice om normal care-l citeste...ca m-am emotionat.
Eu n-am avut bancheta din spate cand eram mica, dar feelingul despre care vorbesti vine la mine de la altele.Insa cred ca e vorba de acelasi feeling.Cald drag.
Pup.

mărie said...

Hehe...jur că intenția nu a fost să fie atât de emoțional :)

A fost doar un moment foarte mișto când am deschis ochii în mașină și mi-am dat seama.

puck said...

ce casa frumoasa!!
pacat ca prima poza din interior nu e mai mare...