ceva în aer

Ha! Planetele se aliniază la modul perfect. Habar n-are Urania!

Săptămâna asta aparţine unor doamne care au început să culeagă ceea ce au semănat. Două dovezi imbatabile că este adevărată zicala şi că lucrurile cu adevărat spectaculoase li se întâmplă celor care simt spectaculos. N-am avut nici un dubiu!

mestizaje

Eu ascult Ska-P. Care băieţi au nişte issues foarte delicate, tangenţiale cu utopiile extremiste care au distrus milioane de oameni secolul ăsta. Titlul e numele unei melodii care e la limita imnului extremist. Dar cântă happy şi cu ritm şi mie îmi place muzica de ţopăială.

Doar că nu-mi place când mă surprind murmurând şi cântând cu ei chestii gen să ardem steagurile pentru fraternitate şi jos graniţele şi jos autoritatea şi egalitate şi jos patriotismul şi hai cu cultura populară! :( Şi mă enervez. Că nu pot să mă aud spunând aşa ceva, oricât de muzică şi exprimare artistică ar fi, fără să mi se stângă un pic stomacul.

Şi nu-mi place că-mi creează senzaţia asta. Că îmi place muzica şi nu o scot din playist. Schimb când îmi dau seama că iar am rostit atrocităţi dar nu şterg. Iar când intră iar la random ţopăi fericită până vine iar momentul de luciditate si mă opresc, mi se strânge stomacul şi schimb.

Am păţit-o iar adineaori. De aia postul ăsta.

când e soare afara . .

Am făcut mişto o iarnă întreagă de mine că mă preocupă nevoile de la baza piramidei :))) Somnul, masa şi confortul fizic taie orice de pe listă atunci când nu sunt echilibrate. Mie mi se pare normal şi sănătos. Şi sunt convinsă că şi de asta sunt atât de întreagă şi sănătoasă şi la minte.

Dimineaţă am avut iar reacţii pavloviene - a ieşit soarele, am dat muzica mai tare în maşină şi, dintr-o dată, eram şefa lumii! E înfricoşător cât de uşor e and how little it takes :D

Şi am dat prioritate şi atunci când nu era cazul, am lăsat pietonii să traverseze haotic Ştefan cel Mare zâmbind şi am avut vreo 7-8 interacţiuni politicoase şi umane cu parteneri de trafic aşa, cu respect în priviri şi recunoaşterea 'efortului' pe care îl făceam fie eu fie ei pentru ca totul să iasă bine.

Cu glumiţe în trafic, cu ridicări din umeri şi miştorui la adresa poliţiştilor şi blondelor la stop, cu o mini cursă cu o domnioară cu maşină ca a mea. Am ajuns la birou cu senzaţia că am fost la un party scurt de o oră.

Ceea ce mi-a adus aminte de asta. Exact asta am avut în cap tot drumul. Convingerea că se poate!

Am râs cu domnişoara de la bancă. Am găsit loc de parcare exact la intrarea în birou. Afară e soare în continuare. Eh . . . . :)))


PS: din raţiuni de fairness, menţionez în încheiere că autorul articolului la care fac trimitere has me on his payroll - să nu se trezească voci cum că fac PR ascuns pe blog. E foarte pe faţă ;) :)))

lux

În weekend am recunoscut criza la adevăratul ei nivel.

Ieri şi astăzi m-am apucat, cu capul înainte, să intru în pâine şi să le tai încet încet de pe listă. Ziceam mai jos . . . exact ca în sesiune . . . mi-a luat ceva să intru în ritm. Noroc că, în timp, ajungi să te împrieteneşti cu bioritmul tău şi să ştii să-ţi programezi şi alea câteva zile în care vei încerca şi vei dori dar nu se va putea şi pace urni din dulcea-i stare de bine!

Ei bine, după toate acestea, azi am aflat că am înflorit şi sunt luminoasă! :D Aşa, dintr-o dată! După nişte săptămâni în care am fost "aşa şi aşa" :)))))

Asta pentru că nu sunt modelul iresponabil. Doar modelul un pic leneş.
Adică atunci când nu fac, trăiesc cu vinovăţia faptului că nu fac. Şi probabil se văd cele multe care îmi plutesc deasupra capului şi îmi apasă exact pe zonele alea ale creierului care te fac să străluceşti ca-n reclamele la cremă cu femei fericite în ploaie caldă de vară sau sub aşternuturi albe impecabile.

Oricum, odată intrată în ele, iar îmi aduc aminte cât de mult îmi place ce fac şi cum mi-e groază şi lehamite de ele numai când le ţin departe, în dosare, foldere şi mail-uri flag-uite.

All in all, e de bine.
Şi vorba Andrei, nu avem practic, nicio problemă pe lumea asta în acest moment.

Ne exersăm neuronii şi logica cu diverse chestii . . . mai un puseu de disperare, mai o criză de direcţie, mai un 'vai de mine nu o să o scot niciodată la capăt'. Dar asta e altceva. Şi se întâmplă tocmai pentru că nu avem, practic, nicio problemă. :)) Şi de abia ăsta este lux cu L mare!!!

All hail the gods of efficiency!

Să le-amintiţi vă rog frumos adresa mea,
Când vă-ntâlniţi . . .
Cu fericirea!

Că ştie ea de unde să-i ia şi să le transmită mesajul.

E ca la început de sesiune. Sacrifici câteva nopţi . . . în care te chinui groaznic . . . ca după aia să intri în mode de 'absorbit' şi să razi materia.

De ce oare reuşesc să fiu eficientă, productivă şi minunat de deşteaptă numai atunci când sunt alergată? Hmmmm . . . Soluţia ar fi nişte auto-disciplină din aia din cărţi. Vedem. . . .

În altă ordine de idei . . . o săptămână cel puţin la fel de eficientă pe cât se anunţă a mea (considerând volumul de muncă ahead :))

din categoria jucării

Sunt o groază de nebunii pe net care îţi calculează tot felul de chestii. Mă mai joc cu ele când mi le dă stumble-ul într-un moment în care sunt în starea aia.
Şi le consider jucării pe toate - nu cred în "algoritmul nostru secret şi fără de greşeală care îţi spune exact când o să te căsătoreşti, câţi copii vei avea, nivelul colesterolului" etc etc.

Dar (că după orice discurs din ăsta vine şi un dar :)) ), amuzantul test care îţi prezice (iar, fără de greşeală) cât mai ai de trăit are un twist foarte foarte mişto. Îţi dă data, şi sub ea îţi afişează cât mai ai rămas până la data aia.

Nu ani, nu luni, nu zile, nu minute.

Secunde. Pe care le vezi cum scad (ca să nu zic 'se duc' că e prea dramatic) în timp ce tu calculezi 'deci 2075 asta înseamnă încă 63 de ani deci la 83 . . vai e mult de tot'.

Şi dacă intri în jocul lor şi 'cumperi' data aia . . . . de fapt, e irelevant ce dată e acolo, e vorba de o sumă de secunde pe care le accepţi fie şi un moment ca fiind suma de de secunde rămase (cu R mare) . . . . şi pe care o vezi cum se duce. E o senzaţie interesantă. To say the least.

Sau poate e târziu şi weekendul e gata şi m-a sensibilizat paharul de înainte de culare ;) Dar e o senzaţie interesantă.

~x(~x(~x(~x(~x(~x(

Dacă aş şti cum, aş alinia acum aici aproximativ 1.000.000.000.000 de emoticoane din alea cu smuls părul din cap.

~x(~x(~x(~x(~x(~x(~x(~x(~x(
~x(~x(~x(~x(~x(~x(~x(~x(~x(

Paradoxal este faptul că tocmai lipsa de pricepere în ale html-ului cu familia lui cu tot a dus la starea asta.

Jur că nu mai vreau să mai văd picior de internetist sau programator cel puţin un an de acum încolo.

S-au trezit peste noapte din geeks zei ai lumii, liderii noii generaţii, depozitari ai marelui adevăr . . . ia înapoi la fusta mamei mah! Li s-au umflat orgoliile ca porcul în ajun şi acum se bucură la nesfârşit de faptul că restul muritorilor nu pot să mute nici o virgulă fără ajutorul lor.

Măi băieţi măi, nu e alchimie. NIMIC nu este alchimie, cu excepţia, poate, a alchimiei însăşi.

Reveniţi-vă! Că trăiţi printre oameni! Iar respectul, profesionalismul, bunul simţ, coaiele, coloana vertebrală şi subtilitatea nu sunt web 1.0.

Evident că nu crucific specia. Sunt doar foarte foarte foarte nervoasă pe nişte reprezentanţi ai ei.
Acum că am 'dat afară', pot să scriu un mail de reply ca o doamnă, să se termine odată treaba asta.

somn!

Eu nu mă omor după canapeluţe şi scăunaşe şi chestii drăguţe. Nu mă entuziasmează obiectele de mobilier. Îmi place să mă uit la ele dar nu am 'ochi'. Sunt mai pe partea stângă a creierului.

Dar salteaua asta, care în afară de faptul că este galbenă nu are cine ştie ce formă futuristă, are o idee atât de simplă şi frumoasă la bază încât uite că am ajuns să postez mobilier! :))))

The Love Mattress offers a simple solution to the limp arms that often follow a lovers’ embrace.

"Studying the embracing styles of couples in bed showed that placing the arm under your partner's body causes abnormal pressure on the arm muscles, blood vessels and nerves. It occasions weakness and pain in the arms."




Bine, puteau să-i spună în mii feluri mai puţin îngreţoşante dar asta e!

micile victorii

Începând de astăzi nu voi mai dormi în coloană sonoră de filme horror cu susur înfundat şi neîntrerupt de la bazinul de la baie. It is done!

Mulţumesc pe această cale tehnologiei care a făcut posibilă lista de messenger care a produs 7 numere de instalatori în 5 minute. Şi providenţei care mi l-a adus pe Nea Marian - o companie extrem de plăcută la o scurtă cafea 'cât să ne asigurăm că nu o ia iar razna după ce plec eu'.

Şi o numesc o mică victorie cu toate că este un huge step for me pentru că . . . . trebuie să înţelegeţi ce a păţit draga de Madlen, după cum povesteşte chiar ea în septologia (aşa se zice? că mie mai departe de trilogie nu-mi sună natural cuvintele astea) tragi-comică sugestiv intitulată Apa, Baba şi Olandezul Zburător (TM, atenţie!) - vă ofer prologul în dar.

Nu-i aşa că e normal ca după o zi ca aia de ieri astăzi să plouă exact după ce mi-am spălat maşina şi să trec iar în mode de criza când de abia le aşezasem pe toate cât de cât??

Şi uite aşa mă apucă un chef de şcoală . . . . că prin campus nu e nevoie de maşină şi nu ai alte crize serioase decât alea programate de două ori pe an.

PS: şi să-mi dea eroare la publicarea postului ăstuia. Care să fie fix postul 400? Şi prima eroare la publicare ever de care m-am lovit pe blogspot?!?

decizii, decizii

Sunt foarte mândră de mine.

M-am trezit astăzi pentru a nu ştiu câta oară uitându-mă cu poftă la borcănelele de pesto dintr-un supermarket şi gândind 'mamă ce aş mânca nişte paste cu pesto dar nu dau 150 de mii pe 150 de grame'. Când nu am nicio problemă să arunc (practic) sume mai mari de bani pe bucurii mai scurte de care nici nu mă mai bucur atât de tare.

Cu acceaşi poftă, holbându-mă la parmezanul pe care îl visez ras peste acele paste de care ziceam mai sus. La fel, nu iau parmezan la 70 de lei kilu. Pur şi simplu nu!

Ei ştii ce? Să-mi mai spui asta când oi avea case şi copii de intreţinut şi când te-oi abţine şi de la ieşit în oraş şi mâncat penne al forno la Smart's (vai cum sunt penne al forno la Smart's)!

Până atunci, eu îmi fac paste al pesto cu parmezan şi aia e!

Asta e şi culmea. Dau bani pe lumânărele şi suporturi de lumânărele şi tot felul de alte prostii şi îmi refuz un borcănel amărât de pesto!

După cum spuneam, it's all about me! Iar eu sunt impulsivă în moduri care se dovedesc întotdeauna a fi excelente ;)

înapoi la 'basics'

9.00 - Arabela la cosmetică. Mărie bea cafea şi citeşte pe o băncuţă la soare. Şi e cald. :)
10.00 - Mărie la cosmetică. Arabela stă la soare şi lasă tratamentul să-i cureţe vopseaua.

All in all, cea mai frumoasă dimineaţă de destul de multă vreme (nb. nu includ aici cafelele la soare la 2000 de metri pe fundal alb în timp ce Secona aştepta să-i intrea ceara în talpă) ;)

Azi dimineaţă mi-am dat seama că mi-am reintrat în ritmul pe care-l tot blestem că nu se re-instalează de când m-am întors. Dacă au reapărut 'lucrurile frumoase', chicotelile în barbă şi dorinţa de a avea flori proaspete pe birou . . . suntem bine. Foarte bine.



Şi mai e un pic şi apar lalelele şi cireşele, sincronizate perfect cu skiul de primăvară. Numai de bine :)


Foto de aici.

Mi-am pierdut plăpumioara de raţional. Tocmai acum, în miezul iernii. Şi habar nu mai am de unde am luat-o sau cum am brodat-o atunci.
Exact cum mi-am dat seama astăzi că mi-am uitat pinul. Pentru că n-am mai folosit cardul de multă vreme că n-am avut nevoie de el.

O foarte 'la detaliu', documentată şi 'din afară' analiză a cinematografiei româneşti în New York Times. Dacă treceţi peste titlul uşor clişeu cu 'noul val bla bla' articolul merită cu vârf şi îndesat.

Săptămână uşoară!

despre originile gesturilor

Gestul lui din viaţa reală şi gestul ei din poveste.

Citind acum 10 min ultimul editorial al lui Exarhu din evz am avut exact acelaşi feeling pe care l-am avut văzând Secretary.

Introducere, intrigă, desfăşurarea acţiunii şi punct culminant cu adâncimea filmului/discursului care vrea să transmită un point 'greu' şi lasă la latitudinea ta cât alegi să descoperi sau să primeşti, să înţelegi sau să-ţi asumi.

Şi ambele cu un deznodămând de o frumuseţe şi simplitate de mi-au umplut inima.
(Adevărat, în film e povestea regizorului în timp ce editorialistul foloseşte o informaţie şi alege un loc pentru a o lansa, nu creează povestea. Dar alegerea e tot acolo.)

Îmi plac poveştile construite aşa. Care indiferent de ce mi-ar pune în cârcă, mă lasă cu un gând dintre cele mai frumoase. Fantastic de frumoase fiind simple şi umane şi 'de pe pâmânt' şi necenzurate şi sentiment si la îndemână. Puse în balanţă cu restul poveştii care cere creier şi atenţie şi judecată şi conştiinţă socială.

Made my sunday! :)
Citiţi-l! Vedeţi-l!

PS. Bonus din acelaşi editorial: "Binele e relativ atunci cand este masurat din perspectiva raului."

încet, încet

Am reuşit să sun la instalator.
Am reuşit să scot nişte chestii din mine pe care în mod normal nu le scoteam.
Am reuşit să nu mai uit să exersez detaşarea.
Am reuşit să mă ţin de butterbeehappy şi face bine la creier şi la stare.
Am reuşit să rezolv chestii mici pe care le tot amânam tocmai pe criterii de 'micenie'.
Am reuşit să nu mă mai uit în afară după soluţii.
Am reuşit ca atunci când cer şi primesc soluţii din afară să conteze tot my gut feeling indiferent de încrederea în 'autoritatea' experioară.

Hehe....funcţionează! :)

hmmm....

Ieri a fost prima oară când m-am cenzurat din cauze de poziţie şi muncă.

S-a mai întâmplat să nu urlu când aveam chef să urlu dar nu din cauza asta. Din raţiuni de fairness faţă de oamenii care au generat urletele şi cărora probabil nu le-ar fi picat bine să afle de pe blog. Iar odată spuse pe gură lucrurile, nu mai simţeam nevoia de scos chestiile din mine aici.

Revenind la ieri. Nu mi-a picat foarte bine. Mi-a intrat viaţa în blog. E ca atunci când nu poţi să zici mizerii de faţă cu tata la masă. Şi din cauza acelor câţiva oameni pentru care sunt şi mărie şi Maria şi care fac legătura între cele două mi-am înghiţit vehemenţa (nu eram în stadiul în care să îndulcesc ce scrisesem deja) şi m-am calmat făcând pe copilul cu omul mare şi rău de Sandra care nu m-a lăsat să mă joc. Mersi :). Aveai dreptate. Evident ;)

de dimineaţă

Mă întrebam în maşină ce o fi fost în capul meu de m-am gândit că ar merge combinaţi pe acelaşi cd Carla Bruni cu Noir Desir şi Louise Attaque cu Joe Dassin, în virtunea nici unui alt criteriu decât cel al limbii. Un melange care mă băga într-o stare/film şi când mă lăfăiam şi eu mai comod poc!, schimba placa. Nu ştiu cum m-am gândit eu să le arunc în aceeaşi oală . . . nişte mylene şi mcsolar mai lipseau şi ar fi fost cu adevărat cea mai fără sens compilaţie :)))

S-a relansat snowboard.ro! Arată mai bine, se mişcă mai bine, aştept cu interes să văd ce va continua să apară pe blog . . . . primul post ne aduce la cunoştinţă o mostră incredibilă de prostie a la USA. De la idee până la textul de marketing.
Şi lăsând asta deoparte puţin, imaginaţi-vă cum ar fi să te duci cu aşa ceva pe pârtie, când e un sport văzut ca fiind 'cool' şi cam toată lumea care se apucă acum se apucă pentru factorul de 'coolness'.
Felicitări Vlad şi la cât mai mare! :)

şi una de bine

Alooo . . . trezirea!

Să revenim la bucuriile mele mici, care înfloresc din ce în ce mai des odată ce am început să tratez solul.

Uite şi una frumoasă. Azi dimineaţă, în maşină, m-am trezit zâmbind.
Tata a plecat azi pe o insulă de peste ocean la o nuntă, mama pleacă săptămâna viitoare la piramide. Eu şi sor'mea suntem la birou cu dealineuri respectiv în sesiune, cu morcovul numit politologie de nu-l mai vede draga de ea.

Uite traducerea în viaţa reală a trecerii timpului şi a predării ştafetei.
Atât de tare mă bucur pentru ei, că sunt aşa. Că fac chestii pentru ei şi de dragul lor. Că nu sunt blocaţi în nemulţumiri şi tristeţi şi frustrarea lipsei de sens a oricărei acţiuni constructive în contextul de care povesteam mai jos. Nişte minunaţi!

Dacă nu i-aş iubi atât de tare pentru ei, mai departe de mama şi tata, jur că la orgoliul meu m-ar cam deranja că nu pot să take mai mult credit pentru ce sunt acum. Are atât de mult de-a face cu ei . . . .

că tot veni vorba . . .

După o discuţie prelungită pe tema româniei şi a locului ei în vieţile noastre - nostalgie faţă de meleagurile natale îndepărtate versus înjurături zilnice la adresa a tot - mi s-a făcut dor de Irefutabil din 2002.

Şi ca-n bancul cu bulă care a ieşit cu fata în oraş instruită să zică 'nu' la orice i-ar cere el . . . iar m-am întristat gândindu-mă câţi acţionează fără să ştie clar de ce, înjură şi acuză fără să le fie clar de ce, le place fără să ştie clar de ce şi, în general, 'de ce'-ul ăsta le pune probleme serioase.

Eu mă liniştesc cu paşi mici . . . asta paradoxal pentru că în general nu am răbdare. Făcând ceva de fiecare dată când mă împiedic în sistem. Şi e o mare doză de naivitate în speranţa asta că încet încet ne vom aduna din ce în ce mai mulţi şi totul va fi bine :))))))

Dar uite, de abia am văzut ieri Bee Movie - cu societatea albinelor care e cea mai funcţională de pe lume pentru că sunt multe mult multe mult şi toate fac treburi mici mici mici dar le fac bine bine bine. Cam asta e linia discursului la mine când vine vorba de astea grele gen conştiinţa civică şi 'civilizaţie'. Ce mă enervează că s-au golit total de sens conceptele astea, terfelite fiind prin toate mizeriile electorale din ultimii ani.

Pentru că eu pornesc încă de la premisa că oamenii ăia sunt acolo să mă ajute/servească etc. şi că e vorba doar de a nu pune problema în termeni de 'fah, serveşte-mă' ci în termeni civilizaţi, cu zâmbetul pe buze şi cu siguranţa că ţi se cuvine serviciul ăla. Ştiţi cât de bine funcţionează?!? Pe bune. Am atât de rar poveşti 'din alea', horror, cu funcţionari publici . . .

Pentru că atunci când m-am enervat am căutat pe net soluţii şi am găsit site-ul OPC cu formularul de reclamaţii online. Şi m-am calmat instant ştiind că nu am mai zis 'aşa e România' ci am făcut ceva. Şi în 10 zile m-au sunat să-mi spună cum a decurs intervenţia şi ce amendă au primit ăia şi care e numărul de dosar care li s-a atribuit şi unde pot adăuga eventualele plângeri viitoare. Ei? Ce ziceţi de asta? :)

Pentru că nu ridic niciodată tonul şi e foarte foarte greu să fii taţă sau ţaţ cu un om care îţi zâmbeşte încontinuu. Şi în felul ăsta nu ajung niciodată să mă enervez într-atât încât să încep să urlu şi să vorbesc repede repede repede.

Suntem extraordinar de helpless în faţa manifestărilor gen cucoană şefă de tură la poştă. Pentru că nu funcţionează după nici un fel de sistem pe care să îl recunoaştem. Şi uite aşa, un om în faţa căruia ai avea nevoie de-un minut să-i strici dimineaţa şi de două legate să-l faci să-şi ia viaţa îţi strică ţie toată ziua şi te face să-ţi pui probleme mari apropo de alegerile tale şi viaţa ta şi ce dracu cauţi în ea.

Mă rog...nu am vreun point de făcut cu postul ăsta. Poate doar să folosiţi linkul ăla, fie şi numai pentru a vă linişti şi a trece peste momentele alea. Jur că denunţarea este extrem de terapeutică ;)

chiul

Nu-i aşa că, mai demult, nicio bere nu era mai bună decât aia băută în timpul orei de fizică? Când ştiai că X e la tablă şi tu eşti la terasă :D

Chiulul e chiul! Şi orice ai face când chiuleşti este exponenţial mai plăcut decât atunci când o faci în timpul liber.

2007 a fost foarte foarte lung. În sensul bun.
Am făcut experimente, am tras concluzii, am trecut de la a mă întrista din cauza lor la a le îmbrăţişa.

Am început timid, în alte ape care, deşi încă neindentificate, sigur nu erau ale mele.

A urmat lipsă de zăpadă şi adâncire în terci şi noroi de Bucureşti până în aprilie când a ieşit soarele deasupra pârtiei din Sinaia şi am coborât aproape în ură deluşoarele de acolo câteva zile.

A urmat ziua femeii în care am fost copil (mersi, mersi), apoi Nova Rock, Last Day Out. Am vrut să plec în concediu şi nu s-a putut. Am plecat în cele din urmă şi a fost foarte bine. Am ajuns în Austria la zăpadă.

Mi-am făcut pentru prima oară în viaţă un loc al meu. Cu foame în primele câteva săptămâni - nu m-am lăsat până nu am adunat tot în casă şi am luat de toate - şi cu linişte de atunci încoace.

M-am mai aşezat şi nu prea. Am schimbat lucruri, joburi, oameni, case, maşini, coafuri, senzaţii.

Am continuat să îmi cultiv extremele care îmi sunt în continuare la fel de dragi. Unele. Şi când va veni vremea să le armonizez se vor armoniza de la sine, cu aceeaşi fluenţă dintotdeauna.

Şi sunt clar pe un drum foarte bun. Dacă e drumul 'ăla' încă nu ştiu şi nu contează foarte mult. Feels like it dar îmi place să fiu 'pe vârfuri'.

Cât noroc am avut până acum!
Că am fost întotdeauna eu, din prima, cu toată lumea, în orice context, în scris, faţă în faţă, la ani distanţă etc. şi nu am 'păţit-o' niciodată la modul ăla şi am fost foarte-spre-extrem de fericită în tot acest timp.

Şi n-aş putea să fiu altfel. Şi it just hit me că, de fapt, e un lux, nicidecum o slăbiciune.

:D

asa deci . .

Aşa deci. Azi e zi de buffer (nu mai zic zi 'tampon' că iar sare stoicescu la mine) între realitatea mea şi realitatea concretă. Sunt cu un picior în câmpu' muncii cu inboxul şi documente deschise şi cu celălalt încă acasă la mine, în pijama, aşteptând-o pe Mona la o cafea - care Monă sper să nu o ardă iar personaj, personaj din ăla care nu apare nici la sfârşitul piesei.

Cuvinte n-am pentru vacanţă. A fost exact ce trebuie and then some. Am plecat exact cu cine trebuie and then some ;)

Şi mi-a făcut bine pe nenumărate planuri. Tot 2007. Finalul a fost doar o sinteză, binele de peste an concentrat în 10 zile în care şi bunele şi mai puţin bunele au fost exact ce îmi trebuiau.

Mai am:
- de scăpat de nişte obiceiuri proaste,
- de rafinat nişte porniri naturale,
- de învăţat să mă întorc spre mine cel puţin la fel de des cât mă întorc către alţii,
- de sesizat nişte nuanţe
- de aplicat subiectivitatea şi mie, nu numai celor din jur. Paradoxal cât de obiectivă sunt cu mine când în rest sunt campioană la găsit circumstanţe atenuante.


Astea aşa, la modul general. Particularizând:

- vreau o iarnă la munte până prin aprilie

- vreau 1 mai şi cu vamă şi cu bâlea

- ceea ce mă duce la Vama pe care vreau să o recalc. Gata cu scuzele pentru a nu mai merge acolo. Toate valide, ce-i drept. Dar am trăit-o într-un fel şi mă duc memoria, imaginaţia şi sufletul destul încât dacă am oamenii ăia, berea aia, marea în faţă şi simt aşchiile de la băncuţele prost şlefuite prin sarong să revină senzaţiile alea.

- vreau să nu mai gândesc atâta, pentru binele meu.

- vreau ca atunci când se poate, să nu accept nimic sub 100%. Vorba filmului cu anything less than extraordinary is a waste of my time. Nu la modul extrem dar vreau să atârne balanţa şi mai mult în direcţia asta.

- vreau să ajung la Nova Rock

- dar vreau să încerc şi altele, altceva, alte zone. Are dreptate Mona.

- vreau să nu mă mai simt om mic printre oameni mari. Sunt mai mare decât mulţi şi complexul vârstei din capul meu atrage toate situaţiile în care simt că-l recunosc în comportamentul altora.

- vreau să nu uit nici anul că pot să fac orice, chiar dacă 'orice' înseamnă 2 ani de chelnărit la londra sau MBA la paris sau sabat cu plimbări sau pus pe picioare businessul meu. Oricare dintre astea ar da greş sau nu ar aluneca în altceva mişto, voi fi pusă în situaţia de a începe ceva nou la 25 de ani! Bwahahaha!! Serios acum . . . chiar pot să fac orice. Şi un pic de închisoare :))))). . . . şi tot voi fi 'la început' când se va termina.

- vreau să nu mai fiu prietena şi sweetheart-ul lumii. Să fiu prietena prietenilor mei şi în timpul mult astfel economisit să fiu prietena mea.

- vreau să fac ceva cu sor'mea

- vreau să o las pe Sandra să se joace cu creierii mei din când în când, fără scepticism.

- vreau să cunosc oameni

- vreau să re-cunosc oameni

Bine, mai sunt multe şi mărunte ca reparat veceul (doamne, sper să nu se întindă pe tot anul asta), montat oglinda, reluat tennis etc. dar astea sunt micile mele victorii şi bucurii zilnice. Faptul că, spre exemplu, mă bucur de fiecare dată când îmi ud plantele din casă e mult prea eu ca să fie dezbătut aici.

Am decretat 2008 anul în care totul va fi despre mine. Nu că nu ar fi în general totul despre propria persoană dar de data asta nu voi fi eu prima în faţa mea ci în general voi fi eu pe primul loc :)

Şi ce e mişto e că de data asta nu e numai new year's resolution, o simt că e pe bune. Că nu mă abţin că ştiu că e mai bine pentru mine ci mă abţin că nu mai simt nevoia.

Şi gata . . . mai scriem când ne mai vine vreo idee care să schimbe lumea.....cel puţin lumea mea.

Am chef de scris multe multe. Majoritatea sunt deja 'scrise' în cap.

Dar am plecat ieri la 9 dimineaţa din raiul tirolian şi am venit aţă până aici aşa că . . . voiam doar să anunţ că nu am decis să-mi fac casă pe alte meleaguri şi m-am întors.

Şi întorcându-mă cu inima strânsă acasă după ce mi-am recuperat maşina, am găsit locurile de parcare din faţa scării libere şi curăţate :D. Jur că anul ăsta o să arate exact aşa cum trebuie! :) Ceea ce vă doresc şi dumneavoastă.