Monday, March 24

în general

Să mor dacă mai înţeleg de ce mă agit atât.
Am renunţat a a face ce cred eu că e bine cu forţa, altora. M-am domolit.

Dar o să încep să nu mă mai agit nici pentru partea mea de masă. Pe bune. De ce? Pentru satisfacţia că ai făcut ceea ce trebuie? Ia să vedem cum merge şi aia cu nesimţirea.

Mă enervează că asta e fix din zona cu Maria la 6 ani care se visa prinţesă. Acum avem Maria la 23 care se visează călcând cu indiferenţă pe cadavre. O să ajung mizerabilă exact aşa cum am ajuns şi prinţesă cu inorog :)))

Uffff!

7 comments:

len.ro said...

Nesimtirea e una din cele mai grele chestii de invatat pentru unii oameni, din pacate.

iancu said...

Nesimtirea e calea usoara si fara nicio satisfactie :P Eu zic ca mult mai fain e zen :D

Si ca sa ma fac inteles: inchipuie-ti ca oricat ar vrea cineva sa iti faca nervii varza sau sa te scoata din pepeni, tu stai linistita si zambesti, facandu-ti treaba si zambind (aka ranjind deja >:)) cu atat mai tare cu cat celalalt se enerveaza vazandu-te invincibila :)

How's that for dark side? :D

mărie said...

Back. Tnx. :)

@len. Ştiu. De aia nici nu manifestam încredere în şansele mele de reuşită în acest sens.

@iancu. De obicei chiar aşa fac ;) Dar câteodată chiar trece de zona aia şi chiar doare. Şi atunci mi-aş dori să pot să urlu la fel de tare/bine pe cât pot să zâmbesc.

iancu said...

eh, nimeni nu e invincibil, oricine are limite. Dar daca in general reusesti cu metoda aia eu zic ca e bine :)

mărie said...

:) Păi chiar e bine!
Iar lucrurile au tendinţa de a se aşeza tot timpul dacă nu te amărăşti cu mizerii.

iancu said...

Dap, si tot la filosofia berii ajungem, "good things come to those who wait", nu? :D

mărie said...

:))) Corect.