Finalul de lună dureros din punct de vedere financiar are avantajul de a scutura rutina.
Abia aştept weekendul ăsta. Am o listă kilometrică de chestii simple pe care vreau să le fac şi pe care nu le fac pentru că de obicei trec din cafenele în cafenelele în cluburi în mall.
Cea mai mişto oră liberă din ultimele luni a fost aia de duminica trecută când ne-am jucat cu poi-urile în parc. Pe gratis.
Scurtă paranteză . . . . E tare că suntem şi toţi sincronizaţi în starea asta. Nu îmi aduc aminte de vreun început de an în care să fim TOŢI pe mode de subzistenţă pe o perioadă atât de întinsă. Până acum cantitatea cumulată de bani în grup nu a scăzut niciodată sub o limită care ne garanta tuturor confortul. "Dai tu acum, dau eu mai încolo" etc.
Revenind la lista aia lungă . . .nu înţeleg de ce:
Nu ne mai adunăm în seri sau weekenduri să gătim pentru că e mult mai comod să suni la Wu Xing sau Trenta sau orice alt delivery.
Nu ne mai adunăm la căldurică şi filme pentru că . . . să mor dacă ştiu de ce.
Nu mă mai plimb prin parc că nu se găsesc locuri de parcare în apropierea parcurilor :)))
Nu mă mai plimb pe magheru sau pe chei pentru că puterea obişnuinţei mă opreşte în faţa maşinii când ies din scara blocului.
Mama ei de comoditate că mă scoate din sărite cât de numai gura e de mine la anumite chestii!
Am făcut şi eu şi Sandra nişte sălăţele şi nişte mâncăruri geniale săptămână asta la birou pentru că nu am mai comandat acelaşi piept de pui cu cartofi sau aceeaşi pizza fără ardei dintotdeauna.
Am ajuns într-un final dramatic să văd Sound of Music şi să-mi îngrijesc plantele şi să-mi fac ordine în dulap şi să citesc şi să-mi aranjez cărţile şi hârtiile de acasă. Pentru că nu am mai sărit din birou direct în cafenea.
Mega boost de energie.
Încă o scurtă paranteză . . . . dacă ar fi fost zăpadă la munte acum şi n-aş fi putut merge aş fi fost acasă nervoasă nu zburdând pe câmpii cu zâmbetul pe buze. Recunosc :D
Dar uite aşa mă enervez pe mine. Că iar e soare afară. Că ştiu că va fi soare din ăsta blând şi temperatura perfectă pentru mine foarte puţină vreme înainte să ajungem iar la 40 de grade în martie. Şi iar nu fac nimic. Ca astă toamnă şi ca primăvara trecută. Când suspinam la ele de la geam dar stăteam în weekend să-mi dreg mahmureli în cafenele la întuneric.
Gata! Să mor dacă mai dau bani pe benzină în perioada asta! Să se termine şi aia e! Dacă nu-mi fac de bună voie plăcerile, măcar de nevoie să mi le fac :)
Un weekend minunat şi la aer vă doresc şi dumneavoastră. Cu lalele şi brânduşe.
Friday, February 29
Thursday, February 28
Mi-e somn şi cred că m-a lovit astenia. Şi mă zgârie fumul de ţigară în gât.
Mi-am dat seama că sunt prinţesă mai degrabă spre cenuşăreasă (tot am făcut mişto atâţia ani că dacă îmi pierd vreun pantof la bal chiar sunt singura fată peste 18 ani care poartă atât de puţin).
Revenind, am suflet de principessă dar nici măcar un item de îmbrăcăminte potrivit în dulap. Deci pregătirea pentru 'bal' arată exact a pregătire pentru o banală sâmbătă seara on a bad hair day când nimic nu vine cum trebuie şi nimic nu e spălat şi călcat şi mai bine nu mai ieşi din casă deloc.
Iar eu nu am iepuraşi, veveriţe şi mătuşi ursitoare să-mi taie material în aer, să-mi lege funda la spate şi să arunce cu praf de zâne să găsesc loc de parcare mâine la Mariott.
Dar tot plec cu prinţul . . . . aaaaaa. . . premiul ;)
Mi-am dat seama că sunt prinţesă mai degrabă spre cenuşăreasă (tot am făcut mişto atâţia ani că dacă îmi pierd vreun pantof la bal chiar sunt singura fată peste 18 ani care poartă atât de puţin).
Revenind, am suflet de principessă dar nici măcar un item de îmbrăcăminte potrivit în dulap. Deci pregătirea pentru 'bal' arată exact a pregătire pentru o banală sâmbătă seara on a bad hair day când nimic nu vine cum trebuie şi nimic nu e spălat şi călcat şi mai bine nu mai ieşi din casă deloc.
Iar eu nu am iepuraşi, veveriţe şi mătuşi ursitoare să-mi taie material în aer, să-mi lege funda la spate şi să arunce cu praf de zâne să găsesc loc de parcare mâine la Mariott.
Dar tot plec cu prinţul . . . . aaaaaa. . . premiul ;)
nu, nu, nu
De ce nu mai e soare? :(
Cât de puţin ne ia să ne obişnuim cu binele . . . 4 zile şi gata!, azi dimineaţă nici nu m-am mai uitat pe geam să îmi confirm prezenţa lui ca să ştiu câte straturi îmi iau pe mine.
Nu-mi place deloc că sunt răcită. V-am mai explicat eu că se întâmplă atât de rar încât mă simt paralizată complet când se întâmplă. Deşi, obiectiv, este o formă de răceală pe care organismul sor'mii, spre exemplu, o face de câteva ori pe an.
Sor'mea este foarte, foarte tare! Ruşine mie că nu observ lucrurile astea mai des. Ruşine mie că nu interacţionăm destul de mult încât să aibă când să iasă la suprafaţă lucrurile astea.
Weekend-ul arată foarte bine de unde îl privesc eu. Filme şi cooking şi poi-uri şi badminton (deşi e cam gay ca sport :))) dacă ne ajută soarele de care ziceam mai sus.
Iar mâine am gală de premiere de poveste şi ocazia de a mă îmbrăca în prinţesă :D :D :D. Me! Me! Me! Ce tare ar fi să câştigăm! ;)
Cât de puţin ne ia să ne obişnuim cu binele . . . 4 zile şi gata!, azi dimineaţă nici nu m-am mai uitat pe geam să îmi confirm prezenţa lui ca să ştiu câte straturi îmi iau pe mine.
Nu-mi place deloc că sunt răcită. V-am mai explicat eu că se întâmplă atât de rar încât mă simt paralizată complet când se întâmplă. Deşi, obiectiv, este o formă de răceală pe care organismul sor'mii, spre exemplu, o face de câteva ori pe an.
Sor'mea este foarte, foarte tare! Ruşine mie că nu observ lucrurile astea mai des. Ruşine mie că nu interacţionăm destul de mult încât să aibă când să iasă la suprafaţă lucrurile astea.
Weekend-ul arată foarte bine de unde îl privesc eu. Filme şi cooking şi poi-uri şi badminton (deşi e cam gay ca sport :))) dacă ne ajută soarele de care ziceam mai sus.
Iar mâine am gală de premiere de poveste şi ocazia de a mă îmbrăca în prinţesă :D :D :D. Me! Me! Me! Ce tare ar fi să câştigăm! ;)
Wednesday, February 27
The hills are alive
Raindrops on roses and wiskers on kittens
Bright copper kettels and warm wollen mittens
Silver white winters that melt into spring . . . .
:)
Mă uit mirată în jur cum majoritatea nu pare să creadă că natura umană este destul de complexă încât piruetele pe stradă cântând şi maturitatea să nu se excludă reciproc.
Bright copper kettels and warm wollen mittens
Silver white winters that melt into spring . . . .
:)
Mă uit mirată în jur cum majoritatea nu pare să creadă că natura umană este destul de complexă încât piruetele pe stradă cântând şi maturitatea să nu se excludă reciproc.
Tuesday, February 26
cuvinte, cuvinte, cuvinte
Pe strada mea, cu sens unic şi secţie de poliţie, văd în fiecare zi 1008 maşini de poliţie ieşind agresiv pe sensul interzis - fără uniforme la fimal de program, eventual cu un hotdog pe volan, claxonând şi pretinzând prioritate.
De fiecare dată mă uit la maşini, citesc sloganul şi mă bufneşte râsul: Siguranţă şi încredere. Yeah, right!
Măcar de l-ar schimba cu un 'sună la 112 dacă ai probleme' sau 'la dispoziţia ta 24 din 24'. Orice altceva, chiar dacă ar fi tot peste măsură de idealist. Dar siguranţă şi încredere în condiţiile imaginii poliţiei române este la un pas de ridicol. N-ar vrea să încerce cu ceva mai puţin pretenţios? Care să nu genereze automat reacţia de: 'alte cuvinte goale'.
PS. domnii de la secţia asta fiind aceeaşi care bagă în aceeaşi sală hoţul prins în flagrant şi reclamantul, le cer numerele de telefon prin dictare, apoi se scuză şi ies lăsând în văzut tuturor fişele completate de ambii. Şi pe cei doi singuri în sală.
How's that for siguranţă şi încredere? Să te pună să îţi dictezi numărul de mobil şi adresa de faţă cu ăla pe care l-ai prins furându-te?!
De fiecare dată mă uit la maşini, citesc sloganul şi mă bufneşte râsul: Siguranţă şi încredere. Yeah, right!
Măcar de l-ar schimba cu un 'sună la 112 dacă ai probleme' sau 'la dispoziţia ta 24 din 24'. Orice altceva, chiar dacă ar fi tot peste măsură de idealist. Dar siguranţă şi încredere în condiţiile imaginii poliţiei române este la un pas de ridicol. N-ar vrea să încerce cu ceva mai puţin pretenţios? Care să nu genereze automat reacţia de: 'alte cuvinte goale'.
PS. domnii de la secţia asta fiind aceeaşi care bagă în aceeaşi sală hoţul prins în flagrant şi reclamantul, le cer numerele de telefon prin dictare, apoi se scuză şi ies lăsând în văzut tuturor fişele completate de ambii. Şi pe cei doi singuri în sală.
How's that for siguranţă şi încredere? Să te pună să îţi dictezi numărul de mobil şi adresa de faţă cu ăla pe care l-ai prins furându-te?!
pe scurt
Vreau să trecem odată pe ora de vară. Să fie soare până la 7-8 şi să nu mai visez parcuri şi plimbări la birou ci să mă duc în parcuri şi la plimbări după birou.
Vreau să apară şi în zona asta doamnele din centrul vechi care vindeau floricele de grădină şi de câmp sau lalele căzute din camion la 3 lei buchetul. Să am flori pe birou în permanenţă. Acum sunt numai florării care au flori din alea perfecte. Not my kind, pe lângă faptul că sunt scumpe. Alea mi-au dat tot timpul impresia de flori de 'demonstaţie' - 'îmi pare rău', 'sunteţi o clientă importantă pentru noi', 'sunt un domn de ziua femeii' etc. Mă rog, vreau bucheţele mici cu flori fără nume sonore şi nobile :P
Vreau să încep să mă gândesc la primăvară şi vară.
Vreau să fug undeva în weekend. Mi-e foarte greu să mă urnesc să mă plimb în Bucureştiul în care sunt obişnuită de atâta timă să mă deplasez cu maşina. Şi nu mai suport să stau în casă. Şi încă nu e destul de cald pentru terasa Cafe Latte.
Vreau să-mi iau bilet la Lenny Kravitz. Măcar atât să fac dacă el a bătut atâta drum ca să-mi cânte de ziua mea.
Vreau oameni pentru Rock Werchter. Nu o să mă duc singură în Belgia! Dar sunt o plăcere în road trips ;). Hai să facem o gaşcă de necunoscuţi şi să mergem. Sau înglobaţi-mă şi pe mine dacă aveţi deja gaşcă de mers.
Nehotărâţii, fiţi atenţi la line-up-ul de până acum:
Vreau să apară şi în zona asta doamnele din centrul vechi care vindeau floricele de grădină şi de câmp sau lalele căzute din camion la 3 lei buchetul. Să am flori pe birou în permanenţă. Acum sunt numai florării care au flori din alea perfecte. Not my kind, pe lângă faptul că sunt scumpe. Alea mi-au dat tot timpul impresia de flori de 'demonstaţie' - 'îmi pare rău', 'sunteţi o clientă importantă pentru noi', 'sunt un domn de ziua femeii' etc. Mă rog, vreau bucheţele mici cu flori fără nume sonore şi nobile :P
Vreau să încep să mă gândesc la primăvară şi vară.
Vreau să fug undeva în weekend. Mi-e foarte greu să mă urnesc să mă plimb în Bucureştiul în care sunt obişnuită de atâta timă să mă deplasez cu maşina. Şi nu mai suport să stau în casă. Şi încă nu e destul de cald pentru terasa Cafe Latte.
Vreau să-mi iau bilet la Lenny Kravitz. Măcar atât să fac dacă el a bătut atâta drum ca să-mi cânte de ziua mea.
Vreau oameni pentru Rock Werchter. Nu o să mă duc singură în Belgia! Dar sunt o plăcere în road trips ;). Hai să facem o gaşcă de necunoscuţi şi să mergem. Sau înglobaţi-mă şi pe mine dacă aveţi deja gaşcă de mers.
Nehotărâţii, fiţi atenţi la line-up-ul de până acum:
- REM
- Radiohead
- dEUS
- Lenny Kravitz
- The Chemical Brothers
- MIKA
- Sigur Ros
- Kaiser Chiefs
- Nightwish
- Ben Harper & the Innocent Criminals
- Counting Crows
- Editors
- Roisin Murphy
- The Hives
- Chris Cornell
- The Kooks
- Air Traffic
- Justice
- Digitalism
- KT Tunstall
- Beirut
- Gossip
- John Butler Trio
- Band of Horses.
Monday, February 25
măi dar deloc nu mă pricep la oameni. noroc că mă pricep la mine ;)
Incredibil cât de mult se schimbă unii peste ani şi cât de 'deloc' se schimbă alţii.
Şi cum suprizele sunt exact acolo unde nu te aştepţi şi vin de unde nu credeai că vor veni. Taman acolo unde credeam raportul de forţe clar . . . . nu era.
Ar trebui să iau o pauză de oameni. Am avut o săptămână cu nişte răsturnări de raporturi de nu mi-a venit să cred. Prin toate zonele. Nu mai înţeleg nimic. Şi dacă nu ar funcţiona instinctele şi mintea fără mine jur că nu m-aş mai băga la presupuneri niciodată.
Trăgând linie, acolo unde credeam eu că mă ghemuiesc întru protejare s-a dovedit a fi the other way around cu totul. Şi situaţiile unde îmi era clar că lead-ul la mine ascundeau oameni mai puternici care se lăsau în mod conştient ghidaţi.
Am încheiat simbolic cu prima categorie. Paradoxal, în nici un fel plănuit. A venit trecutul călare pe mine în weekendul ăsta. Băi, dar ştiţi cum? Deci tot trecutul :))) Nu am înţeles nimic!!! Până mi-am dat seama că, tot dragul la mijloc, înţelesul presupune energie şi nu mă mai interesează să înţeleg.
Mă rog, asta e treaba lor. Eu . . . în weekend, mi-am creat condiţiile pentru a mă simţi ca la 17 ani şi mi-a ieşit :D. Am dansat ca un copil o noapte întreagă. M-am jucat în parc la soare cu jucării. Am râs extrem de zgomotos în sala de cinema. Am ţopăit în piruete prin holurile mall-ului.
Aşa că am decis, din tot trecutul ăla, să rămân doar cu mine şi cu senzaţiile :D
Mda, Forţa e cu mine :)))))
Şi cum suprizele sunt exact acolo unde nu te aştepţi şi vin de unde nu credeai că vor veni. Taman acolo unde credeam raportul de forţe clar . . . . nu era.
Ar trebui să iau o pauză de oameni. Am avut o săptămână cu nişte răsturnări de raporturi de nu mi-a venit să cred. Prin toate zonele. Nu mai înţeleg nimic. Şi dacă nu ar funcţiona instinctele şi mintea fără mine jur că nu m-aş mai băga la presupuneri niciodată.
Trăgând linie, acolo unde credeam eu că mă ghemuiesc întru protejare s-a dovedit a fi the other way around cu totul. Şi situaţiile unde îmi era clar că lead-ul la mine ascundeau oameni mai puternici care se lăsau în mod conştient ghidaţi.
Am încheiat simbolic cu prima categorie. Paradoxal, în nici un fel plănuit. A venit trecutul călare pe mine în weekendul ăsta. Băi, dar ştiţi cum? Deci tot trecutul :))) Nu am înţeles nimic!!! Până mi-am dat seama că, tot dragul la mijloc, înţelesul presupune energie şi nu mă mai interesează să înţeleg.
Mă rog, asta e treaba lor. Eu . . . în weekend, mi-am creat condiţiile pentru a mă simţi ca la 17 ani şi mi-a ieşit :D. Am dansat ca un copil o noapte întreagă. M-am jucat în parc la soare cu jucării. Am râs extrem de zgomotos în sala de cinema. Am ţopăit în piruete prin holurile mall-ului.
Aşa că am decis, din tot trecutul ăla, să rămân doar cu mine şi cu senzaţiile :D
Mda, Forţa e cu mine :)))))
coloana sonoră
2 gânduri pe tema dată:
1. Ieri, în parc, mi-am dat seama că nu am mai ascultat 'nimic' de foarte multă vreme. Din casă cu VH1 direct în maşină cu casetofonul şi la birou cu media playerul iar când nu e muzică, e conversaţie. Ieri, în timp ce mă uitam fascunată la Sandra care se juca cu poiurile, mi-am dat seama că aud agitaţie de oameni. Foarte tare :)
2. Am fost la Enchanted aseară. Aş putea să fac o paranteză cu coloana sonoră a mall-ului dumnică seara dar este un post optimist. Deci Enchanted. Foaaaarte tare! Speram să fie făcut la mişto că altfel premisele anunţau o porcărie dacă ar fi încercat să o facă la modul 'serios'.
Mi-am adus aminte de Radu care urla la mine în mijlocul muntelui 'Maria, dar de ce cânţi?!?!' că dădeam o notă finală frazelor. N-aţi înţeles nimic. Dacă nu ar fi societatea care să inhibe manifestările de tipul ăsta jur că aş arde-o prinţesă disney. Pentru că pe dinautru exact aşa trăiesc senzaţiile de bine, de primăvară, de fluturaşi etc. . . . cu piruete în mers şi 'la, la, la, la' :D
1. Ieri, în parc, mi-am dat seama că nu am mai ascultat 'nimic' de foarte multă vreme. Din casă cu VH1 direct în maşină cu casetofonul şi la birou cu media playerul iar când nu e muzică, e conversaţie. Ieri, în timp ce mă uitam fascunată la Sandra care se juca cu poiurile, mi-am dat seama că aud agitaţie de oameni. Foarte tare :)
2. Am fost la Enchanted aseară. Aş putea să fac o paranteză cu coloana sonoră a mall-ului dumnică seara dar este un post optimist. Deci Enchanted. Foaaaarte tare! Speram să fie făcut la mişto că altfel premisele anunţau o porcărie dacă ar fi încercat să o facă la modul 'serios'.
Mi-am adus aminte de Radu care urla la mine în mijlocul muntelui 'Maria, dar de ce cânţi?!?!' că dădeam o notă finală frazelor. N-aţi înţeles nimic. Dacă nu ar fi societatea care să inhibe manifestările de tipul ăsta jur că aş arde-o prinţesă disney. Pentru că pe dinautru exact aşa trăiesc senzaţiile de bine, de primăvară, de fluturaşi etc. . . . cu piruete în mers şi 'la, la, la, la' :D
Thursday, February 21
semne bune ziua are
Hoho! Şi încă câte!
Multe din categoria 'nu pot să povestesc încă' :)). Pare a fi o categorie care se tot măreşte în ultima vreme. Iar eu sunt modelul care urlă în toate cele patru zări când e de bine. Mă rog ;)
Soarele începe să fie soare pe bune.
Ieri am stat de poveşti cu oameni de demult şi iar m-am întrebat de ce nu se întâmplă asta mai des. Am trăit iar sentimentul ăla de familiaritate total special şi unic - ăla care apare în mijlocul a 250 de necunoscuţi.
Azi am băut cafea în hanorac, afară (rog fetele să nu sară că eu oricum stau în tricou pe pârtie şi că nu e mare lucru pentru că este).
Diseară plec la drum. Ies iar din bucueştiul ăsta urât pe care nu îl mai suport.
Urmează două zile despre care sunt extreeeeeem de curioasă şi pe care le aştept de mult.
Sâmbătă e iar party.
Ce-mi place când renunţ la ciudăţenile din capul meu şi las trecutul să mi se pupe cu prezentul . . . e dovada cea mai bună că alegerile au fost întotdeauna alea corecte. Că au fost luate nu pe baza unor suprafeţe ci pe baza unor simţuri şi instincte mult mai adânci :)
Un weekend minunat vă doresc şi dumneavoastră :)
Multe din categoria 'nu pot să povestesc încă' :)). Pare a fi o categorie care se tot măreşte în ultima vreme. Iar eu sunt modelul care urlă în toate cele patru zări când e de bine. Mă rog ;)
Soarele începe să fie soare pe bune.
Ieri am stat de poveşti cu oameni de demult şi iar m-am întrebat de ce nu se întâmplă asta mai des. Am trăit iar sentimentul ăla de familiaritate total special şi unic - ăla care apare în mijlocul a 250 de necunoscuţi.
Azi am băut cafea în hanorac, afară (rog fetele să nu sară că eu oricum stau în tricou pe pârtie şi că nu e mare lucru pentru că este).
Diseară plec la drum. Ies iar din bucueştiul ăsta urât pe care nu îl mai suport.
Urmează două zile despre care sunt extreeeeeem de curioasă şi pe care le aştept de mult.
Sâmbătă e iar party.
Ce-mi place când renunţ la ciudăţenile din capul meu şi las trecutul să mi se pupe cu prezentul . . . e dovada cea mai bună că alegerile au fost întotdeauna alea corecte. Că au fost luate nu pe baza unor suprafeţe ci pe baza unor simţuri şi instincte mult mai adânci :)
Un weekend minunat vă doresc şi dumneavoastră :)
Wednesday, February 20
muzici
Râdea Sandra de mine acum câteva zile ca profilul meu de LastFM este probabil subiect de analiză la ăia acolo, că nu ai cum să ai pe primul lor ever NOFX şi pe al doilea Tori Amos că . . . . pur şi simplu nu se poate!
Mda.....mie mi se pare overall destul de închegat. Adica recunosc că Janis Joplin între Mad caddies şi Flogging Molly e un pic ciudat. De asemenea şi Kate Nash şi Lily Allen între Dropkick Murphys şi Rancid :))))
Hahahaha....corect. E un pic amestecat.
cum e cu publicul
Voila şi primul moment în care am vrut să scriu ceva şi mi-a trecut prin cap că poate mai bine nu aş scrie, să nu sune a demonstraţie de vreun fel. E o tâmpenie. Ăsta este locul meu, personal, cu fiecare cuvinţel pus acolo pentru că aşa am vrut eu să fie.
Nu am o problemă cu a avea public la trăiri. Mai ales genul de public de blog. E în primul, al doilea, al treilea şi al patrulea rând pentru mine ce fac aici.
Plus, fiind publice aici nu mai caut 'publicizarea' lor în alte locuri şi mă scutesc de multe multe multe teoretizări nesfârşite pe temele respective. Au ieşit aici, sunt bun ieşite . . . . Catharsis! Şi gata! ;)
Scrisul are marele avantaj de a lăsa sinapsele să se ducă mai departe decât o fac verbal sau în gând. Sari şi treci de la una la alta foarte repede când vorbeşti sau gândeşti.
Dar scrisul . . . scrisul încetineşte. O idee pe care verbal o laşi în urmă după ce o formulezi pentru a sări la alta . . . în intervalul de câteva secunde în care o scrii se conturează mai clar şi poate duce la alte idei la care nu ai fi ajuns altfel. Am ajuns la nişte chestii aşa de nici nu pot să vă povestesc.
De aia stiloul pe hârtie este în continuare acolo sus în caz de freamăt interior, pe aceeaşi treaptă cu eliberările mai 'active' cum ar fi beţia cruntă sau discuţiile nesfârşite la o cafea :)))
Tripurile trebuie trăite până la capăt. Iar capătul ăla îl stabileşti TU şi numai tu. De aia povestea cu "alege!" sau "fă aia or else!!" sau orice tip de ultimatum este o mizerie. Pentru că îi pasezi altuia responsabilitatea de a-ţi încheia tripul şi oricare ar fi răspunsul . . . . nu-ţi va rezolva niciodată neliniştea.
Mintea şi contextul m-au băgat mult mai departe decât aş fi vrut într-un trip care mă face să mă simt în noroi cu porcii în momentul ăsta. Şi conştientă că eu m-am băgat în cocină. Şi totuşi . . . şi ăsta trebuia trăit până la capăt. Pentru că odată ce apar întrebările, generate de mintea mea sau de intenţiile bune şi sincere ale altora . . . e irelevant, nu suport să nu mi le rezolv şi să nu le pun punct. Aşa că, poftim în cocină, trage aer în piept pentru că va puţi rău de tot . . şi joacă-te până nu mai rămâne nici un semn de întrebare.
Rănile mici pot trece neobservate dar sunt acolo. Rănile mai mari îţi oferă posibilitatea de a le rezolva pentru că urlă să fie rezolvate. Vezi caria care mă mânca pe dinăuntru şi pe care nu am rezolvat-o până nu m-a ţinut o noapte întreagă trează. Şi ca-n sănătatea fizică, şi-n aia psihică ignorăm disconforturile până se acutizează şi ne rezolvăm problemele doar când vine şi aceea ultimă bacterie care începe să pută pestilenţial şi nu mai ai ce face.
Iar nu ştiu şi nu-mi aduc aminte unde voiam să ajung de fapt :)
Ideea e că scrisul rulează şi că mai bine te educi să scoţi din tine de fiecar dată când ai ceva de scos decât să aştepţi să se adune sau să devina prea 'mari'. Dar în lipsă de acest tip de educaţie . . . caută limita! ;)
Nu am o problemă cu a avea public la trăiri. Mai ales genul de public de blog. E în primul, al doilea, al treilea şi al patrulea rând pentru mine ce fac aici.
Plus, fiind publice aici nu mai caut 'publicizarea' lor în alte locuri şi mă scutesc de multe multe multe teoretizări nesfârşite pe temele respective. Au ieşit aici, sunt bun ieşite . . . . Catharsis! Şi gata! ;)
Scrisul are marele avantaj de a lăsa sinapsele să se ducă mai departe decât o fac verbal sau în gând. Sari şi treci de la una la alta foarte repede când vorbeşti sau gândeşti.
Dar scrisul . . . scrisul încetineşte. O idee pe care verbal o laşi în urmă după ce o formulezi pentru a sări la alta . . . în intervalul de câteva secunde în care o scrii se conturează mai clar şi poate duce la alte idei la care nu ai fi ajuns altfel. Am ajuns la nişte chestii aşa de nici nu pot să vă povestesc.
De aia stiloul pe hârtie este în continuare acolo sus în caz de freamăt interior, pe aceeaşi treaptă cu eliberările mai 'active' cum ar fi beţia cruntă sau discuţiile nesfârşite la o cafea :)))
Tripurile trebuie trăite până la capăt. Iar capătul ăla îl stabileşti TU şi numai tu. De aia povestea cu "alege!" sau "fă aia or else!!" sau orice tip de ultimatum este o mizerie. Pentru că îi pasezi altuia responsabilitatea de a-ţi încheia tripul şi oricare ar fi răspunsul . . . . nu-ţi va rezolva niciodată neliniştea.
Mintea şi contextul m-au băgat mult mai departe decât aş fi vrut într-un trip care mă face să mă simt în noroi cu porcii în momentul ăsta. Şi conştientă că eu m-am băgat în cocină. Şi totuşi . . . şi ăsta trebuia trăit până la capăt. Pentru că odată ce apar întrebările, generate de mintea mea sau de intenţiile bune şi sincere ale altora . . . e irelevant, nu suport să nu mi le rezolv şi să nu le pun punct. Aşa că, poftim în cocină, trage aer în piept pentru că va puţi rău de tot . . şi joacă-te până nu mai rămâne nici un semn de întrebare.
Rănile mici pot trece neobservate dar sunt acolo. Rănile mai mari îţi oferă posibilitatea de a le rezolva pentru că urlă să fie rezolvate. Vezi caria care mă mânca pe dinăuntru şi pe care nu am rezolvat-o până nu m-a ţinut o noapte întreagă trează. Şi ca-n sănătatea fizică, şi-n aia psihică ignorăm disconforturile până se acutizează şi ne rezolvăm problemele doar când vine şi aceea ultimă bacterie care începe să pută pestilenţial şi nu mai ai ce face.
Iar nu ştiu şi nu-mi aduc aminte unde voiam să ajung de fapt :)
Ideea e că scrisul rulează şi că mai bine te educi să scoţi din tine de fiecar dată când ai ceva de scos decât să aştepţi să se adune sau să devina prea 'mari'. Dar în lipsă de acest tip de educaţie . . . caută limita! ;)
Tuesday, February 19
3 ani!
Mă jucam astăzi cu profilul de pe LinkedIn şi mi-am dat seama că luna asta se fac 3 ani de când m-am apucat serios de muncă. Serios în sensul de full time şi cu responsabilităţi.
Şi următorul gând a fost 'yeeey, retrospectivă'! Dar nu despre asta e vorba. E vorba de ultimii trei ani, care corespund perioadei de la 20 la 23 de ani şi despre ce părere am acum că nu mi i-am petrecut lucrând în Vamă mea dragă vara la bar şi făcând PR pentru acelaşi bar primăvara, toamna şi iarna.
Că e dubios ca alegere acum că mă gândesc. Unde a dus Raluca locul ăla in terms of image chiar e un merit enorm al ei şi nu înţeleg de ce nu am vrut să-mi asum eu chestia asta când mi s-a dat ocazia. Pentru că era o zonă familiară, cu prieteni, cu distracţie etc.
Cred că voiam foarte tare să fac ceva dar simţeam nevoia de autoritate. De un job care să nu aibă atâta 'distracţie' în el pentru că mi-a fost frică de mine şi de lenea inerentă . . . . lene care cuplată cu un prieten care înţelege nu cu un şef care dă cu paru' ar fi dus la a mă simţi mizer dar prea lenesă să schimb ceva. Ergo - nefericire :)
Mi-e cumva greu să accept că am luat-o aşa pentru că aveam nevoie de autoritate sau de o uşoară motivare negativă pe lângă ce pozitivă şi de o uşoară frică în caz că nu-ţi 'faci temele'. Dar, bottom line este că nu ştiu dacă m-aş fi ţinut altfel de treabă, cel puţin în prima fază.
Penrtu că şcoala te învaţă să-ţi fie frică de nota 4, nu te responsabilizează în vreun fel. Nu ai cum să alegi să nu te intereseze ceva. Obligat-forţat trebuie să iei 10 la toate. Şi te obişnuieşte cu stilul ăsta al făcutului 'de frică'.
Şi până înveţi să îţi recunoşti alegerile ai nevoie de dom' profesor care dă cu rigla peste mânuţă dacă nu ţi-ai scris temele corect.
Lucratul din şcoală? :)))) Îmi aduc aminte că acum doi ani mi-am luat, în total, 5 zile libere pentru scris lucrarea de licenţă şi învăţat pentru examen. Lucrând la ele şi în paralel, evident, dar ca zi full dedicată scopului, au fost 5. Dacă nu aş fi lucrat probabil ar fi fost vreo câteva săptămâni sau luni de dramă pe tema asta. Aşa a trecut uşor şi cu bucurii şi satisfacţii care, sincer, îmi lipsesc acum.
Îmi dau seama că fără verile la Vamă din mai până în septembrie şi anul la Barcelona probabil aş avea regrete. Dar nu am. Am început mai devreme şi cu genul ăla de libertate şi am făcut cum fac întotdeauna - m-am dus până în pânzele albe şi m-am trezit la un moment dat că îl epuizasem.
Cred că de aia nici nu am ajuns în Vamă de atunci. Că trebuia un pic de spaţiu. Şi tocmai de asta de abia aştept să mă duc anul ăsta. Că ştiu că voi regăsi 'ceva'-ul acolo. Un alt 'ceva' decât ăla pe care îl epuizasem acum câţiva ani şi în acelaşi timp un 'altceva' care să-mi dea aceeaşi senzaţie pe care mi-o dădea 'ceva'-ul de pe vremuri. Am I making sense? :))
Haha...îmi iese de minune în ultima vreme asta cu frâul liber al gândirii. Încep de undeva şi scriind ajung în cu totul şi cu totul altă parte. Şi îmi place să văd unde ajung şi cum.
Şi următorul gând a fost 'yeeey, retrospectivă'! Dar nu despre asta e vorba. E vorba de ultimii trei ani, care corespund perioadei de la 20 la 23 de ani şi despre ce părere am acum că nu mi i-am petrecut lucrând în Vamă mea dragă vara la bar şi făcând PR pentru acelaşi bar primăvara, toamna şi iarna.
Că e dubios ca alegere acum că mă gândesc. Unde a dus Raluca locul ăla in terms of image chiar e un merit enorm al ei şi nu înţeleg de ce nu am vrut să-mi asum eu chestia asta când mi s-a dat ocazia. Pentru că era o zonă familiară, cu prieteni, cu distracţie etc.
Cred că voiam foarte tare să fac ceva dar simţeam nevoia de autoritate. De un job care să nu aibă atâta 'distracţie' în el pentru că mi-a fost frică de mine şi de lenea inerentă . . . . lene care cuplată cu un prieten care înţelege nu cu un şef care dă cu paru' ar fi dus la a mă simţi mizer dar prea lenesă să schimb ceva. Ergo - nefericire :)
Mi-e cumva greu să accept că am luat-o aşa pentru că aveam nevoie de autoritate sau de o uşoară motivare negativă pe lângă ce pozitivă şi de o uşoară frică în caz că nu-ţi 'faci temele'. Dar, bottom line este că nu ştiu dacă m-aş fi ţinut altfel de treabă, cel puţin în prima fază.
Penrtu că şcoala te învaţă să-ţi fie frică de nota 4, nu te responsabilizează în vreun fel. Nu ai cum să alegi să nu te intereseze ceva. Obligat-forţat trebuie să iei 10 la toate. Şi te obişnuieşte cu stilul ăsta al făcutului 'de frică'.
Şi până înveţi să îţi recunoşti alegerile ai nevoie de dom' profesor care dă cu rigla peste mânuţă dacă nu ţi-ai scris temele corect.
Lucratul din şcoală? :)))) Îmi aduc aminte că acum doi ani mi-am luat, în total, 5 zile libere pentru scris lucrarea de licenţă şi învăţat pentru examen. Lucrând la ele şi în paralel, evident, dar ca zi full dedicată scopului, au fost 5. Dacă nu aş fi lucrat probabil ar fi fost vreo câteva săptămâni sau luni de dramă pe tema asta. Aşa a trecut uşor şi cu bucurii şi satisfacţii care, sincer, îmi lipsesc acum.
Îmi dau seama că fără verile la Vamă din mai până în septembrie şi anul la Barcelona probabil aş avea regrete. Dar nu am. Am început mai devreme şi cu genul ăla de libertate şi am făcut cum fac întotdeauna - m-am dus până în pânzele albe şi m-am trezit la un moment dat că îl epuizasem.
Cred că de aia nici nu am ajuns în Vamă de atunci. Că trebuia un pic de spaţiu. Şi tocmai de asta de abia aştept să mă duc anul ăsta. Că ştiu că voi regăsi 'ceva'-ul acolo. Un alt 'ceva' decât ăla pe care îl epuizasem acum câţiva ani şi în acelaşi timp un 'altceva' care să-mi dea aceeaşi senzaţie pe care mi-o dădea 'ceva'-ul de pe vremuri. Am I making sense? :))
Haha...îmi iese de minune în ultima vreme asta cu frâul liber al gândirii. Încep de undeva şi scriind ajung în cu totul şi cu totul altă parte. Şi îmi place să văd unde ajung şi cum.
trial and error
Jur că 50% din durerea îngrozitoare de la dentist se trage din sunetul ăla pe care îl face freza când este 'on'.
Mi s-a trecurat mie săptămâna trecută, fiind la dentist, gândul. Nu ştiu alţii cum sunt dar mie mi se activează toţi centrii de durere în secunda în care aud bâzâitul ăla prevestitor de forare. Nici nu trebuie să se apropie de mine.
Şi am fost astăzi cu Ipodul. And it works. Dacă nu aud sunetul ăla din iad sunt mult mai liniştită!
Mi s-a trecurat mie săptămâna trecută, fiind la dentist, gândul. Nu ştiu alţii cum sunt dar mie mi se activează toţi centrii de durere în secunda în care aud bâzâitul ăla prevestitor de forare. Nici nu trebuie să se apropie de mine.
Şi am fost astăzi cu Ipodul. And it works. Dacă nu aud sunetul ăla din iad sunt mult mai liniştită!
Monday, February 18
Dar ia gata cu introspecţia!
Problema acum, cu toate aşezate, este că toată energia băgată în despicat fire în 1400 nu mai are direcţie. Ceea ce îmi dă o stare de titirez. Şi e luni :( Şi sunt încă în vacanţă pentru câteva ore. Şi nu am încă chef de nimic decât de scris.
Hmmm....foarte bine! Trecem la a mai scrie şi cu stiloul pe hârtie - acţiune care în câteva zeci de ani va ajunge artă cum e caligrafia la chinezi.
Cam cum ar mai fi să scriu online chestii şi să nu păstrez varianta offline. Nu de la asta a pornit totul acum un an jumate? :) De la un teanc de jurnale? :)
Şi am avut dreptate atunci. Unul dintre cele mai mari servicii/ bucurii /distracţii pe care poţi să ţi le oferi este să-ţi creezi contextul pentru a te pune pe tine de acum faţă în faţă cu tine de la 14, 15, 17, 20 sau 22 de ani.
Ce Marques, Borges, Vian, Kundera şi mulţi alţii?!? Să vezi Mărie în ce trip mă bagă! :)))
Problema acum, cu toate aşezate, este că toată energia băgată în despicat fire în 1400 nu mai are direcţie. Ceea ce îmi dă o stare de titirez. Şi e luni :( Şi sunt încă în vacanţă pentru câteva ore. Şi nu am încă chef de nimic decât de scris.
Hmmm....foarte bine! Trecem la a mai scrie şi cu stiloul pe hârtie - acţiune care în câteva zeci de ani va ajunge artă cum e caligrafia la chinezi.
Cam cum ar mai fi să scriu online chestii şi să nu păstrez varianta offline. Nu de la asta a pornit totul acum un an jumate? :) De la un teanc de jurnale? :)
Şi am avut dreptate atunci. Unul dintre cele mai mari servicii/ bucurii /distracţii pe care poţi să ţi le oferi este să-ţi creezi contextul pentru a te pune pe tine de acum faţă în faţă cu tine de la 14, 15, 17, 20 sau 22 de ani.
Ce Marques, Borges, Vian, Kundera şi mulţi alţii?!? Să vezi Mărie în ce trip mă bagă! :)))
dacă şi pentru că
Dacă eşti atent la tine poţi să delimitezi exact ce îţi trebuie în fiecare sfânt moment şi, mai mult, momentele în care de fapt nu îţi trebuie nimic şi cauţi un 'ceva' doar din inerţie.
Dacă nu mi-am spălat maşina până acum este treaba mea şi numai a mea - şi o fascinaţie uşor masochistă de a studia efectul sării aruncată în canităţi industriale pe un DN1 în plină furtună de zăpadă - namely faptul că maşina arată de parcă aş fi aruncat ciment pe ea. Ca atunci când îmi flexez genunchiul bolnav până când nu mai suport durerea, de dragul uşurării care ştiu sigur că vine când îl readuc la forma ne-flexată.
Dacă am venit la birou în ultima mea zi de mini-concediu nu am făcut-o pentru că munca îmi dă sens vieţii ci pentru că liniştea mi-a dat atâta energie în ultimele zile încât vreau acum! să mut munţii şi să schimb lumea :)
Dacă îmi dau seama că unele porniri îmi vin din orgoliu sau orice alt sentiment care le pune într-o lumină ne-constructivă . . . nu este un motiv de a nu le da curs. "Political corectness"-ul nu este cea mai sănătoasă cale de acţiune. Mai bine întotdeauna subiectiv-corectă cu mine decât obiectiv-corectă în general.
Dacă am stat 7 luni închisă în mine a fost pentru că nu suport să le adaptez din mers - mai mult decât sunt oricum forţată de împrejurări să fac asta pentru că nu pot să mă bag sub plapumă complet niciodată. Prefer acutul urmat de bucurie curată unei lungi stări de amestecătură în care nici unul din sentimente nu e clar definit. Vezi aia cu genunchiul . . . stările extreme!
Dacă mergi cu 120km/h pe drum drept şi frânezi până la 30km/h în curbe cu înclinaţie de minim 100 de grade . . . nu se cheamă că ştii să conduci. Marş pe banda întâi!
Dacă vi se pare că ăsta este vreun manifest sau declaraţie, nu e :)). Sunt eu care merg un pic mai departe decât de obicei cu 'de ce'-urile pe care mi le adresez în mod curent.
Dacă nu mi-am spălat maşina până acum este treaba mea şi numai a mea - şi o fascinaţie uşor masochistă de a studia efectul sării aruncată în canităţi industriale pe un DN1 în plină furtună de zăpadă - namely faptul că maşina arată de parcă aş fi aruncat ciment pe ea. Ca atunci când îmi flexez genunchiul bolnav până când nu mai suport durerea, de dragul uşurării care ştiu sigur că vine când îl readuc la forma ne-flexată.
Dacă am venit la birou în ultima mea zi de mini-concediu nu am făcut-o pentru că munca îmi dă sens vieţii ci pentru că liniştea mi-a dat atâta energie în ultimele zile încât vreau acum! să mut munţii şi să schimb lumea :)
Dacă îmi dau seama că unele porniri îmi vin din orgoliu sau orice alt sentiment care le pune într-o lumină ne-constructivă . . . nu este un motiv de a nu le da curs. "Political corectness"-ul nu este cea mai sănătoasă cale de acţiune. Mai bine întotdeauna subiectiv-corectă cu mine decât obiectiv-corectă în general.
Dacă am stat 7 luni închisă în mine a fost pentru că nu suport să le adaptez din mers - mai mult decât sunt oricum forţată de împrejurări să fac asta pentru că nu pot să mă bag sub plapumă complet niciodată. Prefer acutul urmat de bucurie curată unei lungi stări de amestecătură în care nici unul din sentimente nu e clar definit. Vezi aia cu genunchiul . . . stările extreme!
Dacă mergi cu 120km/h pe drum drept şi frânezi până la 30km/h în curbe cu înclinaţie de minim 100 de grade . . . nu se cheamă că ştii să conduci. Marş pe banda întâi!
Dacă vi se pare că ăsta este vreun manifest sau declaraţie, nu e :)). Sunt eu care merg un pic mai departe decât de obicei cu 'de ce'-urile pe care mi le adresez în mod curent.
leapşa #11 (aia cu cartea)
Overdue leapşa :) de la Gorgeoux şi de la Ana şi Maria.
Zice să iau cartea de lângă mine şi să:
- o deschid la pagina 123
- caut a cincea frază/propoziţie
- transcriu următoarele patru fraze/ propoziţii aici alături de aceste instrucţiuni
- nu îndrăznesc să caut în bibliotecă cartea aia 'intelectuală' care să mă facă să 'arăt bine'
- dau mai departe la 6 oameni (se fac 12 dacă am primit-o din două locuri diferite?!?)
Deci . . . .Kundera, Viaţa e în altă parte
"Nicidecum, ideea asta ţi-a picat de sus; dintr-o dată, fără să te aştepţi la ea; autorul acestei idei nu eşti tu, ci, mai curând, cineva din tine, care scrie poezia ta, este fluxul atotputernic al inconştientului ce trece prin fiecare dintre noi; să nu-ţi închipui, cumva, că ai talent fiindcă acest curent, în care suntem cu toţii egali, a decis să te aleagă şi să facă din tine instrumentul lui.
În concepţia pictorului, aceste cuvinte erau o lecţie de modestie, dat Jaromil descoperi în ele imediat o scânteie scăpărând pentru orgoliul lui; mă rog, fie, nu fusese el acela care crease imaginile poeziei sale; în schimb fusese ceva misterios care alesese tocmai mâna lui de caligraf; putea, deci, să se mândrească, pe bună dreptate, cu un lucru mai mare decât meritul; putea să se mândrească pentru calitatea sa de fiinţa aleasă."
Poftim vis de mărire! Bwahahahaha!
Nu mai ţin minte din generală exact ce se punea ca încheiere a unei fraze. Ştiu că nu există decât două puncte finale de sfârşit în paragrafele de mai sus dar nu mai am răbdare să transcriu încă două la fel de lungi.
Cât despre a da mai departe . . . nu am 12 prieteni.
Slavă domnului! :)
Aşa că vă invit să vă serviţi după pofte şi dorinţe.
Alte lepşe-uri: viaţa bate filmul, peştişorul de aur, maria likes to . . , măriuca mică, vorbele mele, mâncare, vicii, cărţi, secrete, 24 întrebări pe loc, lista moşului.
Zice să iau cartea de lângă mine şi să:
- o deschid la pagina 123
- caut a cincea frază/propoziţie
- transcriu următoarele patru fraze/ propoziţii aici alături de aceste instrucţiuni
- nu îndrăznesc să caut în bibliotecă cartea aia 'intelectuală' care să mă facă să 'arăt bine'
- dau mai departe la 6 oameni (se fac 12 dacă am primit-o din două locuri diferite?!?)
Deci . . . .Kundera, Viaţa e în altă parte"Nicidecum, ideea asta ţi-a picat de sus; dintr-o dată, fără să te aştepţi la ea; autorul acestei idei nu eşti tu, ci, mai curând, cineva din tine, care scrie poezia ta, este fluxul atotputernic al inconştientului ce trece prin fiecare dintre noi; să nu-ţi închipui, cumva, că ai talent fiindcă acest curent, în care suntem cu toţii egali, a decis să te aleagă şi să facă din tine instrumentul lui.
În concepţia pictorului, aceste cuvinte erau o lecţie de modestie, dat Jaromil descoperi în ele imediat o scânteie scăpărând pentru orgoliul lui; mă rog, fie, nu fusese el acela care crease imaginile poeziei sale; în schimb fusese ceva misterios care alesese tocmai mâna lui de caligraf; putea, deci, să se mândrească, pe bună dreptate, cu un lucru mai mare decât meritul; putea să se mândrească pentru calitatea sa de fiinţa aleasă."
Poftim vis de mărire! Bwahahahaha!
Nu mai ţin minte din generală exact ce se punea ca încheiere a unei fraze. Ştiu că nu există decât două puncte finale de sfârşit în paragrafele de mai sus dar nu mai am răbdare să transcriu încă două la fel de lungi.
Cât despre a da mai departe . . . nu am 12 prieteni.
Slavă domnului! :)
Aşa că vă invit să vă serviţi după pofte şi dorinţe.
Alte lepşe-uri: viaţa bate filmul, peştişorul de aur, maria likes to . . , măriuca mică, vorbele mele, mâncare, vicii, cărţi, secrete, 24 întrebări pe loc, lista moşului.
Saturday, February 16
jurnal de călătorie - pe scurt
În Sighişoara nu se fumează. Am căutat juma de oră un restaurant să mănânc ceva şi toate te trimiteau să fumezi în hol. Recunosc, însă, că am fost turist şi nu ştiu ce se întâmplă în afara cetăţii din punctul ăsta de vedere.
E trist că redescoperind Braşovul acum 3 ani şi descoperind Sighişoara abia acum îmi trece prin minte faptul că seamănă şi îmi aduc aminte de oraşele Cataloniei. Nu-mi place chestia asta. O să mă ocup cu schimbatul referinţelor în perioada următoare.
Iar m-am enervat că trăiesc în Bucureşti. Domnişoara drăguţă din cafenea m-a lasat să ies afară cu cana de cafea (afară în piaţă nu pe terasa lor amenajată) ca să stau la soare în timp ce o beau (eu alergând atunci după soare, neştiind că nu se fumează în cetate).
Mi-am dat seama abia la desert că iau masa singură - masă de 6 persoane că mese mai mici nu erau. Ciudat. M-aş fi aşteptat să fiu mult mai conştientă de mine (mai self-conscious că nu găsesc echivalentul perfect în română acum) singură la o masă într-un loc plin de grupuri gălăgioase.
Rămân la ideea mea că toate clişeele au pornit de la stări de fapt sau trăiri cât se poate de autentice şi au ajuns 'clişee' în sensul devalorizant de astăzi pentru că au fost prea mult folosite pentru a dramatiza discursuri neutentice. Oricum ar fi, furtuna de zăpadă şi ceaţa de ieri în mijlocul cărora eu eram în maşină, la cald, cu muzica mea şi în lumea mea . . . urmate de ninsoarea lină şi cu soare de astăzi . . . îmi susţin interiorul.
Plătim prea mult pentru servicii de mizerie pe Valea Prahovei.
Iar mi-am spălat maşina lună vineri dimineaţă ca să mă afund cu ea în trafic de drumuri naţionale şi să ajungă să semene cu un munte de moloz până la destinaţie.
Dacă dai zâmbet în 99% din cazuri ţi se va întoarce. Dar asta ştiam deja.
All in all, am un chef foarte mare de condus. Dar singură pe şosea. Am venit până aici pe furtună cu 50 la oră în spatele camioanelor şi cam tot drumul de la BV încoace seamănă cu porţiunea Timiş de Sus - Braşov care este my all time favourite. Trebuie să văd cum planific plecarea să am şoseaua goală şi să mă pot juca un pic ;)
Foarte foarte frumos oraş. Dar asta dezvoltăm altădată.
În încheiere, mulţumiri Sandrei pentru coloana sonoră - s-a pupat Amelie cu plimbările astea cum se pupă muzica cu acţiunea în filmele lui Tarantino.
E trist că redescoperind Braşovul acum 3 ani şi descoperind Sighişoara abia acum îmi trece prin minte faptul că seamănă şi îmi aduc aminte de oraşele Cataloniei. Nu-mi place chestia asta. O să mă ocup cu schimbatul referinţelor în perioada următoare.
Iar m-am enervat că trăiesc în Bucureşti. Domnişoara drăguţă din cafenea m-a lasat să ies afară cu cana de cafea (afară în piaţă nu pe terasa lor amenajată) ca să stau la soare în timp ce o beau (eu alergând atunci după soare, neştiind că nu se fumează în cetate).
Mi-am dat seama abia la desert că iau masa singură - masă de 6 persoane că mese mai mici nu erau. Ciudat. M-aş fi aşteptat să fiu mult mai conştientă de mine (mai self-conscious că nu găsesc echivalentul perfect în română acum) singură la o masă într-un loc plin de grupuri gălăgioase.
Rămân la ideea mea că toate clişeele au pornit de la stări de fapt sau trăiri cât se poate de autentice şi au ajuns 'clişee' în sensul devalorizant de astăzi pentru că au fost prea mult folosite pentru a dramatiza discursuri neutentice. Oricum ar fi, furtuna de zăpadă şi ceaţa de ieri în mijlocul cărora eu eram în maşină, la cald, cu muzica mea şi în lumea mea . . . urmate de ninsoarea lină şi cu soare de astăzi . . . îmi susţin interiorul.
Plătim prea mult pentru servicii de mizerie pe Valea Prahovei.
Iar mi-am spălat maşina lună vineri dimineaţă ca să mă afund cu ea în trafic de drumuri naţionale şi să ajungă să semene cu un munte de moloz până la destinaţie.
Dacă dai zâmbet în 99% din cazuri ţi se va întoarce. Dar asta ştiam deja.
All in all, am un chef foarte mare de condus. Dar singură pe şosea. Am venit până aici pe furtună cu 50 la oră în spatele camioanelor şi cam tot drumul de la BV încoace seamănă cu porţiunea Timiş de Sus - Braşov care este my all time favourite. Trebuie să văd cum planific plecarea să am şoseaua goală şi să mă pot juca un pic ;)
Foarte foarte frumos oraş. Dar asta dezvoltăm altădată.
În încheiere, mulţumiri Sandrei pentru coloana sonoră - s-a pupat Amelie cu plimbările astea cum se pupă muzica cu acţiunea în filmele lui Tarantino.
despre dragoste la prima vedere
Incredibil cum funcţionează viaţa asta.
Eu nu cred în dragoste la prima vedere în sensul de la prima privire. 'A vedea' pe bune, însă, e cu totul şi cu totul altceva. Cred în dragoste la prima vedere în sensul de moment în care 'ceva' îţi permite să vezi pe bune omul ăla. Altfel decât îi vezi pe ceilalţi. Pentru că pe el trebuie să-l vezi.
Ei bine din categoria 'dacă vei să-l amuzi pe Dumnezeu, fă-ţi planuri' . . .
Am făcut plan să plec la linişte să mă re-îndrăgostesc de altcineva şi am terminat prin a mă 'vedea' şi îndrăgosti de mine.
Nu e vorba de ne-iubit. Aia e altceva. Mă iubesc maxim, evident :). Dar n-am mai avut de foarte multă vreme, dacă oi fi avut vreodată că nu îmi aduc aminte, fluturaşi eu cu mine. N-am mai fost atentă şi nu m-am mai 'văzut', în felul ăla. Şi sunt superbă :P :))))
De aici şi senzaţia de lipsă de control din ultime vreme. Normal că simt că îmi scapă toate când nu am clar, în faţă, miezul care le leagă. Şi care nu are cum să îmi scape vreodată . . . aia am stabilit deja de mult.
Îmi aduc aminte că polemizam cu Mona acum multă vreme despre ce generează revelaţiile, momentele alea în care treci de la un nivel la altul de înţelegere. Ea susţinea că nu se poate decât de pe fundul gropii iar eu că poate la fel de bine să vină şi când eşti king of the world. Că nu contează ce fel de trăire este, de euforie sau de iad, atâta timp cât este destul de puternică încât să cutremure mobilarea anterioară a creierului.
Dar, mă rog, asta nu are nicio legătură cu ce se întâmplă acum. Doar, poate, pentru că susţine ideea unui 'şoc' necesar pentru a schimba un pic căile sinapselor . . . de la alea deja bătătorite care îţi sunt la îndemână şi pe care te duci din interţie la unele noi care pot duce la alte concluzii.
Cred că despre asta e vorba până la urmă. De adunat şi integrat tot ce ŢI se întâmplă şi SE întâmplă în jurul tău. După asta, mai trebuie un şoc de orice fel ca să cadă natural fiecare în cutiuţa ei şi voila! noua ordine interioară.
Şi acum îmi dau seama că eu m-am împins spre asta. Că am mers conştient în ultime vreme mai departe decât mergeam de obicei să văd ce se întâmplă şi dacă mi se confirmă nişte concluzii. Şi am împins. Întâi ca exerciţiu, fortându-mă să AM reacţiile pe care le simţeam până în gât întotdeauna dar pe care le opream înainte de manifestare, din motive diferite care nici nu mai contează.
Şi asta a dus în ultimele luni la 'şocuri' bune şi mai puţin bune cu oameni din toate contextele în care am o miză. Finalizate cu 'şocul' care a dus la faptul că m-am luat pe mine în vacanţă. Lucru care nu s-ar fi întâmplat în veci dacă ar fi trebuit să pornească ca plan aşa. Pentru că nu aş fi făcut niciodată un astfel de plan, din obişnuinţa succesiunii sinapselor de care vorbeam mai sus. Şi s-a dovedit a fi exact ceea ce trebuia de fapt.
Mama ne-a spus acum câţiva ani o chestie genială. Ne-a urat să ni se întâmple nu toate cele pe care ni le dorim ci toate cele care ni se potrivesc.
După ce mi s-a dat tot ceea ce mi-am dorit şi m-am trezit destabilizată nu în al nouălea cer, s-a amuzat Dumnezeu un pic la planurile mele şi până la urmă mi-a dat cum ştie el mai bine. Exact ceea ce mi se potrivea.
Eu nu cred în dragoste la prima vedere în sensul de la prima privire. 'A vedea' pe bune, însă, e cu totul şi cu totul altceva. Cred în dragoste la prima vedere în sensul de moment în care 'ceva' îţi permite să vezi pe bune omul ăla. Altfel decât îi vezi pe ceilalţi. Pentru că pe el trebuie să-l vezi.
Ei bine din categoria 'dacă vei să-l amuzi pe Dumnezeu, fă-ţi planuri' . . .
Am făcut plan să plec la linişte să mă re-îndrăgostesc de altcineva şi am terminat prin a mă 'vedea' şi îndrăgosti de mine.
Nu e vorba de ne-iubit. Aia e altceva. Mă iubesc maxim, evident :). Dar n-am mai avut de foarte multă vreme, dacă oi fi avut vreodată că nu îmi aduc aminte, fluturaşi eu cu mine. N-am mai fost atentă şi nu m-am mai 'văzut', în felul ăla. Şi sunt superbă :P :))))
De aici şi senzaţia de lipsă de control din ultime vreme. Normal că simt că îmi scapă toate când nu am clar, în faţă, miezul care le leagă. Şi care nu are cum să îmi scape vreodată . . . aia am stabilit deja de mult.
Îmi aduc aminte că polemizam cu Mona acum multă vreme despre ce generează revelaţiile, momentele alea în care treci de la un nivel la altul de înţelegere. Ea susţinea că nu se poate decât de pe fundul gropii iar eu că poate la fel de bine să vină şi când eşti king of the world. Că nu contează ce fel de trăire este, de euforie sau de iad, atâta timp cât este destul de puternică încât să cutremure mobilarea anterioară a creierului.
Dar, mă rog, asta nu are nicio legătură cu ce se întâmplă acum. Doar, poate, pentru că susţine ideea unui 'şoc' necesar pentru a schimba un pic căile sinapselor . . . de la alea deja bătătorite care îţi sunt la îndemână şi pe care te duci din interţie la unele noi care pot duce la alte concluzii.
Cred că despre asta e vorba până la urmă. De adunat şi integrat tot ce ŢI se întâmplă şi SE întâmplă în jurul tău. După asta, mai trebuie un şoc de orice fel ca să cadă natural fiecare în cutiuţa ei şi voila! noua ordine interioară.
Şi acum îmi dau seama că eu m-am împins spre asta. Că am mers conştient în ultime vreme mai departe decât mergeam de obicei să văd ce se întâmplă şi dacă mi se confirmă nişte concluzii. Şi am împins. Întâi ca exerciţiu, fortându-mă să AM reacţiile pe care le simţeam până în gât întotdeauna dar pe care le opream înainte de manifestare, din motive diferite care nici nu mai contează.
Şi asta a dus în ultimele luni la 'şocuri' bune şi mai puţin bune cu oameni din toate contextele în care am o miză. Finalizate cu 'şocul' care a dus la faptul că m-am luat pe mine în vacanţă. Lucru care nu s-ar fi întâmplat în veci dacă ar fi trebuit să pornească ca plan aşa. Pentru că nu aş fi făcut niciodată un astfel de plan, din obişnuinţa succesiunii sinapselor de care vorbeam mai sus. Şi s-a dovedit a fi exact ceea ce trebuia de fapt.
Mama ne-a spus acum câţiva ani o chestie genială. Ne-a urat să ni se întâmple nu toate cele pe care ni le dorim ci toate cele care ni se potrivesc.
După ce mi s-a dat tot ceea ce mi-am dorit şi m-am trezit destabilizată nu în al nouălea cer, s-a amuzat Dumnezeu un pic la planurile mele şi până la urmă mi-a dat cum ştie el mai bine. Exact ceea ce mi se potrivea.
inner child
Your Inner Child Is Surprised |
 You see many things through the eyes of a child. Meaning, you're rarely cynical or jaded. You cherish all of the details in life. Easily fascinated, you enjoy experiencing new things. |
via anti
Nu aveţi idee cât de amuzant şi liniştitor este rezultatul ăsta în contextul ultimelor săptămâni :)
Şi cât de right-on-the-spot în contextul ultimelor 24 de ore :D
Thursday, February 14
everything will be ok in the end
N-am vrut să scriu astăzi. Adică aveam chef dar mi-am dat seama că aş scrie numai lamentări şi mizerii pesimiste şi am zis pas.
Că stresul e stres, că lucrurile nu ies, că etc etc. Şi că peste toate astea a venit şi durere fizică cum eu nu am mai întâlnit (noroc, nenoroc e irelevant, e pain like never before) ceea ce mi-a pus capac pentru că eu nu am suferinţe fizice niciodată şi nu înţeleg cum să mă doară şi să nu pot face nimic din cauza asta.
Mă rog. Aşteptând să adorm (nu, nu somn burghez de după amiază ci somn de bolnav în convalescenţă) am zis să apăs odată pe Stumble! să văd ce iese.
Şi fiţi atenţi ce a ieşit!
:)))
Că stresul e stres, că lucrurile nu ies, că etc etc. Şi că peste toate astea a venit şi durere fizică cum eu nu am mai întâlnit (noroc, nenoroc e irelevant, e pain like never before) ceea ce mi-a pus capac pentru că eu nu am suferinţe fizice niciodată şi nu înţeleg cum să mă doară şi să nu pot face nimic din cauza asta.
Mă rog. Aşteptând să adorm (nu, nu somn burghez de după amiază ci somn de bolnav în convalescenţă) am zis să apăs odată pe Stumble! să văd ce iese.
Şi fiţi atenţi ce a ieşit!
:)))
Tuesday, February 12
axa best-worst
Tot calculând 'cel mai rău caz' şi 'cel mai bun caz legat' de diverse proiecte mi-am dat seama de nu e bine tot timpul cu tendinţele astea analitice la nesfârşit.
Nu în business, ci personal. Despicarea firului în multiplii exponenţiali de 4 are un mare mare dezavantaj. Atunci când proiectezi cel mai bun caz (iar cu optimismul meu cel mai bun caz este de cele mai multe ori parcă scos din basme) îl iei automat în considerare.
Şi atunci când el chiar se întâmplă, în loc de gură cascată şi fluturaşi la "wow, incredbil, nu-mi vine să cred că se întâmplă asta" nu pot mai mult de "Ce tare! Chiar s-a întâmplat asta!". E nasol să fii pregătită pentru best case scenario pentru că nu te mai dă pe spate oricât de neaşteptat sau grandios ar fi.
Mod de operare care mă duce în situaţia idioată în care, fiind optimistă şi visătoare de fel, proiectez cel mai bun caz până la basm iar cu cel mai rău caz nu mă duc niciodată până la extrema simetrică. Deci sunt foarte rar fără cuvinte la modul plăcut şi foarte des la modul neplăcut.
Nu în business, ci personal. Despicarea firului în multiplii exponenţiali de 4 are un mare mare dezavantaj. Atunci când proiectezi cel mai bun caz (iar cu optimismul meu cel mai bun caz este de cele mai multe ori parcă scos din basme) îl iei automat în considerare.
Şi atunci când el chiar se întâmplă, în loc de gură cascată şi fluturaşi la "wow, incredbil, nu-mi vine să cred că se întâmplă asta" nu pot mai mult de "Ce tare! Chiar s-a întâmplat asta!". E nasol să fii pregătită pentru best case scenario pentru că nu te mai dă pe spate oricât de neaşteptat sau grandios ar fi.
Mod de operare care mă duce în situaţia idioată în care, fiind optimistă şi visătoare de fel, proiectez cel mai bun caz până la basm iar cu cel mai rău caz nu mă duc niciodată până la extrema simetrică. Deci sunt foarte rar fără cuvinte la modul plăcut şi foarte des la modul neplăcut.
Monday, February 11
la ceas de seară
Ce mă enervează cel mai tare la perioadele astea este că trec de la nervi şi pesimism ... la optimism şi floricele .... la plâns de neputinţă .... la plâns de fericire de la un simplu gest frumos.
Schizofrenie? :)))) Nuuuuu. Dimpotrivă.
Sunt pe drumul cel bun dacă încep să iasă afară şi nu mă mai rod pe dinăuntru. Am zis eu că anul ăsta 'mă rezolv'.
Dominante sunt floricelele şi optimismul, ;) evident. Dar mă oboseşte teribil trecerea asta de la una la alta.
Cea mai bună idee de pe planetă a fost să plec din bucureştiul ăsta infect în weekend. Terapie pentru interior. Zăpadă, mama, volan noaptea la drum drept, Rossi, linişte şi aşezare. Doamne, câtă linişte!
Toate astea ca să mă întorc în Bucureşti la un Carrefour plin de creme roz la reduceri cu ocazia sfinţirii culturii de import. Cum să dai o cremă de corp cadou fetei de lângă tine? 'M-am plictisit, nu mai am chef, ţi-am luat ceva folositor, noroc cu americanii că am şi eu o ocazie să-mi mai spăl din indiferenţă, poftim o loţiune de corp în sticlă roz! Te iubesc'. Şi nu aveau nici Pomello, nici ciuperci. În schimb aveau inimi uriaşe (jur că aşa scria pe eticheta de produs).
Tre să desfac bagaje şi să scriu texte şi să mă gândesc la lucruri. Şi nu am nici un cheeeeeef!
Schizofrenie? :)))) Nuuuuu. Dimpotrivă.
Sunt pe drumul cel bun dacă încep să iasă afară şi nu mă mai rod pe dinăuntru. Am zis eu că anul ăsta 'mă rezolv'.
Dominante sunt floricelele şi optimismul, ;) evident. Dar mă oboseşte teribil trecerea asta de la una la alta.
Cea mai bună idee de pe planetă a fost să plec din bucureştiul ăsta infect în weekend. Terapie pentru interior. Zăpadă, mama, volan noaptea la drum drept, Rossi, linişte şi aşezare. Doamne, câtă linişte!
Toate astea ca să mă întorc în Bucureşti la un Carrefour plin de creme roz la reduceri cu ocazia sfinţirii culturii de import. Cum să dai o cremă de corp cadou fetei de lângă tine? 'M-am plictisit, nu mai am chef, ţi-am luat ceva folositor, noroc cu americanii că am şi eu o ocazie să-mi mai spăl din indiferenţă, poftim o loţiune de corp în sticlă roz! Te iubesc'. Şi nu aveau nici Pomello, nici ciuperci. În schimb aveau inimi uriaşe (jur că aşa scria pe eticheta de produs).
Tre să desfac bagaje şi să scriu texte şi să mă gândesc la lucruri. Şi nu am nici un cheeeeeef!
Friday, February 8
care era 'problema' de fapt
Am râs aseară tot drumul până acasă. După o cafea pe fugă cu mama - dându-mi seama că nu o să o mai văd o lună de zile!! Am stat noi despărţite şi mai mult timp dar eram eu aia care pleca să facă lucruri interesante, nu ea. Eh, egoism de copil.
Revenind. Am râs de mine aseară tot drumul până acasă pentru că, povestindu-i ei ultimele evenimente, am realizat care este de fapt sursa dezechilibrului de care vorbeam mai jos şi a stării dubioase în care sunt de mă buşeşte plânsul când mi se ciobeşte farfuria în chiuvetă.
Ei bine . . . . tobe, tobe, tobe . . totul a început acum vreo 9 luni de zile, când stăteam eu şi meditam la cum aş vrea să arate viaţa mea şi ce îmi doresc de la ea pe termen scurt şi foarte scurt. Şi, paradoxul apare aici, norocoasă cum sunt (că v-am mai explicat cât sunt de norocoasă) s-au îndeplinit toate!!
Şi de la asta mi se trage. De la proverbialul 'ai grijă ce-ţi doreşti'. Nu e vorba că nu le-aş mai vrea sau aş fi decoperit să nu mi se potrivesc etc etc. Doar că nu mi-am pus niciodată problema că adaptarea la nou - chiar dacă tanjeşti la nou de nu ştiu când şi cu toată fiinţa - takes time. Şi au venit toate odată.
Am rezololvat cu casa. Nu mai stau la mama sau la tata sau cu un roomate care să mă ajute cu facturile şi cu plata lor - poftim de ce sunt în permanenţă criză cu banii de 3 luni şi am facturi neplătite de 4.
Am rezolvat cu profesionalul. Am vrut ideile mele, proiectele mele, să nu mai fiu a 3a mână de decizie. Poftim, Mărie! Ia d'aci! De unde şi senzaţia de 'singură pe lume cu globul pământesc în spinare' din ultima vreme.
Mi-am făcut şi nişte apendicite emoţionale long overdue. De unde şi lipsa confortului cu accente artificiale de înainte.
Mă rog......şi tot aşa cu tot ce îmi doream în direcţia autosuficienţei pe care orice om o simte necesară de la un punct în colo. Ce nu calculasem e că şi autosuficienţa asta (evit din răputeri să folosesc cuvântul 'independenţă' pentru că sună a pseudo-emancipare feminină de mall vitan) trebuie învăţată şi echilibrată etc. etc.
All in all, 6 luni exact aşa cum le visasem.
Poftim, Mărie! Cu norocul tău, iar ţi-au ieşit toate. Să te văd ce faci cu ele! :)))))
Cum să îmi dau seama că sursa dezechilibrului este faptul că mi s-au îndeplinit toate dorinţele?!? :))))
Revenind. Am râs de mine aseară tot drumul până acasă pentru că, povestindu-i ei ultimele evenimente, am realizat care este de fapt sursa dezechilibrului de care vorbeam mai jos şi a stării dubioase în care sunt de mă buşeşte plânsul când mi se ciobeşte farfuria în chiuvetă.
Ei bine . . . . tobe, tobe, tobe . . totul a început acum vreo 9 luni de zile, când stăteam eu şi meditam la cum aş vrea să arate viaţa mea şi ce îmi doresc de la ea pe termen scurt şi foarte scurt. Şi, paradoxul apare aici, norocoasă cum sunt (că v-am mai explicat cât sunt de norocoasă) s-au îndeplinit toate!!
Şi de la asta mi se trage. De la proverbialul 'ai grijă ce-ţi doreşti'. Nu e vorba că nu le-aş mai vrea sau aş fi decoperit să nu mi se potrivesc etc etc. Doar că nu mi-am pus niciodată problema că adaptarea la nou - chiar dacă tanjeşti la nou de nu ştiu când şi cu toată fiinţa - takes time. Şi au venit toate odată.
Am rezololvat cu casa. Nu mai stau la mama sau la tata sau cu un roomate care să mă ajute cu facturile şi cu plata lor - poftim de ce sunt în permanenţă criză cu banii de 3 luni şi am facturi neplătite de 4.
Am rezolvat cu profesionalul. Am vrut ideile mele, proiectele mele, să nu mai fiu a 3a mână de decizie. Poftim, Mărie! Ia d'aci! De unde şi senzaţia de 'singură pe lume cu globul pământesc în spinare' din ultima vreme.
Mi-am făcut şi nişte apendicite emoţionale long overdue. De unde şi lipsa confortului cu accente artificiale de înainte.
Mă rog......şi tot aşa cu tot ce îmi doream în direcţia autosuficienţei pe care orice om o simte necesară de la un punct în colo. Ce nu calculasem e că şi autosuficienţa asta (evit din răputeri să folosesc cuvântul 'independenţă' pentru că sună a pseudo-emancipare feminină de mall vitan) trebuie învăţată şi echilibrată etc. etc.
All in all, 6 luni exact aşa cum le visasem.
Poftim, Mărie! Cu norocul tău, iar ţi-au ieşit toate. Să te văd ce faci cu ele! :)))))
Cum să îmi dau seama că sursa dezechilibrului este faptul că mi s-au îndeplinit toate dorinţele?!? :))))
Thursday, February 7
nu e panică :)
Faptul că mi se strecoară gânduri gen demisie, reluarea studenţiei sau stat pe banii lu' tata o vreme în momente de criză nu are nicio legatură cu renunţarea.
Dimpotrivă.
E sistemul meu care îmi aduce aminte că fac asta pentru că vreau să fac asta nu pentru că trebuie ('trebuie' în sensul de mâncare, chirie, ţigări) şi că alternativele nu sunt un capăt de lume ci un alt tip de viaţă frumoasă.
E cea mai sănătoasă metodă pe care o am de a trece de momentele alea în care îmi vine să mă dau cu capul de pereţi şi să mă bag sub plapumă vreo 2 săptămâni.
Mă enervează că nu mai sunt ţopăitoare tot timpul. Că mă miră peste aşteptări nesimţirea şi lipsa de asumare, călcarea cuvântului şi meschinăriile. Că îmi dau seama că am trăit sub glob de sticlă. Exact aşa cum banii trag la bani, şi norocul trage la noroc. Am avut noroc de familie, după aia de colegi, după aia de prieteni etc.
Noroc să am în jur numai oameni cu sisteme de valori asemănătoare, cu coloană vertebrală erectă şi respect pentru ei şi cuvântul lor. Aia cu 'lumea e rea şi clevetitoare' e la mine cam tot acolo cu 'când o să îmbătrâneşti o să ai reumatism' - adică foarte foarte foarte departe.
Am ajuns la vârsta asta să mă mir la nesimţire!! E cumva drăgălaş dacă mă gândesc! Cum am trăit eu în lumea mea până acum. În lumea mea unde cuvântul e cuvânt şi respectul şi încrederea există a priori. Puteau fi doar pierdute. Nu era nevoia să mi le câştigi.
Mă rog, mă simt cumva dezechilibrată acum. Între ce îmi asum în faţa lumii şi ce se întâmplă cu mine pe dinăuntru. Am senzaţia că am ars etape şi că de aceea am ajuns un pic prea 'în mijlocul lumii' pentru cât de subţire am încă obrazul.
Dar lucrurile se vor face. Nu au cum să nu se facă! Şi o să mă ţin de lumea mea şi de ţopăiala mea indiferent ce s-ar întâmpla. Pentru că nu pot să pun răul înainte. Nu pot să văd curcubee dacă sunt atentă la noroi. Şi prefer să mă întristez (pentru că, odată trecuţi nervii, toate astea mă întristează) din când în când la alea rele decât să nu mă mai bucur la fel de tare de alea bune.
Iar norocul nu are cum să mă lase. Oamenii care n-au ce căuta oricum se vor duce singuri când e să se ducă. Că devine plictisitor tot rozul ăsta dacă nu înţelegi de unde vine . . :)). Şi dacă nu înţelegi . . . . la revedere!
Şi uite aşa lumea mea va rămâne intactă, reală iar eu săltăreaţă până la adânci bătrâneţi ;)
All in all, ProTv zicea de dimineaţă că ninge în weekend ca-n poveşti. :D
Dacă nu ajung la munte vineri din cauzele care încep să se prefigureze deja . . . . mă lasă nervii!
Dimpotrivă.
E sistemul meu care îmi aduce aminte că fac asta pentru că vreau să fac asta nu pentru că trebuie ('trebuie' în sensul de mâncare, chirie, ţigări) şi că alternativele nu sunt un capăt de lume ci un alt tip de viaţă frumoasă.
E cea mai sănătoasă metodă pe care o am de a trece de momentele alea în care îmi vine să mă dau cu capul de pereţi şi să mă bag sub plapumă vreo 2 săptămâni.
Mă enervează că nu mai sunt ţopăitoare tot timpul. Că mă miră peste aşteptări nesimţirea şi lipsa de asumare, călcarea cuvântului şi meschinăriile. Că îmi dau seama că am trăit sub glob de sticlă. Exact aşa cum banii trag la bani, şi norocul trage la noroc. Am avut noroc de familie, după aia de colegi, după aia de prieteni etc.
Noroc să am în jur numai oameni cu sisteme de valori asemănătoare, cu coloană vertebrală erectă şi respect pentru ei şi cuvântul lor. Aia cu 'lumea e rea şi clevetitoare' e la mine cam tot acolo cu 'când o să îmbătrâneşti o să ai reumatism' - adică foarte foarte foarte departe.
Am ajuns la vârsta asta să mă mir la nesimţire!! E cumva drăgălaş dacă mă gândesc! Cum am trăit eu în lumea mea până acum. În lumea mea unde cuvântul e cuvânt şi respectul şi încrederea există a priori. Puteau fi doar pierdute. Nu era nevoia să mi le câştigi.
Mă rog, mă simt cumva dezechilibrată acum. Între ce îmi asum în faţa lumii şi ce se întâmplă cu mine pe dinăuntru. Am senzaţia că am ars etape şi că de aceea am ajuns un pic prea 'în mijlocul lumii' pentru cât de subţire am încă obrazul.
Dar lucrurile se vor face. Nu au cum să nu se facă! Şi o să mă ţin de lumea mea şi de ţopăiala mea indiferent ce s-ar întâmpla. Pentru că nu pot să pun răul înainte. Nu pot să văd curcubee dacă sunt atentă la noroi. Şi prefer să mă întristez (pentru că, odată trecuţi nervii, toate astea mă întristează) din când în când la alea rele decât să nu mă mai bucur la fel de tare de alea bune.
Iar norocul nu are cum să mă lase. Oamenii care n-au ce căuta oricum se vor duce singuri când e să se ducă. Că devine plictisitor tot rozul ăsta dacă nu înţelegi de unde vine . . :)). Şi dacă nu înţelegi . . . . la revedere!
Şi uite aşa lumea mea va rămâne intactă, reală iar eu săltăreaţă până la adânci bătrâneţi ;)
All in all, ProTv zicea de dimineaţă că ninge în weekend ca-n poveşti. :D
Dacă nu ajung la munte vineri din cauzele care încep să se prefigureze deja . . . . mă lasă nervii!
Wednesday, February 6
de ce nu îmi arunc totuşi televizorul
Pentru că luna asta, în cinstea Oscarurilor to come, TCM dă numai filme de Oscar. Din anii '20 până în anii 2000. Toată luna! 5 sau 6 filme pe zi!! Yey!
Programul aici.
Câte sunt acolo pe care le am în plan de nu ştiu când şi nu ajung la ele. Chiar mă bucur că am televizor în momentul ăsta. Sunt de modă veche, prefer cutia în faţa PCului.
via Piticu.
Programul aici.
Câte sunt acolo pe care le am în plan de nu ştiu când şi nu ajung la ele. Chiar mă bucur că am televizor în momentul ăsta. Sunt de modă veche, prefer cutia în faţa PCului.
via Piticu.
Tuesday, February 5
hai să vedem . .
Energia mea e pentru mine şi pentru ce decid eu că este!
Vai cât am obosit luptându-mă cu mizeria şi nedreptatea în loc să mă plimb prin parc. Call it 'ignorance is bliss' . . . e irelevant. Nu vreau să salvez lumea, nu vreau să fiu martiră pentru nimic, nu vreau să mut munţii, nu vreau să "dovedesc" chestii. Nici măcar mie. Că eu le ştiu. Iar pe alea pe care nu le ştiu le bănuiesc.
Vreau să am oamenii ăia lângă mine tot timpul iar în rest . . . vreau să fie soare din când în când şi zăpadă din când în când şi să ies la dans din când în când şi să beau o cafea din când în când şi să merg la un concert din când în când. Şi am avantajul epocii în care pot să fac toate astea fără să mă lovesc de sistem şi mizerie şi nedreptate.
Nu am sărit în extrema opusă. Mă duc conştient în ea ca să mă echilibrez. Nu mai am energie pentru status quo. Şi a o lua "încet, încet" nu funcţionează. Aşa că mă gândesc că o fi mai uşor din postura de a da energie pentru ce merită decât îmi este acum să mă abţin să dau energie pentru alea care nu.
Vai cât am obosit luptându-mă cu mizeria şi nedreptatea în loc să mă plimb prin parc. Call it 'ignorance is bliss' . . . e irelevant. Nu vreau să salvez lumea, nu vreau să fiu martiră pentru nimic, nu vreau să mut munţii, nu vreau să "dovedesc" chestii. Nici măcar mie. Că eu le ştiu. Iar pe alea pe care nu le ştiu le bănuiesc.
Vreau să am oamenii ăia lângă mine tot timpul iar în rest . . . vreau să fie soare din când în când şi zăpadă din când în când şi să ies la dans din când în când şi să beau o cafea din când în când şi să merg la un concert din când în când. Şi am avantajul epocii în care pot să fac toate astea fără să mă lovesc de sistem şi mizerie şi nedreptate.
Nu am sărit în extrema opusă. Mă duc conştient în ea ca să mă echilibrez. Nu mai am energie pentru status quo. Şi a o lua "încet, încet" nu funcţionează. Aşa că mă gândesc că o fi mai uşor din postura de a da energie pentru ce merită decât îmi este acum să mă abţin să dau energie pentru alea care nu.
Monday, February 4
hihihi
Deci exact ăştia sunt oamenii pe care aş vrea să-i cunosc!
Care duminica caută pe net 'lucruri frumoase'. Asta cu siguranţă după ce au stat toată ziua afară în soarele de ieri. Şi s-au plimbat şi au alergat şi au băut cafele şi ceaiuri şi au gătit cu mirodenii . . . :)
Observ că odată cu vârsta subiectele de daydream se schimbă. Acum câţiva ani proiectam feţi frumoşi, acum proiectez cititorul ideal :))))
L-am decupat şi pe Johnny în listă din motive evidente, fiind doar un alt mod de a exprima o înclinaţie spre 'lucruri frumoase' ;)
Care duminica caută pe net 'lucruri frumoase'. Asta cu siguranţă după ce au stat toată ziua afară în soarele de ieri. Şi s-au plimbat şi au alergat şi au băut cafele şi ceaiuri şi au gătit cu mirodenii . . . :)
Observ că odată cu vârsta subiectele de daydream se schimbă. Acum câţiva ani proiectam feţi frumoşi, acum proiectez cititorul ideal :))))L-am decupat şi pe Johnny în listă din motive evidente, fiind doar un alt mod de a exprima o înclinaţie spre 'lucruri frumoase' ;)
dimineţile
Jur că starea de bine vine dimineaţa.
Când mă trezesc şi e iarnă şi geamul e deschis şi scot nasul de sub plapumă şi dau de aerul un pic rece si curat (mă rog, asociez eu curat cu rece, nu ştiu de ce). Când e dimineaţa devreme şi nu aud nimic altceva afară decât, paradoxal, păsărele aproape şi nişte sunete înfundate şi depărtate de maşini.
Ştiu cum sună asta cu păsărelele în minunata capitală dar ce să fac? :)) Jur că la mine se aud păsărele! Avantajul de a locui printre blocuri de birouri este că nu-mi cântă galeria Steaua la geam noaptea ca-n DT.
Îmi place să mă trezesc devreme. Îmi place să dorm cu geamul deschis . . . cu contrastul între temperatura de sub plapumă şi cea din restul camerei. Parcă altfel te ghemuielşti şi aduni sub plapumă, nu?
Şi nu e senzaţie ca aia când începi să te încălzeşti şi să adormi, încet, încet.
Ce haine?! Ce filme?! Ce excursii!? Să mă amărăsc din cauza faptului că nu am bani de bluziţe sau chef de mall sau timp să plec în lume.
Am dimineţile mele, la mine acasă, cu mine . . . . aşa cum le visez de câţiva ani buni. Şi astea sunt în fiecare zi! În fiecare zi!
Update: hehe, uite că şi Mirona povesteşte azi de dimineţi. Dimineţi mult mai agitate şi pline de respect pentru sine decât ale mele, in terms of effort for pampering one's self....but I'm getting there.
Momentan sunt happy că reuşesc să mă bucur de cafea acasă la mine în loc să ies pe uşă la 20-25 min după ce a sunat ceasul - reminescenţe ale perioadei cu şcoală şi 2 antrenamente pe zi.
Încet, încet, Mărie. Încet, încet. :)
Când mă trezesc şi e iarnă şi geamul e deschis şi scot nasul de sub plapumă şi dau de aerul un pic rece si curat (mă rog, asociez eu curat cu rece, nu ştiu de ce). Când e dimineaţa devreme şi nu aud nimic altceva afară decât, paradoxal, păsărele aproape şi nişte sunete înfundate şi depărtate de maşini.
Ştiu cum sună asta cu păsărelele în minunata capitală dar ce să fac? :)) Jur că la mine se aud păsărele! Avantajul de a locui printre blocuri de birouri este că nu-mi cântă galeria Steaua la geam noaptea ca-n DT.
Îmi place să mă trezesc devreme. Îmi place să dorm cu geamul deschis . . . cu contrastul între temperatura de sub plapumă şi cea din restul camerei. Parcă altfel te ghemuielşti şi aduni sub plapumă, nu?
Şi nu e senzaţie ca aia când începi să te încălzeşti şi să adormi, încet, încet.
Ce haine?! Ce filme?! Ce excursii!? Să mă amărăsc din cauza faptului că nu am bani de bluziţe sau chef de mall sau timp să plec în lume.
Am dimineţile mele, la mine acasă, cu mine . . . . aşa cum le visez de câţiva ani buni. Şi astea sunt în fiecare zi! În fiecare zi!
Update: hehe, uite că şi Mirona povesteşte azi de dimineţi. Dimineţi mult mai agitate şi pline de respect pentru sine decât ale mele, in terms of effort for pampering one's self....but I'm getting there.
Momentan sunt happy că reuşesc să mă bucur de cafea acasă la mine în loc să ies pe uşă la 20-25 min după ce a sunat ceasul - reminescenţe ale perioadei cu şcoală şi 2 antrenamente pe zi.
Încet, încet, Mărie. Încet, încet. :)
Subscribe to:
Posts (Atom)