Friday, March 14

sună cunoscut? ;)

De la domnul care gave me my crayons back, o mare lemă a interacţiunilor sociale în prolog de mileniu trei.


Este o foaaaarte mare diferenţă între conexiuni făcute spontan în mijlocul unei conversaţii şi conexiuni pregătite pentru a fi livrate în momente pândite în care ai calculat efectul ca fiind maxim.

Ce-ar fi să nu mai 'batem la uşă' cu Kant şi Cărtărescu ţinându-ne de mânuţă (astea par a fi cele mai demonetizate referinţe din cauza livrării excesive în discursuri de gen) ? Now wouldn't that be nice?

Altfel, un 'dacă te-aş prinde într-o zi şi ţi-aş săruta talpa piciorului n-ai şchiopăta puţin să nu-mi striveşti sărutul?' e fix o traducere de cinci stele a discursului cu 'păpuşea, îţi place de muşchii mei?'. Şi da, Nichita este un caz real de agăţaj într-un club. Hai frateeeeee!!!

Jur că un 'cât e ceasul' sau 'ai un foc' bate de departe deschiderea cu versuri sau 'mi-a atras atenţia unul din aceesoriile tale, e o replică perfectă a unui obiect tradiţional din cultura maya pe care, întâmplarea face, eu am studiat-o toată viaţa în pelerinajele mele'. Hai frateeee! Alt caz real.

Mă rog. Vine weekendul. Afară e soare. Iar eu am aflat acum câteva zile că sunt pe alocuri înspăimântătoare în sensul ăla de obsesie combinată cu substanţe interzise în posturile mele 'fericite'. Doar o afirmaţie. Nu plănuiesc să fac ceva cu ea :)

Mult soare şi aer liber zilele astea vă doresc! :)

Later edit: Aaaaa, şi poate ne vedem diseară în Fabrica la marea marea ceremonie. Trebuie un pic de beci/hală înainte de partea cu aer şi soare :)

2 comments:

Alexandra said...

direct la Fabrica! toata lumea!

bai, cat despre "agatat", cel mai mare succes inregistrat a fost: "cred ca ar trebui sa ne vedem la o cafea, maine. in intersectie, pe colt" :)) Jur! explicatia domnului: unu. mi se parea extrem de profi prima parte si doi. la a doua am zis ca e clar si foarte funny!

asa ca, simplu si la obiect is the way, dupa cum frumos ai precizat.:)

hugs si soare!

mărie said...

Deci Fabrica it is!

Şi corect, există şi exemple pozitive :)