Monday, February 18

leapşa #11 (aia cu cartea)

Overdue leapşa :) de la Gorgeoux şi de la Ana şi Maria.
Zice să iau cartea de lângă mine şi să:
- o deschid la pagina 123
- caut a cincea frază/propoziţie
- transcriu următoarele patru fraze/ propoziţii aici alături de aceste instrucţiuni
- nu îndrăznesc să caut în bibliotecă cartea aia 'intelectuală' care să mă facă să 'arăt bine'
- dau mai departe la 6 oameni (se fac 12 dacă am primit-o din două locuri diferite?!?)

Deci . . . .Kundera, Viaţa e în altă parte

"Nicidecum, ideea asta ţi-a picat de sus; dintr-o dată, fără să te aştepţi la ea; autorul acestei idei nu eşti tu, ci, mai curând, cineva din tine, care scrie poezia ta, este fluxul atotputernic al inconştientului ce trece prin fiecare dintre noi; să nu-ţi închipui, cumva, că ai talent fiindcă acest curent, în care suntem cu toţii egali, a decis să te aleagă şi să facă din tine instrumentul lui.

În concepţia pictorului, aceste cuvinte erau o lecţie de modestie, dat Jaromil descoperi în ele imediat o scânteie scăpărând pentru orgoliul lui; mă rog, fie, nu fusese el acela care crease imaginile poeziei sale; în schimb fusese ceva misterios care alesese tocmai mâna lui de caligraf; putea, deci, să se mândrească, pe bună dreptate, cu un lucru mai mare decât meritul; putea să se mândrească pentru calitatea sa de fiinţa aleasă."


Poftim vis de mărire! Bwahahahaha!

Nu mai ţin minte din generală exact ce se punea ca încheiere a unei fraze. Ştiu că nu există decât două puncte finale de sfârşit în paragrafele de mai sus dar nu mai am răbdare să transcriu încă două la fel de lungi.

Cât despre a da mai departe . . . nu am 12 prieteni.
Slavă domnului! :)
Aşa că vă invit să vă serviţi după pofte şi dorinţe.

Alte lepşe-uri: viaţa bate filmul, peştişorul de aur, maria likes to . . , măriuca mică, vorbele mele, mâncare, vicii, cărţi, secrete, 24 întrebări pe loc, lista moşului.

No comments: