Tuesday, March 11

n-am titlu la asta

Later edit: N-am titlu pentru că de abia acum nu-mi vine să cred de unde am pornit şi unde am ajuns în timp ce scriam :)))


Ieri seară în Carrefour am făcut shopping like there's no tomorrow. Am luat TOT. Intrată în zona aia de 'vreau să stea să dea pe afară frigiderul de acasă şi să am cel puţin 10 variante de ce mâncăm astăzi în fiecare seară'.

Şi am gătit. Mă rog, mult spus gătit. Am făcut una bucată friptură cu punga magică Knorr (care, că veni vorba, chiar este magică, jur!) şi una bucată tort de la Dr. Oetker. Deci nu se pune că am făcut Doboş sau sarmale. Ei bine, după o oră jumate de stat în bucătărie mă durea spatele de nu puteam sta jos şi eram epuizată. Trist, foarte trist. Pentru că nu îmi place ideea unei vieţi de tânăr adult prin restaurante şi de tânără mamă cu take out dinners. Şi mi-am dat seama că spre asta mă îndrept cu graţie.

Şi aşa mi-am adus aminte de reclama la 'Prăjitura casei' de la Alka (care, alături de punga magică de care ziceam mai sus, este singurul produs produs din comerţ pe care îl voi lăuda şi lăuda şi lăuda. Ambele sunt incredibile!!!).

Revenind la reclamă. Aia cu 'pe vremuri se făcea aşa - pac, cadru cu bunica în tinereţe care trudea o zi la un cozonac de casă - dar acum se face aşa - pac, cadru cu tânăra simbol al categorieide sex-vârstă-venit-studii vizate care scoate prăjitura din pungă şi o pune pe platou în 2 minute'.

Nu sunt de acord!!!! Deşi mă regăsesc cu vârf şi îndesat în respectiva categorie de sex, vârstă, venit, studii.

1. Ce faci tu cu mânuţa ta din lapte, ouă şi ce s-o mai pune e sigur mai bun decât ceva proiectat să reziste săptămâni întregi în depozite şi pe rafturi.

2. Dacă acceptăm ca totul să ne vină de-a gata ne lipsim de micile victorii şi sentimente al lucrului făcut cu mâna ta. Că sport nu, gătit nu, spălat nu, curaţenie nu - don't get me wrong, nu e discurs pentru întoarcerea la cratiţă. Urc 10 trepte pe zi, comand la rotiserie, folosesc maşina de spălat care şi usucă, îmi cumpăr hainele astfel încât să nu fie nevoie de a fi călcate şi am femeie în casă.

Dar pe bune acum, eu după o sâmbătă în care mi se pune pata şi deschid larg ferestrele şi dau cu aspiratorul şi fac curat în bibliotecă, îmi curăţ plantele de mizerii şi îmi reordonez hainele prin dulap . . mă aşez seara pe canapea cu o copleşitoare senzaţie de bine. E un cadou făcut ţie exact la fel cum e şi o zi de shopping sau o zi pe pârtie. Şi da, recunosc că e un cadou numai pentru că aleg eu când să fac asta, nu e o necesitate.

3. Vorba manualului meu de publicitate care numea printre funcţiile acestei nobile arte ceva cu legitimizarea comportamentelor normale într-o societate . . . reclama aia, alături de altele, legitimează un mod de viaţă în care eu să mor dacă mai înţeleg prin ce se diferenţiază genurile. Dar asta e deja altă discuţie.

4. Nu ştiu alţii cum sunt dar pe mine mă bucură sincer să-i fac de mâncare bărbatului de lângă mine sau prietenilor mei. Şi iar, recunosc că e o plăcere pentru că nu e o obligaţie zilnică.


De fapt, revolta mea nu are nicio legătură cu reclama.

Are legătură cu faptul că în ritmul ăsta riscăm ca, încet, încet să nu mai fie cool să faci lucrurile astea pentru că ele ţin de un stil de viaţă al bunicii, care nu mai e dezirabil. Ori avantajul nostru în faţa bunicii tocmai ăsta este!!! Că avem luxul de a face o friptură sau o prăjitură sau să frecăm cada cu drag şi cu conştiinţa faptului că faci ceva pentru tine. Că pentru noi nu mai e o necesitate, e o indulgenţă. Şi îmi pare rău când văd că ne răpim singuri şi cu bună ştiinţă nişte momente mişto.

M-am întristat că am ieşit gâfâind după o oră jumate de îndeplinit instrucţiuni de pe cutii de semi-preparate.

Pentru că bucuria de peste câteva ore când o să-i cânt sor'mii 'la mulţi ani' şi o să o serbez în toată regula în mijlocul unei zile în care e la mine la birou să facă practică şi nu se aşteaptă, cu un tort făcut cu mâna mea cu dragoste pentru ea când ştie că nu gătesc . . . este, vorba altei reclame, priceless.

3 comments:

gica said...

la multi ani lu' aia mica!

mărie said...

Gicăăă :).... i-am transmis, i-am transmis.

Vezi că am tot încercat să-ţi scriu la adresa de contact de pe blog şi nu merge. Dă şi tu un semn pe mail, pls.

len.ro said...

Bunicii nostri aveau o mare bucurie de a trai pe care eu n-o mai gasesc. Incerc insa sa recuperez un pic facand chestii bune de mancare. Uite, ca e pt prima data cand iti las un mesaj, poate te inspira (motiveaza sa nu renunti).