Trecând peste tristeţea profundă care mă cuprinde pentru că a fost nevoie să citesc pe blog la Sandra despre asta în loc să aflu live de la ea . . . . vin 3 feet smaller la Bucuresti!!
Să ne aducem aminte . . . la final de vară la castel.
9 februarie, la Fabrica.
Foarte tare!
Thursday, December 20
şi asta a fost!
Gata, a venit în mod oficial vacanţa!
Blugii, cizmele şi balerinii sunt în fundul dulapului şi au revenit în forţă bocancii şi pantalonii de pârtie. Nu mai vreau să fiu 'fetiţă' decât dacă simt eu nevoia în următoarele săptămâni. Să nu mai aud că trebuie cămaşă şi spoială pentru că altfel arăt a 17 ani şi nu am 'poziţie de negociere' :))))
Sunt curioasă cum va fi anul ăsta. Anul trecut m-am surprins detaşată total de tot ce înseamnă viaţa în timpul anului. Am avut toată perioada aceeaşi conştiinţă pe care o aveam când era doar o vacanţă înainte de trimestrul al doilea sau de sesiune. Asta îmi doresc. Să nu fi fost doar creierul meu relaxat care s-a întors la modelul pe care îl cunoaşte cel mai bine ci să fie creierul meu relaxat destul de deştept încât să le lase la uşă odată ce dau shut down la calculator. Ţin pumnii . . . .
Nici nu am apucat să vă povestesc despre duminica trecută. În Poiană. Cu soare la Postăvaru şi centură de ceaţă în platou la Ruia. Noi eram deasupra, acolo unde trebuia să fim. Nu în oraş, la birouri, în moloz amestecat cu sare ci deasupra unde, cum e şi normal, întotdeauna bate soarele ;). Trebuie doar să-ţi mişti fundul de pe scaunul ăla şi să faci un efort. Ştiu că e clişeu ca metaforă dar, din când în când, varianta simplă e mai fericită decât o construcţie originală alambicată.
Sunt în faza cu lucrurile simple. Aşa e iarna. Iarna îmi dau seama că îmi dau lacrimile în maşină la 11 noaptea când mă întorc acasă şi ninge şi e linişte şi nu sunt claxoane şi toată lumea merge încet şi aerul ăla de curâţenie care chiar dacă durează câteva ore înainte ca zăpada să se facă moloz . . . . face toţi banii. Şi îmi dau lacrimile de cât de frumos e şi nu îmi vine să cred că e aşa.
Am recuperat duminica trecută ultimele 7 luni de alergătură. Într-o singură zi! Iarna e glob de sticlă. Vara e haos şi nebunie. Iarna mă adun cu acei câţiva şi nu mai aud nimic. E totul autentic, totul al meu, nu mai sunt bruiajele inerente anotimpului pe care toată lumea îl înţelege. Iar tripul meu e diferit de tripul cu sărbătorile al 'bruiajelor' din timpul verii, fără să le excludă, dimpotrivă.
Mă simt foarte în siguranţă!
Ne auzim cu urări după sesiunea scurtă de munte de azi şi mâine.
Blugii, cizmele şi balerinii sunt în fundul dulapului şi au revenit în forţă bocancii şi pantalonii de pârtie. Nu mai vreau să fiu 'fetiţă' decât dacă simt eu nevoia în următoarele săptămâni. Să nu mai aud că trebuie cămaşă şi spoială pentru că altfel arăt a 17 ani şi nu am 'poziţie de negociere' :))))
Sunt curioasă cum va fi anul ăsta. Anul trecut m-am surprins detaşată total de tot ce înseamnă viaţa în timpul anului. Am avut toată perioada aceeaşi conştiinţă pe care o aveam când era doar o vacanţă înainte de trimestrul al doilea sau de sesiune. Asta îmi doresc. Să nu fi fost doar creierul meu relaxat care s-a întors la modelul pe care îl cunoaşte cel mai bine ci să fie creierul meu relaxat destul de deştept încât să le lase la uşă odată ce dau shut down la calculator. Ţin pumnii . . . .
Nici nu am apucat să vă povestesc despre duminica trecută. În Poiană. Cu soare la Postăvaru şi centură de ceaţă în platou la Ruia. Noi eram deasupra, acolo unde trebuia să fim. Nu în oraş, la birouri, în moloz amestecat cu sare ci deasupra unde, cum e şi normal, întotdeauna bate soarele ;). Trebuie doar să-ţi mişti fundul de pe scaunul ăla şi să faci un efort. Ştiu că e clişeu ca metaforă dar, din când în când, varianta simplă e mai fericită decât o construcţie originală alambicată.
Sunt în faza cu lucrurile simple. Aşa e iarna. Iarna îmi dau seama că îmi dau lacrimile în maşină la 11 noaptea când mă întorc acasă şi ninge şi e linişte şi nu sunt claxoane şi toată lumea merge încet şi aerul ăla de curâţenie care chiar dacă durează câteva ore înainte ca zăpada să se facă moloz . . . . face toţi banii. Şi îmi dau lacrimile de cât de frumos e şi nu îmi vine să cred că e aşa.
Am recuperat duminica trecută ultimele 7 luni de alergătură. Într-o singură zi! Iarna e glob de sticlă. Vara e haos şi nebunie. Iarna mă adun cu acei câţiva şi nu mai aud nimic. E totul autentic, totul al meu, nu mai sunt bruiajele inerente anotimpului pe care toată lumea îl înţelege. Iar tripul meu e diferit de tripul cu sărbătorile al 'bruiajelor' din timpul verii, fără să le excludă, dimpotrivă.
Mă simt foarte în siguranţă!
Ne auzim cu urări după sesiunea scurtă de munte de azi şi mâine.
Friday, December 14
Ţipaţi, fraţilor! Ţipaţi!
Că doar, se ştie, ăla care ţipă mai tare şi vorbeşte mai mult are de departe întotdeuna dreptate . . . pentru ca debitul verbal este cel mai clar indice al inteligenţei observabil cu ochiul liber.
Nicio problemă. Vorbim în scris. Sau vorbim la volumul meu. Dacă pierzi ceva din cauza poluării sonore . . . nu e treaba mea. Eu am zis. Eram sigură că ai auzit! Vaaaai, adică nu ai auzit?!? :(
Eu nu mă iau la întreceri din astea. . . . cum ar fi să încep să argumentez la elemente de decor?
Că doar, se ştie, ăla care ţipă mai tare şi vorbeşte mai mult are de departe întotdeuna dreptate . . . pentru ca debitul verbal este cel mai clar indice al inteligenţei observabil cu ochiul liber.
Nicio problemă. Vorbim în scris. Sau vorbim la volumul meu. Dacă pierzi ceva din cauza poluării sonore . . . nu e treaba mea. Eu am zis. Eram sigură că ai auzit! Vaaaai, adică nu ai auzit?!? :(
Eu nu mă iau la întreceri din astea. . . . cum ar fi să încep să argumentez la elemente de decor?
Thursday, December 13
gata! :D
Voi vedeţi ce e afară?!
Ştiu că probabil vuieşte tot netul de posturi cu 'ninge, frate' dar originalitatea o supraevaluată câteodată. Iar eu chiar merit să mă bucur şi să scriu despre asta.
Am o lipsă de stare incredibilă când mă uit pe geam. Merită ceva chestia asta! Merită să mă duc să mă plimb printr-un parc, să-mi iau liber mâine, să mă duc să mă văd cu oamenii ĂIA.
Mai e un pic, pic, pic :D
Ştiu că probabil vuieşte tot netul de posturi cu 'ninge, frate' dar originalitatea o supraevaluată câteodată. Iar eu chiar merit să mă bucur şi să scriu despre asta.
Am o lipsă de stare incredibilă când mă uit pe geam. Merită ceva chestia asta! Merită să mă duc să mă plimb printr-un parc, să-mi iau liber mâine, să mă duc să mă văd cu oamenii ĂIA.
Mai e un pic, pic, pic :D
terapie
Prin râs.
Eram supărată rău acum câteva zile. Şi voiam să urlu. Şi nu puteam.
Şi am zis că o fac până la urmă, că tot se laudă blogger că 3 easy steps şi ai blogul tău. Şi am dat sign out şi l-am făcut, şi am urlat cât m-au ţinut puterile.
Şi am urlat, şi am urlat şi am urlat.
Şi am dat publish. Şi am dat view.
Şi am dat peste profilul lui mărie cu aceeaşi pălărie tronând în dreapta urletelor mele.
Şi am intrat în panică. Şi am şters blogul.
Dar am râs o jumătate de oră după aia.
Deci s-a confirmat calitatea terapeutică.
Eram supărată rău acum câteva zile. Şi voiam să urlu. Şi nu puteam.
Şi am zis că o fac până la urmă, că tot se laudă blogger că 3 easy steps şi ai blogul tău. Şi am dat sign out şi l-am făcut, şi am urlat cât m-au ţinut puterile.
Şi am urlat, şi am urlat şi am urlat.
Şi am dat publish. Şi am dat view.
Şi am dat peste profilul lui mărie cu aceeaşi pălărie tronând în dreapta urletelor mele.
Şi am intrat în panică. Şi am şters blogul.
Dar am râs o jumătate de oră după aia.
Deci s-a confirmat calitatea terapeutică.
Sunday, December 9
Pe neaşteptate şi fără nici un motiv obiectiv . . . sunt foarte liniştită în seara asta.
E o senzaţie foarte mişto.
Vom lucra să o recreăm din ce în ce mai des.
Şi, paradoxal dar foarte previzibil, am un spor şi un randament la orice treabă aş face de nu-mi vine să cred.
Mai am 2 săptămâni şi o zi şi sunt în van cu 2 zile de roadtrip şi 8 zile de zăpadă înainte. Departe.
Iar astăzi a fost soare şi zăpadă cât casa în Postăvaru.
Vine perioada aia. Aia pe care o propovăduiam şi anul trecut pe vremea asta şi care de lăudată ce-a fost a decis să fie divă şi să se mai las aşteptată un an.
:)
E o senzaţie foarte mişto.
Vom lucra să o recreăm din ce în ce mai des.
Şi, paradoxal dar foarte previzibil, am un spor şi un randament la orice treabă aş face de nu-mi vine să cred.
Mai am 2 săptămâni şi o zi şi sunt în van cu 2 zile de roadtrip şi 8 zile de zăpadă înainte. Departe.
Iar astăzi a fost soare şi zăpadă cât casa în Postăvaru.
Vine perioada aia. Aia pe care o propovăduiam şi anul trecut pe vremea asta şi care de lăudată ce-a fost a decis să fie divă şi să se mai las aşteptată un an.
:)
cine ştie?
Vreau să mânânc peşte! Mi-e foarte poftă!
Cine ştie cum se găteşte uşor nişte peşte? (mai departe de tartine cu somon şi almette că aia nu e gătit)
Am reuşit să aranjez bucătăria şi să-mi iau un frigider şi s-au trezit în mine toate instinctele alea . . . . Sandra, mi-l dai şi mie pe Mădălin un weekend să mă înveţe stuff? :)
Cine ştie cum se găteşte uşor nişte peşte? (mai departe de tartine cu somon şi almette că aia nu e gătit)
Am reuşit să aranjez bucătăria şi să-mi iau un frigider şi s-au trezit în mine toate instinctele alea . . . . Sandra, mi-l dai şi mie pe Mădălin un weekend să mă înveţe stuff? :)
Saturday, December 8
Deci my thoughts exactly!
Ce e mai tragic e că îmi recunosc şi o anumită doză de victimizare în evaluarea situaţiilor ăstora în care mă tot trezesc.
Încet încet ajung în punctul ăla. Am teoretizat prea mult şi prea multor oameni despre perioada de adaptare inevitabilă când treci de la şcoală-timp liber la muncă. Mie mi-a luat peste un an să găsesc echilibrul - să nu mai ajung acasă şi să nu mai am chef de nimic. Şi încă mai am momente în care trebuie să îmi aduc eu aminte că dacă mă ia lenea ajung la sfârşit de săptămână cu sentimentul ăla idiot şi frustrant că nu am de povestit nimic în afară de ce proiecte mişto am mai avansat la birou.
Şi încă mai am echilibruri de găsit şi stabilit. Şi lăcomii de controlat. Nici măcar de controlat că aia nu e natural şi duce tot la senzaţia aia de reţinere. De înţeles nu numai cu capul că, uneori, lucrurile au mult mai multă savoare pentru mult mai mult timp dacă sunt consumate în doze mici. Sau măcar mai mici :)
De fapt, sunt foarte bine. Mă plâng din când în când pentru că nu poţi evita să te laşi prins în concret şi în momente. Dar deasupra lor, totul arată exact cum vreau şi cum îmi trebuie să arate.
Mai am, e adevărat, de lucrat la finesses-uri dar ar fi plictisitor altfel . . . pe bune.
Ce e mai tragic e că îmi recunosc şi o anumită doză de victimizare în evaluarea situaţiilor ăstora în care mă tot trezesc.
Încet încet ajung în punctul ăla. Am teoretizat prea mult şi prea multor oameni despre perioada de adaptare inevitabilă când treci de la şcoală-timp liber la muncă. Mie mi-a luat peste un an să găsesc echilibrul - să nu mai ajung acasă şi să nu mai am chef de nimic. Şi încă mai am momente în care trebuie să îmi aduc eu aminte că dacă mă ia lenea ajung la sfârşit de săptămână cu sentimentul ăla idiot şi frustrant că nu am de povestit nimic în afară de ce proiecte mişto am mai avansat la birou.
Şi încă mai am echilibruri de găsit şi stabilit. Şi lăcomii de controlat. Nici măcar de controlat că aia nu e natural şi duce tot la senzaţia aia de reţinere. De înţeles nu numai cu capul că, uneori, lucrurile au mult mai multă savoare pentru mult mai mult timp dacă sunt consumate în doze mici. Sau măcar mai mici :)
De fapt, sunt foarte bine. Mă plâng din când în când pentru că nu poţi evita să te laşi prins în concret şi în momente. Dar deasupra lor, totul arată exact cum vreau şi cum îmi trebuie să arate.
Mai am, e adevărat, de lucrat la finesses-uri dar ar fi plictisitor altfel . . . pe bune.
Wednesday, December 5
mama ei de interacţiune online
Sunt in punctul în care vreau să urlu cât mă ţin puterile şi nu am unde! Doar atât, să urlu şi să nu mă abţin. Nu vreau feedback la urlete sau soluţii - pentru asta am oameni aproape.
Şi uite cum nu pot să urlu în status-uri că sunt pline listele de colegi sau oameni cu care lucrez sau persoane implicate în motivele urletelor. Nu pot să urlu pe blog că e citit de mulţi dintre cei de mai sus. Nu pot să urlu pe zidul de pe facebook, nu pot să urlu pe forum etc. etc.
Aşa că îmi rămâne a-mi urla frustrarea că nu pot să urlu . . .
Şi uite cum nu pot să urlu în status-uri că sunt pline listele de colegi sau oameni cu care lucrez sau persoane implicate în motivele urletelor. Nu pot să urlu pe blog că e citit de mulţi dintre cei de mai sus. Nu pot să urlu pe zidul de pe facebook, nu pot să urlu pe forum etc. etc.
Aşa că îmi rămâne a-mi urla frustrarea că nu pot să urlu . . .
doh!
Tocmai am reuşit să ard popcorn dintr-o pungă din aia de făcut la microunde în 2-4 minute. Din aia pentru proşti. Şi eu am reuşit să scot o pastă neagră şi aprox. 4 fulgi mâncabili.
Şi mă mai întreabă lumea de ce muncesc atât de mult în ultima vreme. Nu e evident?!? Altă şansă nu am în viaţa asta! :))))))
Cum să ard o pungă de popcorn pt microunde? :(
Şi mă mai întreabă lumea de ce muncesc atât de mult în ultima vreme. Nu e evident?!? Altă şansă nu am în viaţa asta! :))))))
Cum să ard o pungă de popcorn pt microunde? :(
Friday, November 30
am găsit!
Ce căutam deja de mai mult de juma de an.
Am găsit fulgii perfecţi care îşi vor găsi o dulce casă pe omoplatul meu începând cu . . . well, când mă programează ăştia.
Diferiţi,
unul mai mic unul mai mare,
unul deasupra altul sub el.
Să ningă!
Uite aşa o să am iarnă în fiecare zi! :)
Courtesy cea mai tare echipă de creaţie pe care o cunosc. Mulţumim Silvia pentru traducerea excelentă a briefului şi Dan pentru execuţia impecabilă ;)
PS. n-aş fi crezut niciodată că e atât de complicat să găseşti o poză cu un fulg de zăpadă care să-ţi placă!
Am găsit fulgii perfecţi care îşi vor găsi o dulce casă pe omoplatul meu începând cu . . . well, când mă programează ăştia.
Diferiţi,unul mai mic unul mai mare,
unul deasupra altul sub el.
Să ningă!
Uite aşa o să am iarnă în fiecare zi! :)
Courtesy cea mai tare echipă de creaţie pe care o cunosc. Mulţumim Silvia pentru traducerea excelentă a briefului şi Dan pentru execuţia impecabilă ;)
PS. n-aş fi crezut niciodată că e atât de complicat să găseşti o poză cu un fulg de zăpadă care să-ţi placă!
Wednesday, November 28
bec!
Şi combinat momentul de care vorbeam mai jos cu un studiu al listelor pentru reprezentaţia de duminică m-am gândit că m-aş duce cu drag la o seara sau club de karaoke cu tematică românească - muzica uşoară românească.
Când mai ai ocazia în ziua de astăzi să urli un actor grăbit sau lasă-mi toamnă pomii verzi? Englezeştile clasice de karaoke se mai dau încă la radio dar astea ale noastre . . . mai rar.
Wow . . . ştiu! Şi un loc din ăla în care să existe lăutari şi să poţi cânta şi tu cu ei. Nu alături de solista urlând încercând să o acoperi ci cu programare, cum e la karaoke. Doar că atunci când urci pe scenă să fii cu formaţia în spate nu cu ecranul în faţă.
N-ar fi tare? :D
Când mai ai ocazia în ziua de astăzi să urli un actor grăbit sau lasă-mi toamnă pomii verzi? Englezeştile clasice de karaoke se mai dau încă la radio dar astea ale noastre . . . mai rar.
Wow . . . ştiu! Şi un loc din ăla în care să existe lăutari şi să poţi cânta şi tu cu ei. Nu alături de solista urlând încercând să o acoperi ci cu programare, cum e la karaoke. Doar că atunci când urci pe scenă să fii cu formaţia în spate nu cu ecranul în faţă.
N-ar fi tare? :D
progresie aritmetică
M-am enervat astăzi că nu reuşesc de o lună de zile de când m-am mutat să mă pun la punct şi să pun la punct diverse chestii legate de casă - facturi, instalatori, curăţenie, dat găuri în pereţi ca să fixez chestii cumpărate acum 5 săptămâni de la Ikea etc.
După care m-am enervat că m-am lăsat enervată de astfel de tâmpenii lumeşti.
După care m-am suit în maşină şi am cântat 'casa mea e-un cântec cu acorduri ample' şi mi-a trecut tot ;)
Nu ştiu de ce se zice că suntem complicate noi femeile . . . :))))
După care m-am enervat că m-am lăsat enervată de astfel de tâmpenii lumeşti.
După care m-am suit în maşină şi am cântat 'casa mea e-un cântec cu acorduri ample' şi mi-a trecut tot ;)
Nu ştiu de ce se zice că suntem complicate noi femeile . . . :))))
Tuesday, November 27
Madlen
Doamna Madlen, al cărei condei îl citesc cu savoare de câţiva ani, prin alte locuri, condei depăşit în savoare doar de prezenţa fizică a dânsei la celălalt capăt de masă. Întotdeauna în capul mesei - că aşa a lăsat Dumnezeu lucrurile pe planetă, fiecare cu orânduiala lui, la locul lui.
Aveţi grijă, însă! :)
Aveţi grijă, însă! :)
Azi a fost soare pentru că e ziua mamei. Şi pentru că e ziua mamei nu avea cum să nu fie soare.
Mama e mai tânără decât noi. Şi cu toate astea e fata la care mă duc pentru perspectivă. Aşa cum fiecare dintre fete are o anumită zonă, un tip de abordare numai al ei pe care îl caut de fiecare dată când am nevoie.
La mama merg pentru explozii calme, atunci când vreau să savurez bucuria sau frustrarea. Mama care se surpinde fiind 'mamă' şi o bufneşte râsul.
Chiar am vrut să scriu despre ea astăzi. Dar, pe bune, nu ştiu ce aş putea să spun ca să se înţeleagă. Şi a se înţelege fie şi o nuanţă mai puţin decât este ar fi teribil de trist. Şi NU are cum să se înţeleagă tot - nu sunt eu destul de bună la scris iar ea e prea bună la toate pentru asta.
Oricum . . .
Mama e mai tânără decât noi. Şi cu toate astea e fata la care mă duc pentru perspectivă. Aşa cum fiecare dintre fete are o anumită zonă, un tip de abordare numai al ei pe care îl caut de fiecare dată când am nevoie.
La mama merg pentru explozii calme, atunci când vreau să savurez bucuria sau frustrarea. Mama care se surpinde fiind 'mamă' şi o bufneşte râsul.
Chiar am vrut să scriu despre ea astăzi. Dar, pe bune, nu ştiu ce aş putea să spun ca să se înţeleagă. Şi a se înţelege fie şi o nuanţă mai puţin decât este ar fi teribil de trist. Şi NU are cum să se înţeleagă tot - nu sunt eu destul de bună la scris iar ea e prea bună la toate pentru asta.
Oricum . . .
Monday, November 26
deja un weekend interesant . . .
Hehe . . . uite cum apa tot timpul chestii care să te scoată din supărare.
Dacă e duminică, e Karaoke!! Şi nu orice fel de karaoke, karaoke organizat! Plus că au reuşit să mă scutească de chestia care mă ţinea cel mai mult din a cânta şi a asculta ce se cântă - browsingul prin listă. Well not any more - lista este aici şi o să merg cu temele făcute :D
Şi tot astăzi a apărut şi plan pentru vineri (Sf. Andrei cu mulţi Andrei) şi sâmbătă.
N-am mai avut de mult încă de luni planificat tot weekendul. Şi la cum arată în momentul ăsta . . . va fi 'greu', foarte greu :D
Dacă e duminică, e Karaoke!! Şi nu orice fel de karaoke, karaoke organizat! Plus că au reuşit să mă scutească de chestia care mă ţinea cel mai mult din a cânta şi a asculta ce se cântă - browsingul prin listă. Well not any more - lista este aici şi o să merg cu temele făcute :D
Şi tot astăzi a apărut şi plan pentru vineri (Sf. Andrei cu mulţi Andrei) şi sâmbătă.
N-am mai avut de mult încă de luni planificat tot weekendul. Şi la cum arată în momentul ăsta . . . va fi 'greu', foarte greu :D
proactivitate, nu?
Că tot zicea Sandra azi că s-a săturat de depresivi auoleo-işti şi se va concentra pe oamenii cu optimişti şi fericiţi cu idei.
Ei bine, uite cum în loc să mă plâng o să fiu proactivă.
Aş vrea să ducem mai departe expriementul din Portocala Mecanică şi de fiecare dată când cineva face declaraţii de principii doar aşa, că sună sau dă bine, pe care le încalcă apoi prin diverse acţiuni, să i se scurtcircuiteze creierul. Un cip care să memoreze toate declaraţiile frumoase şi curate pe care le faci vreodată şi să se ciupească jucăuş de hipotalamus de fiecare dată când dovedeşti că numai gura e de tine.
Păcat că e atât de uşor să scoţi cuvinte pe gură!
Ei bine, uite cum în loc să mă plâng o să fiu proactivă.
Aş vrea să ducem mai departe expriementul din Portocala Mecanică şi de fiecare dată când cineva face declaraţii de principii doar aşa, că sună sau dă bine, pe care le încalcă apoi prin diverse acţiuni, să i se scurtcircuiteze creierul. Un cip care să memoreze toate declaraţiile frumoase şi curate pe care le faci vreodată şi să se ciupească jucăuş de hipotalamus de fiecare dată când dovedeşti că numai gura e de tine.
Păcat că e atât de uşor să scoţi cuvinte pe gură!
Am făcut anul acum vreo 3 săptămâni! Aproape 400 de posturi. Şi exact atâţia oameni încât interacţiunea să nu fie niciodată din politeţe sau obligaţie.
Simţeam nevoia să punctez.
Revenind la realitate, realitatea este că sunt blocată şi nu mai reuşesc să mă scutur. Şi mi-e frică să o iau pe căi neumblate, oricât de tentante ar fi, pentru că nu îmi permit întărzierea.
Ieri am fost să votez. Îmi este foarte clar de ce m-am dus, de ce am votat cum am votat etc. După vot, am stat şi m-am minunat cu Mădălina cum se face că la 23 de ani, după 3 ani de muncă câştig mai mult decât tatăl meu care are aproape 60, dreptul să bage cuţitul în tine şi cunoştineţele necesare pentru aţi salva viaţa. Şi nu mi-a mai fost clar de ce am votat.
Şi nu vreau argumente de genul plicurilor şi orelor la clinici private etc. Vorbim strict de modul în care este gândit sistemul. Iar el permite ca eu să câştig mai mult decât un medic primar. Eu nefiind un geniu sau inventator sau child prodigy sau antreprenor minune ci un om normal cu un salariu normal.
Mă fac mai mare şi mut munţii. Jur!
Anyway!....Happy pietricele day!
Dacă ar fi un pic mai cald afară jur că aş da un cico. De fapt, mă lămuresc cu financiarul pe următoarea perioadă şi dau un vin fiert pe pârtie. Nu-i mai bine aşa? :)
Simţeam nevoia să punctez.
Revenind la realitate, realitatea este că sunt blocată şi nu mai reuşesc să mă scutur. Şi mi-e frică să o iau pe căi neumblate, oricât de tentante ar fi, pentru că nu îmi permit întărzierea.
Ieri am fost să votez. Îmi este foarte clar de ce m-am dus, de ce am votat cum am votat etc. După vot, am stat şi m-am minunat cu Mădălina cum se face că la 23 de ani, după 3 ani de muncă câştig mai mult decât tatăl meu care are aproape 60, dreptul să bage cuţitul în tine şi cunoştineţele necesare pentru aţi salva viaţa. Şi nu mi-a mai fost clar de ce am votat.
Şi nu vreau argumente de genul plicurilor şi orelor la clinici private etc. Vorbim strict de modul în care este gândit sistemul. Iar el permite ca eu să câştig mai mult decât un medic primar. Eu nefiind un geniu sau inventator sau child prodigy sau antreprenor minune ci un om normal cu un salariu normal.
Mă fac mai mare şi mut munţii. Jur!
Anyway!....Happy pietricele day!
Dacă ar fi un pic mai cald afară jur că aş da un cico. De fapt, mă lămuresc cu financiarul pe următoarea perioadă şi dau un vin fiert pe pârtie. Nu-i mai bine aşa? :)
Friday, November 23
amestecate
Mi-a venit chef să scriu. Aşa, dintr-o dată. Fără să vreau în mod special să povestesc ceva.
Am vrut mai devreme să o readuc pe Jewel în actualitate. Mie mi-a readus-o VH1 dimineaţă, când din baie am auzit "fashionably sensitive but too cool to care" şi mi-am adus aminte de adolescenţa dulce adolescenţă cu vise de bruneţi misterioşi şi depresivi.
Tocmai a sunat mama. Care nu poate ieşi acum la o cafea pentru că e prea devreme, nu poate la 6 pentru că face 2 ore din Pipera până în Floreasca unde este cafeaua şi uite aşa nu pleacă mai devreme de 8-9 de la birou niciodată. În condiţiile în care pleacă de acasă la 7 fără ceva tot pentru a evita traficul. Cum să fii pus în situaţia asta? Să stai 13 ore la birou ca să te fereşti de nervi? Suprapopularea bucureştiului e cel mai 'jos pălăria' plan al lumii corporatiste.
Vorbeam cu Andra acum 3 zile că suntem pe un drum foarte prost când ajungem să ne bucurăm că ceva poate aştepta până luni pentru că putem să rezolvăm acel ceva în weekend. Şi ne linişteşte şi uşurează faptul că l-am tăiat din lista de azi şi l-am mutat pe cea de sâmbătă.
Azi am avut toată ziua o senzaţie de 'lipsă' teribilă. Am stat cea mai mare parte a zilei citind, din clic în clic, lucruri deştepte scrise de oameni deştepţi şi mai trecuţi prin viaţă decât mine. Peste care am dat total întâmplător - nu marile figuri ale comunicării (ăsta e cam singurul mod în care pot să-i includ pe toţi) şi m-a prins în frustrarea la gândul că sunt mult mai mulţi oameni deştepţi la un clic depărtare care m-ar putea încânta şi de la care aş putea învăţa . . . şi la care nu voi ajunge niciodată.
La munte e zăpadă. Aseară a trecut sor'mea pe la mine să ia ceva şi m-a luat cu cald când am văzut boardurile pe maşină. În weekend trebuie să-mi instalez şi eu cauciucurile de iarnă şi barele şi portbagajul. Şi să aştept apoi să cadă nişte bani din cer.
M-am mutat de o lună şi încă nu am reuşit să îmi sincronizez programul cu instalatori/mecanici care să îmi pună baia şi bucătăria la punct. Înainte de a mă muta aveam vise cu zugrăvit şi remobilat. Acum vreau doar să am frigider ca să nu mai ţin lucurile pe balcon că în curând voi savura vinul în format acadea nu pahar cu picior.
E starea aia idioată de final combinată cu starea aia post-vacanţă. Ştiam că datorită detaşării totale voi avea senzaţia că am lipsit 10 zile nu 4 dar am uitat de perioada tampon de după vacanţă în care trebuie să te aduni din cele 1000 de colţuri şi să te pui pe treabă. Un melange infect.
Şi în continuare reacţionez prost la critică şi iau lucrurile personal. Şi în continuare uit să cer şi mă întristez/frustrez/enervez când nu mi se dă. Şi continui să nu zic nimic până în momentul în care tristeţea/frustrarea/nervii depăşesc pragul. Fix modelul adolescentului care tace mâlc şi într-o zi vine cu puşca la şcoală şi îşi împuşcă toţi colegii.
Trebuie să mă hotărăsc zilele astea dacă îmi fac sau nu şi un blog mai asumat. Mă tentează ca experienţă dar nu vreau să nu pot să scriu cum vreau şi la intensitatea cu care îmi vine. Bine, nu că nu ar fi pietricelele primul rezultat în google la search după numele meu întreg . . . dar e altceva. Aici e foarte bine că nu există aşteptări. O funcţie şi un domeniu de activitate în coada lui published by maria e altceva. Cred că disociez eu în continuare între eu şi eu la muncă. Şi la un moment dat tot vor trebui să se unească cele două din loc în loc . . . că nu fac compromisuri în nici unul dintre cazuri deci nu se pune problema de autentic şi mai puţin autentic. Hahaha . . . I complete me! :))) E doar încă o manifestare liberă a tendinţei spre extreme.
Am dat de Viviana iar - care e studentă în continuare şi se chinuie să îşi găsească un loc de muncă. Am stat cu Viviana în apartament cât eram în Spania. Apoi ea s-a întors pe insula ei însorită iar acum s-a mutat la Torino. Şi am primit zilele trecute un mail drăguţ de la ea apropo de scandalul cu românii în italia. Am dat-o în aduceri aminte despre nenumărate discuţii pe tema asta am avut - cum ea toată viaţa, în baza acelor câteva luni de împărţit două felii de parizer, o şcoală, un oraş, o experienţă nouă pentru amandouă, va susţine că nu există caracteristici ale popoarelor, că suntem toţi oameni şi aia e!
Am trecut de punctul în care voiam să fug. Vreau vreo câteva ore de linişte pentru că pot să văd că la capătul va fi ok şi nu e nevoie de fugă.
Un weekend pe pârtie vă doresc. Orice ar însemna asta pentru fiecare.
Am vrut mai devreme să o readuc pe Jewel în actualitate. Mie mi-a readus-o VH1 dimineaţă, când din baie am auzit "fashionably sensitive but too cool to care" şi mi-am adus aminte de adolescenţa dulce adolescenţă cu vise de bruneţi misterioşi şi depresivi.
Tocmai a sunat mama. Care nu poate ieşi acum la o cafea pentru că e prea devreme, nu poate la 6 pentru că face 2 ore din Pipera până în Floreasca unde este cafeaua şi uite aşa nu pleacă mai devreme de 8-9 de la birou niciodată. În condiţiile în care pleacă de acasă la 7 fără ceva tot pentru a evita traficul. Cum să fii pus în situaţia asta? Să stai 13 ore la birou ca să te fereşti de nervi? Suprapopularea bucureştiului e cel mai 'jos pălăria' plan al lumii corporatiste.
Vorbeam cu Andra acum 3 zile că suntem pe un drum foarte prost când ajungem să ne bucurăm că ceva poate aştepta până luni pentru că putem să rezolvăm acel ceva în weekend. Şi ne linişteşte şi uşurează faptul că l-am tăiat din lista de azi şi l-am mutat pe cea de sâmbătă.
Azi am avut toată ziua o senzaţie de 'lipsă' teribilă. Am stat cea mai mare parte a zilei citind, din clic în clic, lucruri deştepte scrise de oameni deştepţi şi mai trecuţi prin viaţă decât mine. Peste care am dat total întâmplător - nu marile figuri ale comunicării (ăsta e cam singurul mod în care pot să-i includ pe toţi) şi m-a prins în frustrarea la gândul că sunt mult mai mulţi oameni deştepţi la un clic depărtare care m-ar putea încânta şi de la care aş putea învăţa . . . şi la care nu voi ajunge niciodată.
La munte e zăpadă. Aseară a trecut sor'mea pe la mine să ia ceva şi m-a luat cu cald când am văzut boardurile pe maşină. În weekend trebuie să-mi instalez şi eu cauciucurile de iarnă şi barele şi portbagajul. Şi să aştept apoi să cadă nişte bani din cer.
M-am mutat de o lună şi încă nu am reuşit să îmi sincronizez programul cu instalatori/mecanici care să îmi pună baia şi bucătăria la punct. Înainte de a mă muta aveam vise cu zugrăvit şi remobilat. Acum vreau doar să am frigider ca să nu mai ţin lucurile pe balcon că în curând voi savura vinul în format acadea nu pahar cu picior.
E starea aia idioată de final combinată cu starea aia post-vacanţă. Ştiam că datorită detaşării totale voi avea senzaţia că am lipsit 10 zile nu 4 dar am uitat de perioada tampon de după vacanţă în care trebuie să te aduni din cele 1000 de colţuri şi să te pui pe treabă. Un melange infect.
Şi în continuare reacţionez prost la critică şi iau lucrurile personal. Şi în continuare uit să cer şi mă întristez/frustrez/enervez când nu mi se dă. Şi continui să nu zic nimic până în momentul în care tristeţea/frustrarea/nervii depăşesc pragul. Fix modelul adolescentului care tace mâlc şi într-o zi vine cu puşca la şcoală şi îşi împuşcă toţi colegii.
Trebuie să mă hotărăsc zilele astea dacă îmi fac sau nu şi un blog mai asumat. Mă tentează ca experienţă dar nu vreau să nu pot să scriu cum vreau şi la intensitatea cu care îmi vine. Bine, nu că nu ar fi pietricelele primul rezultat în google la search după numele meu întreg . . . dar e altceva. Aici e foarte bine că nu există aşteptări. O funcţie şi un domeniu de activitate în coada lui published by maria e altceva. Cred că disociez eu în continuare între eu şi eu la muncă. Şi la un moment dat tot vor trebui să se unească cele două din loc în loc . . . că nu fac compromisuri în nici unul dintre cazuri deci nu se pune problema de autentic şi mai puţin autentic. Hahaha . . . I complete me! :))) E doar încă o manifestare liberă a tendinţei spre extreme.
Am dat de Viviana iar - care e studentă în continuare şi se chinuie să îşi găsească un loc de muncă. Am stat cu Viviana în apartament cât eram în Spania. Apoi ea s-a întors pe insula ei însorită iar acum s-a mutat la Torino. Şi am primit zilele trecute un mail drăguţ de la ea apropo de scandalul cu românii în italia. Am dat-o în aduceri aminte despre nenumărate discuţii pe tema asta am avut - cum ea toată viaţa, în baza acelor câteva luni de împărţit două felii de parizer, o şcoală, un oraş, o experienţă nouă pentru amandouă, va susţine că nu există caracteristici ale popoarelor, că suntem toţi oameni şi aia e!
Am trecut de punctul în care voiam să fug. Vreau vreo câteva ore de linişte pentru că pot să văd că la capătul va fi ok şi nu e nevoie de fugă.
Un weekend pe pârtie vă doresc. Orice ar însemna asta pentru fiecare.
Thursday, November 22
Cum să fie troiene peste troiene pe valea prahovei şi eu să nu pot pleca din Bucureşti?!
Acesta este momentul ăla despre care am fost avertizată că ori ai timp dar n-ai bani ori . . . . n-ai nici timp nici bani dar ai cizme foarte frumoase de la Sugar.
Vorba mamei, când am sunat-o luni să-i spun că la efortul depus să mă aducă pe lume ar fi păcat să mor de foame acum, să-mi dea şi mie 10 lei de ţigări şi parizer: "Bwahahahaha!"
Hai, încă un pic . . .
Am reuşit ca din cauza panicii legate de împuţinarea văzând cu ochii a zilelor rămase până trebuie să fie totul gata că se încuie firma să nu mai simt entuziasmul. Că nu am de săpat în mină până pe 20 ci de pus pe picioare/încheiat/ dat drumul unor proiecte foarte mişto.
Ia gata! Entuziasmul să poftească în faţă!
Acesta este momentul ăla despre care am fost avertizată că ori ai timp dar n-ai bani ori . . . . n-ai nici timp nici bani dar ai cizme foarte frumoase de la Sugar.
Vorba mamei, când am sunat-o luni să-i spun că la efortul depus să mă aducă pe lume ar fi păcat să mor de foame acum, să-mi dea şi mie 10 lei de ţigări şi parizer: "Bwahahahaha!"
Hai, încă un pic . . .
Am reuşit ca din cauza panicii legate de împuţinarea văzând cu ochii a zilelor rămase până trebuie să fie totul gata că se încuie firma să nu mai simt entuziasmul. Că nu am de săpat în mină până pe 20 ci de pus pe picioare/încheiat/ dat drumul unor proiecte foarte mişto.
Ia gata! Entuziasmul să poftească în faţă!
Wednesday, November 21
Monday, November 19
Universitate - Dr. Taberei
Metrou în DT - vai ce mi-aş dori să o văd şi pe asta!
Deşi am aşa o senzaţie că le va rămâne copiilor copiilor mei. Şi că până atunci nu va aduce decât şi mai puţine benzi practicabile la Răzoare.
Ce mi-a plăcut cel mai mult în articol este că nu au dat nici măcar o estimare a terminării lucrărilor. Să ne ţinem bine!
Deşi am aşa o senzaţie că le va rămâne copiilor copiilor mei. Şi că până atunci nu va aduce decât şi mai puţine benzi practicabile la Răzoare.
Ce mi-a plăcut cel mai mult în articol este că nu au dat nici măcar o estimare a terminării lucrărilor. Să ne ţinem bine!
acum 24 de ore
Un 'mic' dejun de vacanţă, luat la ora 12.
Imaginaţi-vă cam cât au protestat corpurile nostre când au ieşit din avion azi noapte la 3 în ploaie, vânt şi 1 grad celsius.
Imaginaţi-vă cam cât au protestat corpurile nostre când au ieşit din avion azi noapte la 3 în ploaie, vânt şi 1 grad celsius.
Wednesday, November 14
despre a-ţi fi dor
Azi m-am trezit şi era soare. Mi-am făcut bagajele în timp ce construiam trasee imaginare de ajuns de la aeroport la hostel - trasee menite să dea pe spate turistul pentru prima oară la Barcelona. Simt cumva, ciudat, că e datoria mea faţă de oamenii cu care ajung acolo să simtă ce am simţit şi eu prima oară când am călcat acolo. Pentru că ajung acolo numai cu oameni pe care-i iubesc. And that's MY secret place.
Am divagat.
Ajung la birou dau peste asta. Un post frumos al lui Bobby despre cum împaci dorinţa de a vedea tot cu predispoziţia la a te ataşa de oamenii pe care îi întâlneşti pe drum. Ca să vedeţi ce incredibilă putere are condeiul, dacă nu s-ar fi terminat postul cu So, do you miss anybody? aş fi zâmbit şi aş fi mers mai departe.
Aşa, pe fondul întoarcerii în singurul loc din lume care mi-a fost casă în afară de casă (asta e, copil de bucureşti, n-am avut cum să trăiesc studenţia aia ca la carte oricât de mult mi-aş fi dorit-o) m-a dus asta cu missing-ul la nişte amintiri şi oameni . . .
Pentru mine, asta cu dus dorul funcţionează în felul următor:
Dacă mă duc undeva pentru căteva zile până la 3 săptămâni îmi lipsesc de mor oamenii pe care i-am cunoscut acolo. Pentru că am în permanenţă siguranţa faptului că mă voi întoarce în curând la cei de acasă. Când ştiu că luni sunt înapoi la birou şi la cafea cu Sandra şi azi e miercuri nu mă roade dorul de ea ci mă roade tristeţea că nu pot să stau mai mult acolo.
Dar să te ţii atunci când cafeaua cu Sandra e la câteva luni distanţă.
Atunci când pleci pentru mai mult de atât - când ştii că 'acasă' e departe (şi credeţi-mă că 6 luni sună a foarte foarte mult timp când eşti în mijlocul lor) primeşti cu entuziasm tot ce găseşti acolo dar ţi-e un dor de oamenii ăia care înţeleg lucrurile ca tine . . .
Pe mine asta m-a rupt. M-am trezit înconjurată de lucruri extraordinare, într-una dintre cele mai mişto perioade din viaţa mea, şi nu era nimeni lângă mine care să ştiu că e în filmul meu şi 'simte' ca mine ce se întâmplă acolo. Îmi venea să urlu că nu aveam cu cine să chiţăi prima oară când m-am plimbat prin Barri Gotic. Sau când am dat peste Obrint Pas live şi m-au catapultat direct la concertele EMIL din vremurile apuse.
Revenind la dor, una e dorul ăla de 'ce om mişto, aş mai fi stat un pic să-i mai descos mintea şi să mai râdem'
şi alta e 'mi-e dor de starea, tonul, senzaţia'.
De abia mie îmi ia 5 minute ca să mă entuziasmez total în legătură cu un om. După care mă arunc cu totul în el/ea şi mă trezesc peste încă 5 minute că nu a mai rămas nimic. Tipul ăsta de 'întâlniri' sunt minunate şi oricum nu ai cum să trăieşti fără un pic de 'consum' la intensitatea aia. Dar dau 'dor' în feluri diferite.
E dorul de un context care se transferă cumva asupra unui om din contextul ăla. Care ajunge să poarte senzaţia legată de loc, de ce ai simţit tu acolo independent de prezenţa lui, de ce ţi s-a întâmplat ţie acolo independent de el. Cel mai apropiat exemplu ar fi trăirile mişto de-o vară, de vacanţă şi a se vedea motivele pentru care rareori funcţionează back in the real world. Asta e o mare capcană cu locurile şi oamenii.
Şi e dorul de om. Care nu te roade la fel de tare la început dar care tot apare în conversaţie pe măsură ce trece timpul.
Mă rog, eu încă nu mă ştiu destul de bine astfel încât să simt nuanţele astea altfel decât post-factum şi, sincer, nici nu mi-ar plăcea să ştiu pentru că nu le-aş mai trăi la fel.
Revenind, la cum sunt lucrurile acum, cu riscul de a o da în clişee cu marea familie europeană şi graniţele şterse, am acces la orice om de care îmi este dor - Viviana e în Pisa, Honza e în Cehia, Madlen e la Lyon, Elisa e în Milano, Jordi e la Valencia, Ale e prin Sardinia. Şi asta mai departe de mailurile şi telefoanele pe care oricum ni le dăm din când în când. Iar ei au, la rândul lor acces la mine.
Nu-mi vine să cred că diseară o să ies din tunel exact în faţă la Pedrera. Acolo e studenţia mea de fapt. Prima bucată de viaţă a mea şi numai a mea.
Şi peste încă o lună o să ies din casă direct pe pârtie.
Şi nu are nicio legătură cu altceva decât cu ceea ce aleg. Sau, şi mai frumos, ştiu exact la ce renunţ şi sunt foarte fericită cu renunţările mele.
Am divagat.
Ajung la birou dau peste asta. Un post frumos al lui Bobby despre cum împaci dorinţa de a vedea tot cu predispoziţia la a te ataşa de oamenii pe care îi întâlneşti pe drum. Ca să vedeţi ce incredibilă putere are condeiul, dacă nu s-ar fi terminat postul cu So, do you miss anybody? aş fi zâmbit şi aş fi mers mai departe.
Aşa, pe fondul întoarcerii în singurul loc din lume care mi-a fost casă în afară de casă (asta e, copil de bucureşti, n-am avut cum să trăiesc studenţia aia ca la carte oricât de mult mi-aş fi dorit-o) m-a dus asta cu missing-ul la nişte amintiri şi oameni . . .
Pentru mine, asta cu dus dorul funcţionează în felul următor:
Dacă mă duc undeva pentru căteva zile până la 3 săptămâni îmi lipsesc de mor oamenii pe care i-am cunoscut acolo. Pentru că am în permanenţă siguranţa faptului că mă voi întoarce în curând la cei de acasă. Când ştiu că luni sunt înapoi la birou şi la cafea cu Sandra şi azi e miercuri nu mă roade dorul de ea ci mă roade tristeţea că nu pot să stau mai mult acolo.
Dar să te ţii atunci când cafeaua cu Sandra e la câteva luni distanţă.
Atunci când pleci pentru mai mult de atât - când ştii că 'acasă' e departe (şi credeţi-mă că 6 luni sună a foarte foarte mult timp când eşti în mijlocul lor) primeşti cu entuziasm tot ce găseşti acolo dar ţi-e un dor de oamenii ăia care înţeleg lucrurile ca tine . . .
Pe mine asta m-a rupt. M-am trezit înconjurată de lucruri extraordinare, într-una dintre cele mai mişto perioade din viaţa mea, şi nu era nimeni lângă mine care să ştiu că e în filmul meu şi 'simte' ca mine ce se întâmplă acolo. Îmi venea să urlu că nu aveam cu cine să chiţăi prima oară când m-am plimbat prin Barri Gotic. Sau când am dat peste Obrint Pas live şi m-au catapultat direct la concertele EMIL din vremurile apuse.
Revenind la dor, una e dorul ăla de 'ce om mişto, aş mai fi stat un pic să-i mai descos mintea şi să mai râdem'
şi alta e 'mi-e dor de starea, tonul, senzaţia'.
De abia mie îmi ia 5 minute ca să mă entuziasmez total în legătură cu un om. După care mă arunc cu totul în el/ea şi mă trezesc peste încă 5 minute că nu a mai rămas nimic. Tipul ăsta de 'întâlniri' sunt minunate şi oricum nu ai cum să trăieşti fără un pic de 'consum' la intensitatea aia. Dar dau 'dor' în feluri diferite.
E dorul de un context care se transferă cumva asupra unui om din contextul ăla. Care ajunge să poarte senzaţia legată de loc, de ce ai simţit tu acolo independent de prezenţa lui, de ce ţi s-a întâmplat ţie acolo independent de el. Cel mai apropiat exemplu ar fi trăirile mişto de-o vară, de vacanţă şi a se vedea motivele pentru care rareori funcţionează back in the real world. Asta e o mare capcană cu locurile şi oamenii.
Şi e dorul de om. Care nu te roade la fel de tare la început dar care tot apare în conversaţie pe măsură ce trece timpul.
Mă rog, eu încă nu mă ştiu destul de bine astfel încât să simt nuanţele astea altfel decât post-factum şi, sincer, nici nu mi-ar plăcea să ştiu pentru că nu le-aş mai trăi la fel.
Revenind, la cum sunt lucrurile acum, cu riscul de a o da în clişee cu marea familie europeană şi graniţele şterse, am acces la orice om de care îmi este dor - Viviana e în Pisa, Honza e în Cehia, Madlen e la Lyon, Elisa e în Milano, Jordi e la Valencia, Ale e prin Sardinia. Şi asta mai departe de mailurile şi telefoanele pe care oricum ni le dăm din când în când. Iar ei au, la rândul lor acces la mine.
Nu-mi vine să cred că diseară o să ies din tunel exact în faţă la Pedrera. Acolo e studenţia mea de fapt. Prima bucată de viaţă a mea şi numai a mea.
Şi peste încă o lună o să ies din casă direct pe pârtie.
Şi nu are nicio legătură cu altceva decât cu ceea ce aleg. Sau, şi mai frumos, ştiu exact la ce renunţ şi sunt foarte fericită cu renunţările mele.
Tuesday, November 13
Limo de Biborteni (iar)
De ce iar?
Pentru că uitasem de starea produsă de spotul lor radio la TV. Ei sunt cei cu peiorativul şi dispreţul: 'dacă moşilor nu le place . . .'.
Până îmi cade BIZ-ul de luna asta în mână şi, într-un articol despre pubicitatea la adolescenţi, am dat de citate şi opinii scose de copy-ul care a scos spotul acela radio. Mândru nevoie mare de realizarea sa.
Din articol: XX este de părere că acesta (spotul) a "dat bine" la adolescenţi deoarece s-a apăsat pe câteva clape sensibile ale sufletului acestora, cum ar fi hăul dintre generaţii şi dispreţul pentru deciziile bătrânilor. Totuşi, XX spune că produsul nu a targetat exclusiv adolescenţii deoarece şi "duduia corporatistă de 38 de ani şi copilul ei de 7 ani îl consumă".
Tot XX: "tineretul se dă în vânt după caterincă şi dacă mai pui şi un pic de sex peste . . . nu ai cum să ratezi".
Măi oameni buni!! Reveniţi-vă!
Vehemenţa chiar nu mă caracterizează dar ăştia . . . . aaaaaaaaa!!!
Uite cum iar m-am încărcat cu negative. Gata! Mă întorc sub globul meu de sticlă în care creativii sunt oameni deosebiţi, nu copiii răsfăţaţi şi 'adolescenţii' nu rezonează cu reclama la Limo.
Pentru că uitasem de starea produsă de spotul lor radio la TV. Ei sunt cei cu peiorativul şi dispreţul: 'dacă moşilor nu le place . . .'.
Până îmi cade BIZ-ul de luna asta în mână şi, într-un articol despre pubicitatea la adolescenţi, am dat de citate şi opinii scose de copy-ul care a scos spotul acela radio. Mândru nevoie mare de realizarea sa.
Din articol: XX este de părere că acesta (spotul) a "dat bine" la adolescenţi deoarece s-a apăsat pe câteva clape sensibile ale sufletului acestora, cum ar fi hăul dintre generaţii şi dispreţul pentru deciziile bătrânilor. Totuşi, XX spune că produsul nu a targetat exclusiv adolescenţii deoarece şi "duduia corporatistă de 38 de ani şi copilul ei de 7 ani îl consumă".
Tot XX: "tineretul se dă în vânt după caterincă şi dacă mai pui şi un pic de sex peste . . . nu ai cum să ratezi".
Măi oameni buni!! Reveniţi-vă!
Vehemenţa chiar nu mă caracterizează dar ăştia . . . . aaaaaaaaa!!!
Uite cum iar m-am încărcat cu negative. Gata! Mă întorc sub globul meu de sticlă în care creativii sunt oameni deosebiţi, nu copiii răsfăţaţi şi 'adolescenţii' nu rezonează cu reclama la Limo.
Monday, November 12
micile bucurii vinovate
M-am oprit să iau 3 chestii de la un magazin în drum spre casă. Cumpărături din alea plictisitoare, în baza cărora nu aş face vreun efort să mă cunosc dacă m-aş vedea la vitrina cu mezeluri din Cora.
Dar am luat şi pâine.
Care pâine, dragii mei, este subiectul în această seară. Pentru că am intrat în maşină şi acolo s-a rupt filmul. Mirosea exact a brutăria de la ţară unde se făcea încă pâine cu cartofi în cuptorul din bucătăria de vară.
Mi-am adus aminte de Maria mică pe care o trimiteau bunicii să cumpere pâine şi după ce stătea în mirosul ăla de brutărie o jumătate de oră trebuia să-l mai suporte încă 20 minute până acasă unde răspăunsul era inevitabil: 'doar nu o să mănânci pâine goală!'. Uite aşa ajung copii obezi - cu limitări din astea care transformă simplul gest de a rupe din pâinea caldă un colţ şi a-l mânca în ceva imposibil de atins.
Şi uite aşa dragii mei, câte un pic pic pic, am reuşit să consum o pâine întreagă până acasă. Şi mi-a făcut plăcere. Ba mai mult, mi-am adus aminte de cum nu ne lăsa bunica niciodată să mâncăm coca de la chec. Şi ne rugam şi ne rugam şi nu înţelegea cum de ne place nouă făina goală cu un pic de lapte şi ou. Şi cum ne-am jurat că o să învăţăm să facem chec numai de dragul cocăi (cocăi? cocii? huh?). Şi am învăţat dar nu îmi aduc aminte să fi dus vreodată planul la bun sfârşit. Haha. Aici trebuie să verific cu vară'mea, însă.
Vai de mine câte lucruri de abia aşteptam să pot să fac odată ce-oi creşte!
Oricum, bună a fost pâinea aia! :))))))
I blame Videanu! Că nu e normal să îmi ia atât să ajung din Şefan cel Mare în Nerva Traian!
Dar am luat şi pâine.
Care pâine, dragii mei, este subiectul în această seară. Pentru că am intrat în maşină şi acolo s-a rupt filmul. Mirosea exact a brutăria de la ţară unde se făcea încă pâine cu cartofi în cuptorul din bucătăria de vară.
Mi-am adus aminte de Maria mică pe care o trimiteau bunicii să cumpere pâine şi după ce stătea în mirosul ăla de brutărie o jumătate de oră trebuia să-l mai suporte încă 20 minute până acasă unde răspăunsul era inevitabil: 'doar nu o să mănânci pâine goală!'. Uite aşa ajung copii obezi - cu limitări din astea care transformă simplul gest de a rupe din pâinea caldă un colţ şi a-l mânca în ceva imposibil de atins.
Şi uite aşa dragii mei, câte un pic pic pic, am reuşit să consum o pâine întreagă până acasă. Şi mi-a făcut plăcere. Ba mai mult, mi-am adus aminte de cum nu ne lăsa bunica niciodată să mâncăm coca de la chec. Şi ne rugam şi ne rugam şi nu înţelegea cum de ne place nouă făina goală cu un pic de lapte şi ou. Şi cum ne-am jurat că o să învăţăm să facem chec numai de dragul cocăi (cocăi? cocii? huh?). Şi am învăţat dar nu îmi aduc aminte să fi dus vreodată planul la bun sfârşit. Haha. Aici trebuie să verific cu vară'mea, însă.
Vai de mine câte lucruri de abia aşteptam să pot să fac odată ce-oi creşte!
Oricum, bună a fost pâinea aia! :))))))
I blame Videanu! Că nu e normal să îmi ia atât să ajung din Şefan cel Mare în Nerva Traian!
de urmărit
De mult nu am mai urmărit atât de activ o poveste de pe net.
Pe 29 octombrie, Chris Anderson, redactor şef la Wired Magazine şi blogger activ a publicat o listă de vreo 200 de adrese de mail ale unor PRişti care îi umpleau în mod regulat inboxul cu pitchuri/ comunicate/ informări irelevante - adrese şi de pe la Weber Shandwick şi Edelman deci nu vorbim de liga mică.
Nu comentez gestul. Adevărul este undeva la mijloc. E dreptul omului şi blogul lui dar omul e acolo şi în calitatea lui profesională şi a pus paie pe foc într-un conflict care după părerea mea nu ar trebui să existe. Pe de altă parte, mere proaste sunt peste tot şi trebuie cineva să le mai ia de pe masă şi să le dea la porci. Şi este extrem de enervant să apeşi butonul de delete de 1000 de ori pe zi.
Uşor publicity stunt! Sunt convinsă că se aştepta la reacţii puternice şi că nu i-au picat deloc prost mailurile de la oamenii din listă cu cereri de scuze şi promisiuni că vor fi cuminţi ;) iar el ca un senior drept nu i-a scos de pe listă dar a zis că este deschis la a-i ierta dacă îşi revin.
Asta mă enervează îngrozitor. Ameninarea cu 'nu mai intri la mine în pagină' în faţa ameninţării cu 'nu mai ajungi în viaţa ta să vorbeşti cu CEOul'. Şi nimeni niciodată nu vorbeşte de relaţiile alea bune şi extrem de win-win.
Avem obiceiul prost să povestim numai mizeriile. Fie că e vorba de tanti de la nonstop care ne vinde ţigări mestecând gumă şi vorbind la telefon până la funizorii/ clienţii/ partenerii care îţi cer ţie să-ţi dai brief sau vor totul se trezesc în ultimul moment că vor ce tu le oferi de 5 zile. Am peste 50 de posturi cu experienţe nasoale de customer care sau business şi cred că nici unul dedicat unei experienţe bune.
Mă rog. Ce voiam de fapt să spun este că cele aproape 400 de comentarii sunt de citit.
Şi restul ecourilor. Începând de la agenţiile de PR care nu aveau adrese pe listă şi au început imediat campania de promovare către clienţii rivalelor cu 'noi nu suntem pe listă, treceţi la noi'. Şi au început să se înjure prin mailuri.
All in all, cred că şi reacţiile astea la cald fac bine până la urmă la construirea armoniei - cot la cot cu congresele şi conferinţele pe tema 'how to bridge the gap'. Mai ies nişte chestii nu atât de plăcute la iveală şi e bine că ies la iveală. Versus puncte de vedere etern cenzurate de profesionalism.
Pe 29 octombrie, Chris Anderson, redactor şef la Wired Magazine şi blogger activ a publicat o listă de vreo 200 de adrese de mail ale unor PRişti care îi umpleau în mod regulat inboxul cu pitchuri/ comunicate/ informări irelevante - adrese şi de pe la Weber Shandwick şi Edelman deci nu vorbim de liga mică.
Nu comentez gestul. Adevărul este undeva la mijloc. E dreptul omului şi blogul lui dar omul e acolo şi în calitatea lui profesională şi a pus paie pe foc într-un conflict care după părerea mea nu ar trebui să existe. Pe de altă parte, mere proaste sunt peste tot şi trebuie cineva să le mai ia de pe masă şi să le dea la porci. Şi este extrem de enervant să apeşi butonul de delete de 1000 de ori pe zi.
Uşor publicity stunt! Sunt convinsă că se aştepta la reacţii puternice şi că nu i-au picat deloc prost mailurile de la oamenii din listă cu cereri de scuze şi promisiuni că vor fi cuminţi ;) iar el ca un senior drept nu i-a scos de pe listă dar a zis că este deschis la a-i ierta dacă îşi revin.
Asta mă enervează îngrozitor. Ameninarea cu 'nu mai intri la mine în pagină' în faţa ameninţării cu 'nu mai ajungi în viaţa ta să vorbeşti cu CEOul'. Şi nimeni niciodată nu vorbeşte de relaţiile alea bune şi extrem de win-win.
Avem obiceiul prost să povestim numai mizeriile. Fie că e vorba de tanti de la nonstop care ne vinde ţigări mestecând gumă şi vorbind la telefon până la funizorii/ clienţii/ partenerii care îţi cer ţie să-ţi dai brief sau vor totul se trezesc în ultimul moment că vor ce tu le oferi de 5 zile. Am peste 50 de posturi cu experienţe nasoale de customer care sau business şi cred că nici unul dedicat unei experienţe bune.
Mă rog. Ce voiam de fapt să spun este că cele aproape 400 de comentarii sunt de citit.
Şi restul ecourilor. Începând de la agenţiile de PR care nu aveau adrese pe listă şi au început imediat campania de promovare către clienţii rivalelor cu 'noi nu suntem pe listă, treceţi la noi'. Şi au început să se înjure prin mailuri.
All in all, cred că şi reacţiile astea la cald fac bine până la urmă la construirea armoniei - cot la cot cu congresele şi conferinţele pe tema 'how to bridge the gap'. Mai ies nişte chestii nu atât de plăcute la iveală şi e bine că ies la iveală. Versus puncte de vedere etern cenzurate de profesionalism.
Saturday, November 10
happy community
Că tot mă plângeam acum ceva vreme că nu am mai simţit de mult chestia aia care zice la carte că trebuie să te facă brandul să simţi, că te bagă într-o comunitate în care vrei să fi, a venit Vaio şi a salvat principiul de la carte.
De mult nu m-a mai luat senzaţia aia de 'Da, da, şi eu am, şi eu sunt cu voi' ca atunci când am dat de asta. Continuaţi scenariul lui John Malkovich! O foarte tare idee foarte bine executată!
De mult nu m-a mai luat senzaţia aia de 'Da, da, şi eu am, şi eu sunt cu voi' ca atunci când am dat de asta. Continuaţi scenariul lui John Malkovich! O foarte tare idee foarte bine executată!
Thursday, November 8
pe neaşteptate
Astăzi, când mă aşteptam mai puţin, am redescoperit-o pe Mylene Farmer. Şi de două ore, în seara în care am fugit acasă ca să lucrez în linişte la căldura lămpii mele nou nouţe de la Ikea, stau să mă minunez cu youtube la cât de altfel şi frumoasă poate să fie.
Best selling French female artist of all time.
M-am dus să mă tund şi am primit bonus amintirea senzaţiei de înainte de un concert pe care-l aştepţi de o viaţă întreagă (era un dvd live cu ea de la Bercy), fluturaşii ăia care bat orice first date şi a revenit Mylene!!
Şi, în paranteză fie spus, cum e aia să te tunzi la un zeu care pe lângă magia din foarfece să mai dea la maxim Live at Bercy în timp ce taie la tine?! Respecte domnului Răzvan!
Impecabilă domniţa! Şi cântăreaţă, nu o roşcată bună cu un impresar descurcăreţ. Mi-a umplut seara!
Best selling French female artist of all time.
M-am dus să mă tund şi am primit bonus amintirea senzaţiei de înainte de un concert pe care-l aştepţi de o viaţă întreagă (era un dvd live cu ea de la Bercy), fluturaşii ăia care bat orice first date şi a revenit Mylene!!
Şi, în paranteză fie spus, cum e aia să te tunzi la un zeu care pe lângă magia din foarfece să mai dea la maxim Live at Bercy în timp ce taie la tine?! Respecte domnului Răzvan!
Impecabilă domniţa! Şi cântăreaţă, nu o roşcată bună cu un impresar descurcăreţ. Mi-a umplut seara!
întrebare
Voi nu aveţi un sentiment de morraly wrong când vedeţi o maşină în trafic care depăşeşte coloana interminabilă în coada unei ambulanţe cu sirena activată?
Mi se pare foarte imoral (e cam puternic cuvântul dar de fapt asta e senzaţia) să avansezi pe lângă coloană în felul ăsta. Îmi dă impresia unui om care şi în viaţă avansează aşa - şi nu vorbesc de avocăţeii americani ambulance chaser-i. Foarte urât!
Mi se pare foarte imoral (e cam puternic cuvântul dar de fapt asta e senzaţia) să avansezi pe lângă coloană în felul ăsta. Îmi dă impresia unui om care şi în viaţă avansează aşa - şi nu vorbesc de avocăţeii americani ambulance chaser-i. Foarte urât!
Wanted: Sales Support
Deeeeeci . . . pentru cei care nu s-au speriat de micile mele momente schizofrenice care au transpirat aici pe blog şi ar dori să mă vadă în fiecare zi . . . angajăm!! :))
Noi adică Grupul Trend Consult care facem consultanţă şi training şi facem foarte foarte bine ceea ce facem ;)
Acum, pentru că facem foarte bine foarte multe lucruri şi trebuie să mă întorc de îndată la ele, o să dau un copy paste la descrierea pe care a făcut-o Sandra viitorului nostru coleg. Căci DA, eu mă bucur de panseluţă în fiecare zi.
"Avem si un anunt "serios" pe bestjobs, care reformulat la o cafea ar suna asa:
Mai vrem pe cineva care sa prospecteze piata si sa genereze lead-uri pentru vanzari, sa faca follow-up la campanii de marketing, sa puna oferte cap la cap, sa ne asiste consultantii in relatia cu clientii, sa se joace cu CRM-ul si sa ofere suport la evenimentele mari pe care le organizam.
Viitorul nostru coleg ideal va avea people skills de mare angajament, va sti sa scrie si bine si frumos, si in romana si in engleza, va fi fan detalii si foarte organizat de felul lui / ei. Ah, si evident, va sti sa umble cu PC-u'.
Acum, ca de la o pensée-lutza la cititorii sai, va zic sincer ca mediul de lucru e foarte tare. Suntem relaxati, pusi pe mistouri, stim sa ne ajutam unii pe altii cand e cazul, iar business-wise, suntem pe val :)"
Susţin 100% ce zice colega mea (hihihi) mai sus.
Şi plusez cu o cafea tare.
Eventualele CV-urile la office@ sau la mine. Eventualele întrebări preferabil doar la mine ;)
Noi adică Grupul Trend Consult care facem consultanţă şi training şi facem foarte foarte bine ceea ce facem ;)
Acum, pentru că facem foarte bine foarte multe lucruri şi trebuie să mă întorc de îndată la ele, o să dau un copy paste la descrierea pe care a făcut-o Sandra viitorului nostru coleg. Căci DA, eu mă bucur de panseluţă în fiecare zi.
"Avem si un anunt "serios" pe bestjobs, care reformulat la o cafea ar suna asa:
Mai vrem pe cineva care sa prospecteze piata si sa genereze lead-uri pentru vanzari, sa faca follow-up la campanii de marketing, sa puna oferte cap la cap, sa ne asiste consultantii in relatia cu clientii, sa se joace cu CRM-ul si sa ofere suport la evenimentele mari pe care le organizam.
Viitorul nostru coleg ideal va avea people skills de mare angajament, va sti sa scrie si bine si frumos, si in romana si in engleza, va fi fan detalii si foarte organizat de felul lui / ei. Ah, si evident, va sti sa umble cu PC-u'.
Acum, ca de la o pensée-lutza la cititorii sai, va zic sincer ca mediul de lucru e foarte tare. Suntem relaxati, pusi pe mistouri, stim sa ne ajutam unii pe altii cand e cazul, iar business-wise, suntem pe val :)"
Susţin 100% ce zice colega mea (hihihi) mai sus.
Şi plusez cu o cafea tare.
Eventualele CV-urile la office@ sau la mine. Eventualele întrebări preferabil doar la mine ;)
Wednesday, November 7
efectul de bulgăre
Încep să înţeleg de ce oamenii evită să meargă la doctori. Ajungi acolo că te doare ceva şi vrei să nu mai doară şi afli că mai sunt nu ştiu câte chestii în neregulă cu tine. Care până atunci nu dureau, pe care nu le simţeai, şi care acum dintr-o dată sunt 'probleme' care necesită atenţie şi set-up de mii alarme la mobil ca să te ţii de un orar de tratament care evident că nu ţine cont de orarul tău normal. Şi unde mai pui că periodicităţile nu sunt armonizate.
Iar eu sunt foarte foarte comodă. Mă sâcâie faptul că trebuie să îmi aduc aminte chestii şi senzaţia de puncte fixe în program pe care nu le-am ales eu. Şi nu mă pot obişnui cu faptul că nu pot să mănânc şi fac ce vreau când vreau. Aşa că până la urmă tot mănânc ce vreau şi aştept să trag ponoasele. Noroc că încă ţine cu mine organismul . . . în timp ce se pregăteşte pentru palmele peste ceafă de mai târziu.
Mă rog . . nimic grav, nici pe departe. Doar că, v-am mai zis eu, şi o durere de cap mă deranjează îngrozitor pentru că nu sunt obişnuită cu ele. Stările de boală suck bigtime!
Aşteptăm soarele iberic să le facă pe toate bine ;)
Iar eu sunt foarte foarte comodă. Mă sâcâie faptul că trebuie să îmi aduc aminte chestii şi senzaţia de puncte fixe în program pe care nu le-am ales eu. Şi nu mă pot obişnui cu faptul că nu pot să mănânc şi fac ce vreau când vreau. Aşa că până la urmă tot mănânc ce vreau şi aştept să trag ponoasele. Noroc că încă ţine cu mine organismul . . . în timp ce se pregăteşte pentru palmele peste ceafă de mai târziu.
Mă rog . . nimic grav, nici pe departe. Doar că, v-am mai zis eu, şi o durere de cap mă deranjează îngrozitor pentru că nu sunt obişnuită cu ele. Stările de boală suck bigtime!
Aşteptăm soarele iberic să le facă pe toate bine ;)
Monday, November 5
de ce?
Toate ca toate dar eu dacă aş fi McDonald's nu mi-aş permite să am spoturi atât de prost/neverosimil dublate şi jucate. E un experciţiu de imaginaţie de fiecare dată când e văd - cine le-o fi dat voie să ajungă acolo?
Mă îndrept cu paşi repezi spre 'bursucenie' - adică spre a fi bursuc, adică spre a nu mai ieşi din casă decât pentru strictul necesar. Dacă aţi vedea-o ce drăguţă şi colorată e! Iar calitatea de 'drăguţ' se multiplică exponenţial dacă iei în considerare cât am aşteptat-o şi dorit-o.
Ciudat cum susţin cu patos abordarea de 'aici şi acum' versus amânarea perpetuă a sentimentului de bine prin asocierea lui cu diferite ţeluri de-atins dar fac şi eu asta de o vreme bună încoace. De fiecare dată când nu mi-am luat vaza aia frumoasă sau lumânarea aia parfumată sau lampa aia sucită pentru că nu aveam o casă a mea exact asta am făcut. Mi-am refuzat o plăcere pentru că nu putea fi 'completă' sau 'absolută'. Ceea ce e absurd.
Mă rog . . toate bune si frumoase. Bârlogul arată din ce în ce mai bine, mai colorat şi mai funcţional. O să îi aduc ceva drăguţ de la Barcelona.
Ciudat cum susţin cu patos abordarea de 'aici şi acum' versus amânarea perpetuă a sentimentului de bine prin asocierea lui cu diferite ţeluri de-atins dar fac şi eu asta de o vreme bună încoace. De fiecare dată când nu mi-am luat vaza aia frumoasă sau lumânarea aia parfumată sau lampa aia sucită pentru că nu aveam o casă a mea exact asta am făcut. Mi-am refuzat o plăcere pentru că nu putea fi 'completă' sau 'absolută'. Ceea ce e absurd.
Mă rog . . toate bune si frumoase. Bârlogul arată din ce în ce mai bine, mai colorat şi mai funcţional. O să îi aduc ceva drăguţ de la Barcelona.
Monday, October 29
de fapt şi liniştea asta anunţă ceva
Că uitasem de ce e de fapt linştea asta atât de mişto - că anunţă nebunia care va începe: obraji roşii de la viscol, retrezirea muşchilor la viaţă, alergătură de la bucureşti la braşov, trezit în weekend mai devreme decât în timpul săptămânii.
Cred că şi Arabela s-a săturat deja de a fi maşină de oraş - o simt că trage pe posada de parcă şi ea ştie ce va veni. Draga de ea, cum să nu te apuce frustrarea când îi folosesc 0,00001% din putere în mizeria de trafic din oraşul ăsta? Atât de rău îmi pare că nu pleacă cu noi de revelion. Cum o fi să conduci un Vito? Îmi aduc aminte ce panică din categoria 'mărimea contează' am trăit când am trecut de la matiz la polo. Vito-ul pare ceva de necondus în momentul ăsta and yet va trebui condus vreo câteva mii de kilometri.
Hanyway, roadtrip cu 8 oameni până în austria nu are cum să fie altfel decât memorabil.
Jur că simt fizic că vine perioada de maximă activitate a anului. Am aceeaşi lipsă de stare şi nerăbdare şi fluturaşi care apar tot timpul prin noiembrie. Ţinem pumnii stânşi să nu se finalizeze ca anul trecut cu sărbători de iarnă trăite în mocirle nu pe alb.
Cred că şi Arabela s-a săturat deja de a fi maşină de oraş - o simt că trage pe posada de parcă şi ea ştie ce va veni. Draga de ea, cum să nu te apuce frustrarea când îi folosesc 0,00001% din putere în mizeria de trafic din oraşul ăsta? Atât de rău îmi pare că nu pleacă cu noi de revelion. Cum o fi să conduci un Vito? Îmi aduc aminte ce panică din categoria 'mărimea contează' am trăit când am trecut de la matiz la polo. Vito-ul pare ceva de necondus în momentul ăsta and yet va trebui condus vreo câteva mii de kilometri.
Hanyway, roadtrip cu 8 oameni până în austria nu are cum să fie altfel decât memorabil.
Jur că simt fizic că vine perioada de maximă activitate a anului. Am aceeaşi lipsă de stare şi nerăbdare şi fluturaşi care apar tot timpul prin noiembrie. Ţinem pumnii stânşi să nu se finalizeze ca anul trecut cu sărbători de iarnă trăite în mocirle nu pe alb.
linişte
Vai ce vreme! Numa' bună de mers acasă şi ghemuit pe canapea.
Ce bine e când există acasă şi canapea ;)
Tot ce-mi mai doresc acum e o pereche de papuci din ăia moi şi pufoşi care să-mi zâmbească ca doi pui de ciobănesc mioritic când intru pe uşă.
Ce bine e când există acasă şi canapea ;)
Tot ce-mi mai doresc acum e o pereche de papuci din ăia moi şi pufoşi care să-mi zâmbească ca doi pui de ciobănesc mioritic când intru pe uşă.
Friday, October 26
Thursday, October 25
deci Barcelona
Dreams DO come true. Odată ce te apuci să investighezi cu ce se mănâncă. Google-ul ăsta şi internetul în mare mi-au pavat drumul spre nişte chestii în ultimii ani de nu-mi vine să cred câteodată.
Orice ai visa să faci/vezi şi ţi se pare 'departe' tre să afli cu ce se mănâncă şi ce efort implică. În cazurile fericite îţi dai seama că e la îndemână, în cele mai puţin fericite îţi dai seama că nu e atât de departe pe cât credeai iar alea care îţi confirmă presupunerile ţi se apropie ani lumină în momentul în care ai măcar o idee de unde să le apuci şi ce ar însemna.
De fapt internetul nu are nicio treabă. A jucat o partea foarte importantă pentru că în lipsa comodităţii pe care ţi-o oferă, aia cu un click away, probabil nici nu aş fi încercat să fac multe dintre chestiile care s-au dovedit 'făcubile' în cele din urmă.
În fine, the point is că pe 14 plec la Barcelona :)
Orice ai visa să faci/vezi şi ţi se pare 'departe' tre să afli cu ce se mănâncă şi ce efort implică. În cazurile fericite îţi dai seama că e la îndemână, în cele mai puţin fericite îţi dai seama că nu e atât de departe pe cât credeai iar alea care îţi confirmă presupunerile ţi se apropie ani lumină în momentul în care ai măcar o idee de unde să le apuci şi ce ar însemna.
De fapt internetul nu are nicio treabă. A jucat o partea foarte importantă pentru că în lipsa comodităţii pe care ţi-o oferă, aia cu un click away, probabil nici nu aş fi încercat să fac multe dintre chestiile care s-au dovedit 'făcubile' în cele din urmă.
În fine, the point is că pe 14 plec la Barcelona :)
Wednesday, October 24
uite o explicaţie!
O explicaţie la mulţi nervi din ultimii ani.
Unde te angajezi când nu ştii să faci nimic?
Marketing şi comunicare frate! Că salariile sunt relativ mari comparativ cu volumul de muncă şi oricum te cresc ei. Aaaaaaa! Uite de ce nu dormeam eu nopţile. Şi cum apar fenomene de genul. Adevărul este că nu faci altceva decât să dai ok-uri pe layouturi şi să zâmbeşti frumos la conferinţe.
Nu înţeleg câtă vreme o să o mai ţinem cu mântuiala asta. Vorba Silviei, toată lumea vrea să se facă copywriter că doar e foarte simplu şi toate fetele vor să se facă PRiţe că e garderoba asociată foarte mişto şi all you have to do is sit there and look pretty.
Şi ne mirăm în continuare de studente de 19 ani care vin la interviu, confundă relaţiile publice cu BTLul şi cer 600 de euro pe perioada de probă.
E adevărat că toată lumea caută experienţă zero pentru că efortul de a construi e mai mic decât cel de a dărâma şi a construi după aia. Dar de la asta până la 'haideţi aici cu toţii cei care nu aveţi pasiuni şi nu ştiţi ce vreţi, că se munceşte puţin pe mulţi bani' e destul de multă cale cu nuanţe care nu se vor epuiza niciodată.
Mă rog, mi-a sărit ţandăra rău de tot când am văzut titlul. De la titlu mi se trage. E atât de zeflemitor la adresa celor trei domenii implicate . . . bani mulţi şi muncă puţină! Suntem toţi nişte diletanţi!
Argumentul cu pregătirea la job e cât se poate de adevărat, ca şi faptul că poţi să faci comunicare sau vânzări după medicină dar nu poţi să faci medicină după SNSPA. Şi articolul conţine exemple normale de oameni care şi-au dat seama că nu şi se potriveşte ceea ce fac şi că le place mai mult asta, ceea ce e foarte ok! Şi nu are deloc tonul titlului.
Nervii mei aiurea într-o zi de miercuri cu soare din cauza unui titlu.
Unde te angajezi când nu ştii să faci nimic?
Marketing şi comunicare frate! Că salariile sunt relativ mari comparativ cu volumul de muncă şi oricum te cresc ei. Aaaaaaa! Uite de ce nu dormeam eu nopţile. Şi cum apar fenomene de genul. Adevărul este că nu faci altceva decât să dai ok-uri pe layouturi şi să zâmbeşti frumos la conferinţe.
Nu înţeleg câtă vreme o să o mai ţinem cu mântuiala asta. Vorba Silviei, toată lumea vrea să se facă copywriter că doar e foarte simplu şi toate fetele vor să se facă PRiţe că e garderoba asociată foarte mişto şi all you have to do is sit there and look pretty.
Şi ne mirăm în continuare de studente de 19 ani care vin la interviu, confundă relaţiile publice cu BTLul şi cer 600 de euro pe perioada de probă.
E adevărat că toată lumea caută experienţă zero pentru că efortul de a construi e mai mic decât cel de a dărâma şi a construi după aia. Dar de la asta până la 'haideţi aici cu toţii cei care nu aveţi pasiuni şi nu ştiţi ce vreţi, că se munceşte puţin pe mulţi bani' e destul de multă cale cu nuanţe care nu se vor epuiza niciodată.
Mă rog, mi-a sărit ţandăra rău de tot când am văzut titlul. De la titlu mi se trage. E atât de zeflemitor la adresa celor trei domenii implicate . . . bani mulţi şi muncă puţină! Suntem toţi nişte diletanţi!
Argumentul cu pregătirea la job e cât se poate de adevărat, ca şi faptul că poţi să faci comunicare sau vânzări după medicină dar nu poţi să faci medicină după SNSPA. Şi articolul conţine exemple normale de oameni care şi-au dat seama că nu şi se potriveşte ceea ce fac şi că le place mai mult asta, ceea ce e foarte ok! Şi nu are deloc tonul titlului.
Nervii mei aiurea într-o zi de miercuri cu soare din cauza unui titlu.
Tuesday, October 23
Ce mişto e când se leagă lucrurile! Când pică aşa, toate odată şi legate şi 'in cohorts' cumva (am reauzit aseară într-un film expresia şi mi se pare că sună foarte mişto, a complice în obrăznicături cumva, mă rog, îmi place cum sună!)
Bine, în mare îmi place mie foarte mult să le leg chiar şi când nu sunt evident legate. Că e frumos să crezi că universul conspiră la realizarea legendei personale :)))). Că soarele exact în momentul ăsta dupa multă ploaie şi vânt a venit să facă party după nişte alegeri ale tale şi că fulgul de nea de duminică anunţă că ai parcurs etapele şi vine recompensa. Că succesiunea fluentă cât şi micile sau nu chiar atât de micile scurtcircuite vin tot timpul în momentel 'deschise' câtre aşa ceva.
Ha! Luaţi d'aici egocentrism . . . soarele răsare în cinstea mea şi iarna vine că am meritat-o eu! :))
All in all, cred că e normal să fii mult mai 'conectat' când simţi că se schimbă lucrurile şi să observi chestii care altfel nu îţi sar în ochi. Că până la urmă despre asta este vorba, când eşti atent le vezi, când nu, nu.
Bine, în mare îmi place mie foarte mult să le leg chiar şi când nu sunt evident legate. Că e frumos să crezi că universul conspiră la realizarea legendei personale :)))). Că soarele exact în momentul ăsta dupa multă ploaie şi vânt a venit să facă party după nişte alegeri ale tale şi că fulgul de nea de duminică anunţă că ai parcurs etapele şi vine recompensa. Că succesiunea fluentă cât şi micile sau nu chiar atât de micile scurtcircuite vin tot timpul în momentel 'deschise' câtre aşa ceva.
Ha! Luaţi d'aici egocentrism . . . soarele răsare în cinstea mea şi iarna vine că am meritat-o eu! :))
All in all, cred că e normal să fii mult mai 'conectat' când simţi că se schimbă lucrurile şi să observi chestii care altfel nu îţi sar în ochi. Că până la urmă despre asta este vorba, când eşti atent le vezi, când nu, nu.
Monday, October 22
telegrafic dar numai de bine
Răceală învinsă cu brio.
Boots noi achiziţionaţi după chipul şi asemănarea :)
Duminică fulgi mari la Braşov.
Cumpărat (aproape) bilete pentru Barcelona în nov.
Super randament şi sinapse duminică - când am fost nevoită să mă apuc totuşi de ce n-a putut răceala să ducă.
Weekendul ăsta am program de trafalet şi Ikea şi dumnică beau un vin la mine in casă!!! Pe bune de data asta.
Şi totuşi îmi explică cineva de ce m-am trezit irevocabil la 4 azi dimineaţă? :D
Uite de ce devenise obsesivă asta cu mutatul. Pentru că în condiţiile actuale nu am ce face altceva la 4 dimineaţa decât să mă îmbrac şi să vin la birou . . . ceva ce nu vreau să mai fac vreodată în viaţa asta.
Boots noi achiziţionaţi după chipul şi asemănarea :)
Duminică fulgi mari la Braşov.
Cumpărat (aproape) bilete pentru Barcelona în nov.
Super randament şi sinapse duminică - când am fost nevoită să mă apuc totuşi de ce n-a putut răceala să ducă.
Weekendul ăsta am program de trafalet şi Ikea şi dumnică beau un vin la mine in casă!!! Pe bune de data asta.
Şi totuşi îmi explică cineva de ce m-am trezit irevocabil la 4 azi dimineaţă? :D
Uite de ce devenise obsesivă asta cu mutatul. Pentru că în condiţiile actuale nu am ce face altceva la 4 dimineaţa decât să mă îmbrac şi să vin la birou . . . ceva ce nu vreau să mai fac vreodată în viaţa asta.
Wednesday, October 17
key learning points
Mult prea tare! Trecând peste explicaţiile de suprafaţă cu bărbaţii care sunt de pe marte şi femeile de pe venus.
Aplicabil oricărui om din jurul tău care nu eşti tu!
Hahaha. Tongue? Yep. Cool!
Aplicabil oricărui om din jurul tău care nu eşti tu!
Hahaha. Tongue? Yep. Cool!
Mă paşte răceala. Sunt dureros de conştientă de bucăţi din mine pe care în mod normal nu le simt, vezi pereţii gâtului.
Sunt 99% din timp sănătoasă tun şi alea câteva momente în care apar disconforturi devin morocănoasă de nu-i adevărat. O durere de cap pe care mulţi o cară după ei fără probleme la mine e tragedie.
N-am înţeles niciodată cum e aia să nu mănânci nu ştiu ce că te arde stomacul sau te strici la stomac sau să nu faci efort fizic în perioada aia a lunii că nu ştiu ce se întâmplă. Singura legătură clară de cauzalitate pe care am trăit-o deci o accept este cea între diverse alcooluri şi intensitatea mahmurelii de a doua zi.
De fiecare dată când simt că nu funcţionează totul la turaţie maximă mă simt de parcă m-a lovit un cal.
Ştiu, să tac din gură şi să mă bucur că mă fac io mare şi reumatică :))
Ce ar mai fi domne' tinereţea fără convingerea imortalităţii şi indestructibilităţii?
Nici eu nu înţeleg nimic din postul ăsta.
Sunt 99% din timp sănătoasă tun şi alea câteva momente în care apar disconforturi devin morocănoasă de nu-i adevărat. O durere de cap pe care mulţi o cară după ei fără probleme la mine e tragedie.
N-am înţeles niciodată cum e aia să nu mănânci nu ştiu ce că te arde stomacul sau te strici la stomac sau să nu faci efort fizic în perioada aia a lunii că nu ştiu ce se întâmplă. Singura legătură clară de cauzalitate pe care am trăit-o deci o accept este cea între diverse alcooluri şi intensitatea mahmurelii de a doua zi.
De fiecare dată când simt că nu funcţionează totul la turaţie maximă mă simt de parcă m-a lovit un cal.
Ştiu, să tac din gură şi să mă bucur că mă fac io mare şi reumatică :))
Ce ar mai fi domne' tinereţea fără convingerea imortalităţii şi indestructibilităţii?
Nici eu nu înţeleg nimic din postul ăsta.
Tuesday, October 16
Dacă aş avea în plus 4 centimentri, 4 ani şi 4 ace sunt convinsă că n-ar mai fi nevoie de multă din energia pe care acum o cheltui cu diverşii care pun problema în termenii ăştia.
Dar momentul revelaţiei este mult mai savuros aşa ;).
Iar toată energia aia trebuie să se transforme oricum în ceva dacă e să ne luăm după legile fizicii deci might as well be în direcţia unor victorii mai savuroase.
Dar momentul revelaţiei este mult mai savuros aşa ;).
Iar toată energia aia trebuie să se transforme oricum în ceva dacă e să ne luăm după legile fizicii deci might as well be în direcţia unor victorii mai savuroase.
Monday, October 15
10 lucruri care-mi plac la mine
Nu am chiar zece acum dar tocmai mi-a venit unul.
Faptul că pot să ascult în loop Johnny Cash - Hurt şi să fie doar o melodie incredibil de frumoasă şi nimic mai mult. Că aşa e relaţia mea cu muzica de când mă ştiu. Ea e ea şi starea mea e starea mea.
Nu că nu aş asocia muzici cu stări. Nu ai cum să nu gândeşti odată în viaţa că 'acum aş asculta asta'. Dar la depresie nu-mi trebuie muzică depresivă şi la fericire nu-mi trebuie muzică fericită. Şi nici invers. Muzica-i muzică. Şi aia frumoasă e frumoasă punct. Iar acum, cu tot soarele afară şi cu toată bucuria din mine, Hurt a lu' Johnny e foarte foarte frumoasă (mă rog, Hurt a lu' Nine Inch Nails în varianta Johnny Cash, ca să dăm cezarilor ce-i al cezarilor).
PS. deşi, cu toate că Johnny rupe cămeşa de pe tine, varianta originală îţi rupe creierii.
Faptul că pot să ascult în loop Johnny Cash - Hurt şi să fie doar o melodie incredibil de frumoasă şi nimic mai mult. Că aşa e relaţia mea cu muzica de când mă ştiu. Ea e ea şi starea mea e starea mea.
Nu că nu aş asocia muzici cu stări. Nu ai cum să nu gândeşti odată în viaţa că 'acum aş asculta asta'. Dar la depresie nu-mi trebuie muzică depresivă şi la fericire nu-mi trebuie muzică fericită. Şi nici invers. Muzica-i muzică. Şi aia frumoasă e frumoasă punct. Iar acum, cu tot soarele afară şi cu toată bucuria din mine, Hurt a lu' Johnny e foarte foarte frumoasă (mă rog, Hurt a lu' Nine Inch Nails în varianta Johnny Cash, ca să dăm cezarilor ce-i al cezarilor).
PS. deşi, cu toate că Johnny rupe cămeşa de pe tine, varianta originală îţi rupe creierii.
primele impresii
Mi se tot spune că sunt prea extremistă cu detaliile şi probabil e deficienţă profesională faptul că îmi moare câte un pic urechea la fiecare dezacord şi topică de engleză tradusă mot-a-mot în română fără diacritice.
Dar jur că nu sunt nebună şi că detaliile chiar fac toţi banii. Chiar şi alea care nu sunt observate decât sunt ok dar sar imediat în ochi dacă sunt făcute cu picioarele.
Am fost ieri noapte în Băneasa. Mai nou BBIA. După principiul că dacă avem acronim sunăm mai tare!
Am ascultat 10 minute o conversaţie între domnişoarele care spălau pe jos împrăştiind spumă şi apă peste bagajele pasagerilor nevoiţi să şi le ţină în braţe în timp ce ele dădeau agale cu mopul. Şi ele, domnişoarele, îşi dădeau coate la un domn mai spre 40 de ani, clar străin, miza conversaţiei pe scurt fiind cum cineva le va observa acolo, în holul ăla de aşteptare şi le va lua spre o viaţă mai bune pe meleaguri însorite. Efectul observabil cu ochiul liber al telenovelelor.
Despre floră şi faună nu mai vorbim. Şi zic asta în sensul de fauna de pe acolo şi ce floră se dezvolta prin ungherele ascunse sub tricourile cu gigolo italiano. Mulţumesc stelelor că a dat frigul sâmbătă.
Şi barul. O da, barul! Ăla din centru care mai noi vrea să arate a cafenea de fiţe futuristică - alumniu, filiform etc. Şi îmi prinde meniul ochii. Pata proverbială de căcăniu în tot argintiul lor de film SF. Cu un copy de excepţie. Şi zic copy pentru că e creaţie acolo, nu reproducere.
Altfel nu îmi explic de ce scrie Jeam Beam când sticla de Jim Beam e la 20 de cm în spatele barului.
Sau coffee apare când cu doi de f, când cu 2 de e - simetria e pentru proşti, noi oferim diversitate.
Şi ciocolată e scris fonetic cu pronunţia englezească. Când englezii ar fi ştiut să pronunţe ortografia lor iar românii care nu ar fi înţeles ce e aia chocolate sigur nu le e mai clar 'hot ciocolat'.
Sunt eu nebună că mă înfurii la chestiile astea. Mama lui de fabulospirit! Dă-i înainte cu spiritu' că de materie au grijă numai neluminaţii!
Dar jur că nu sunt nebună şi că detaliile chiar fac toţi banii. Chiar şi alea care nu sunt observate decât sunt ok dar sar imediat în ochi dacă sunt făcute cu picioarele.
Am fost ieri noapte în Băneasa. Mai nou BBIA. După principiul că dacă avem acronim sunăm mai tare!
Am ascultat 10 minute o conversaţie între domnişoarele care spălau pe jos împrăştiind spumă şi apă peste bagajele pasagerilor nevoiţi să şi le ţină în braţe în timp ce ele dădeau agale cu mopul. Şi ele, domnişoarele, îşi dădeau coate la un domn mai spre 40 de ani, clar străin, miza conversaţiei pe scurt fiind cum cineva le va observa acolo, în holul ăla de aşteptare şi le va lua spre o viaţă mai bune pe meleaguri însorite. Efectul observabil cu ochiul liber al telenovelelor.
Despre floră şi faună nu mai vorbim. Şi zic asta în sensul de fauna de pe acolo şi ce floră se dezvolta prin ungherele ascunse sub tricourile cu gigolo italiano. Mulţumesc stelelor că a dat frigul sâmbătă.
Şi barul. O da, barul! Ăla din centru care mai noi vrea să arate a cafenea de fiţe futuristică - alumniu, filiform etc. Şi îmi prinde meniul ochii. Pata proverbială de căcăniu în tot argintiul lor de film SF. Cu un copy de excepţie. Şi zic copy pentru că e creaţie acolo, nu reproducere.
Altfel nu îmi explic de ce scrie Jeam Beam când sticla de Jim Beam e la 20 de cm în spatele barului.
Sau coffee apare când cu doi de f, când cu 2 de e - simetria e pentru proşti, noi oferim diversitate.
Şi ciocolată e scris fonetic cu pronunţia englezească. Când englezii ar fi ştiut să pronunţe ortografia lor iar românii care nu ar fi înţeles ce e aia chocolate sigur nu le e mai clar 'hot ciocolat'.
Sunt eu nebună că mă înfurii la chestiile astea. Mama lui de fabulospirit! Dă-i înainte cu spiritu' că de materie au grijă numai neluminaţii!
datoriile :)
Deşi 'datorie' include o oareşce nuanţă de obligativitate şi acţiune împotriva chefului şi nu este cazul.
Revenim la lepşele din ultima vreme, long due.
Iepuraşul întreabă de citatul/ replica altora (mai exact a ălora care fac şi joacă în filme) preferate. Leapşă lansată cu o acuză de previziblitate, aruncată aşa, că ştie că aia aş fi ales şi vrea să mă pună la treabă să mă gândesc la altceva. Şi eu mă tot gândesc prin pauze de atunci şi tot nu vine nimic.
Mi-am făcut datoria de ostaş să îţi răspund că nu pot să îţi răspund :). Vreau să fac lumea mai bună prin promovarea răspunsurilor şi în cazurile de refuz sau necompatibilitate cu tema. Urăsc când oamenii nu sună/ scriu să zică NU când e nu . . . fie NU-ul după interviu, întâlnire de amor, rugaminte etc.
Next.
Dragul de Răzvan mă întreabă cu ce mă jucam când eram mică.
Cu această ocazie îi promit că voi începe să mă joc pe muzică şi că astfel voi termina ce am început. Mă apuc de cursuri de dans şi până nu dansăm tango ireproşabil la RoBlogFest 2025 în cinstea ultimului an în care va lua best blog de minor nu mă las :).
Şi să zic cu leapşa. V-am povestit de Veneţia! Păi joaca cam acolo era. Orice aş fi făcut cât eram acasă în Bucureşti, şi sunt convinsă că făceam ceva, a pălit în timp în faţa libertăţilor şi hai-huielilor de la ţară.
Păi ne jucam v-aţi ascunselea. Aveam un centru la noi în curte, unul în sat într-o casă părăsită şi încă unul în zona cimitirelor. Aici nu m-am prea jucat decât când eram deja mai măricică şi scopul nu mai era să fii găsit ci să ne împrăştiem în cupluri în locuri cât mai ascunse unde puteam să ne ţinem de mână fără să râdă ceilalţi copii de noi - şi prin 'mai măricică' mă refer la 11-12 ani deci nu vă gândiţi la prostii!
Ei, la noi, fiind printre puţinii copii care foloseau casa numai vara şi deci, neavând de mers la câmp sau animale, foloseam toaaaaaaată curtea şi depozitele la ascuns. Şi aveam şura compartimentată, fosta cameră a porcilor, fostul coteţ, fosta bucătărie de vară, fosta magazie de lemne, cele două pivniţe, fostele debarale, fostul grajd.
Şi cât era ziua de lungă, toate patru caprele câte eram, reorganizam aceste încăperi pentru a servi scopului nostru. Construiam locuri de ascuns, goleam cufere ca să încăpem în ele, compartimentam depozite pentru maximizarea numărul de spaţii de ascuns. Project management frăţioare! ;) Îmi aduc aminte că era porumbul de doi metri în grădină dar nu ne ascundeam niciodată acolo de frică :)))
Duminica jucam fotbal cât era ziua de lungă. În târg. Nici nu mai ştiu când ne-am oprit dar ştiu că la un moment dat m-am trezit că nu mai erau fete pe teren ci eram toate pe bară bârfind.
Serile ne alergam printru bivoli când venea ciurda. Ne alegeam fiecare un animal şi îl urmăream să vedeam dacă, tentat cu ceva, uită să o ia spre casă. Nu uita niciunul. Acum îmi dau seama că tentaţia ar fi mers dimineaţa, nu seara după 10 ore de păscut când bietele nu voiau decât să ajunga acasă să scoată cineva tot laptele ăla din ele.
Şi multe altele. Nu îmi aduc aminte de ce făceam acasă decât după perioada Veneţia. Şi n-am mai făcut nimic la fel de interesant. Am învăţat să stau picior peste picior la terasele de lângă şcoală, să beau bere din pahar şi să aştept întotdeauna să sune el. Bine că mi-am revenit între timp ;)
Alte tag-uri: filmul care este viaţa, peştişorul de aur, maria likes to . . , măriuca mică, vorbele mele, mâncare, vicii, cărţi, secrete, 24 întrebări pe loc, lista moşului.
Revenim la lepşele din ultima vreme, long due.
Iepuraşul întreabă de citatul/ replica altora (mai exact a ălora care fac şi joacă în filme) preferate. Leapşă lansată cu o acuză de previziblitate, aruncată aşa, că ştie că aia aş fi ales şi vrea să mă pună la treabă să mă gândesc la altceva. Şi eu mă tot gândesc prin pauze de atunci şi tot nu vine nimic.
Mi-am făcut datoria de ostaş să îţi răspund că nu pot să îţi răspund :). Vreau să fac lumea mai bună prin promovarea răspunsurilor şi în cazurile de refuz sau necompatibilitate cu tema. Urăsc când oamenii nu sună/ scriu să zică NU când e nu . . . fie NU-ul după interviu, întâlnire de amor, rugaminte etc.
Next.
Dragul de Răzvan mă întreabă cu ce mă jucam când eram mică.
Cu această ocazie îi promit că voi începe să mă joc pe muzică şi că astfel voi termina ce am început. Mă apuc de cursuri de dans şi până nu dansăm tango ireproşabil la RoBlogFest 2025 în cinstea ultimului an în care va lua best blog de minor nu mă las :).
Şi să zic cu leapşa. V-am povestit de Veneţia! Păi joaca cam acolo era. Orice aş fi făcut cât eram acasă în Bucureşti, şi sunt convinsă că făceam ceva, a pălit în timp în faţa libertăţilor şi hai-huielilor de la ţară.
Păi ne jucam v-aţi ascunselea. Aveam un centru la noi în curte, unul în sat într-o casă părăsită şi încă unul în zona cimitirelor. Aici nu m-am prea jucat decât când eram deja mai măricică şi scopul nu mai era să fii găsit ci să ne împrăştiem în cupluri în locuri cât mai ascunse unde puteam să ne ţinem de mână fără să râdă ceilalţi copii de noi - şi prin 'mai măricică' mă refer la 11-12 ani deci nu vă gândiţi la prostii!
Ei, la noi, fiind printre puţinii copii care foloseau casa numai vara şi deci, neavând de mers la câmp sau animale, foloseam toaaaaaaată curtea şi depozitele la ascuns. Şi aveam şura compartimentată, fosta cameră a porcilor, fostul coteţ, fosta bucătărie de vară, fosta magazie de lemne, cele două pivniţe, fostele debarale, fostul grajd.Şi cât era ziua de lungă, toate patru caprele câte eram, reorganizam aceste încăperi pentru a servi scopului nostru. Construiam locuri de ascuns, goleam cufere ca să încăpem în ele, compartimentam depozite pentru maximizarea numărul de spaţii de ascuns. Project management frăţioare! ;) Îmi aduc aminte că era porumbul de doi metri în grădină dar nu ne ascundeam niciodată acolo de frică :)))
Duminica jucam fotbal cât era ziua de lungă. În târg. Nici nu mai ştiu când ne-am oprit dar ştiu că la un moment dat m-am trezit că nu mai erau fete pe teren ci eram toate pe bară bârfind.
Serile ne alergam printru bivoli când venea ciurda. Ne alegeam fiecare un animal şi îl urmăream să vedeam dacă, tentat cu ceva, uită să o ia spre casă. Nu uita niciunul. Acum îmi dau seama că tentaţia ar fi mers dimineaţa, nu seara după 10 ore de păscut când bietele nu voiau decât să ajunga acasă să scoată cineva tot laptele ăla din ele.
Şi multe altele. Nu îmi aduc aminte de ce făceam acasă decât după perioada Veneţia. Şi n-am mai făcut nimic la fel de interesant. Am învăţat să stau picior peste picior la terasele de lângă şcoală, să beau bere din pahar şi să aştept întotdeauna să sune el. Bine că mi-am revenit între timp ;)
Alte tag-uri: filmul care este viaţa, peştişorul de aur, maria likes to . . , măriuca mică, vorbele mele, mâncare, vicii, cărţi, secrete, 24 întrebări pe loc, lista moşului.
Friday, October 12
Mă uit la temele şi tonul din ultima vreme, de fapt la tema recurentă în ultima vreme cu schimbarea şi ordinea etc. A ajuns aproape monolog ce fac eu aici. Şi chiar dacă asta se întâmplă la mine în cap acum I'll be dammned dacă vreau să se reflecte numai asta în ce iese afară.
Mă plictisesc şi deprim eu pe mine cu toată polologhia cu 'ce mă fac? încotro o iau? cum mi le pun în ordine?'
Reality check: aseară am ieşit şi m-am împrietenit în mod neaşteptat cu Salitos (oricât de bere de femei mi se pare asta recunosc că sistemul meu nu mai funcţionează ca pe vremuri, în perioada de bar, când era expus zilnic la fum şi alcool şi gălăgie) şi a fost foarte bine.
Bine, a fost o situaţie specială, nu te aduni în fiecare sâmbătă cu tot trecutul tău la o bere în locul în care au început majoritatea chestiilor care sunt acum. Eu mă bălăcesc bucuroasă în familiar şi nostalgie şi nu zic doar din complezenţă că oamenii ăia îmi vor rămâne foarte dragi indiferent de periodicitatea berilor băute împreună. Deşi îmi dau seama că pot suna fals sau pretenţios declaraţiile astea urlate prin fum peste masă la ora 2 dimineaţa :))
Observ că tot în introspecţie am dat-o.
E interesant pentru mine cât de tare mă deranjează că nu mai scriu decât despre problemele din capul meu şi idioţii care mă enervează. Aaaaa . . stai . . am scris despre Catalonia acum câteva zile. Deşi şi aia a fost în contextul 'auoleo, vreau să plec'. Deci ziceam bine la început. Am restrâns involuntar şi la extremă paleta de teme. Revin.
Mă plictisesc şi deprim eu pe mine cu toată polologhia cu 'ce mă fac? încotro o iau? cum mi le pun în ordine?'
Reality check: aseară am ieşit şi m-am împrietenit în mod neaşteptat cu Salitos (oricât de bere de femei mi se pare asta recunosc că sistemul meu nu mai funcţionează ca pe vremuri, în perioada de bar, când era expus zilnic la fum şi alcool şi gălăgie) şi a fost foarte bine.
Bine, a fost o situaţie specială, nu te aduni în fiecare sâmbătă cu tot trecutul tău la o bere în locul în care au început majoritatea chestiilor care sunt acum. Eu mă bălăcesc bucuroasă în familiar şi nostalgie şi nu zic doar din complezenţă că oamenii ăia îmi vor rămâne foarte dragi indiferent de periodicitatea berilor băute împreună. Deşi îmi dau seama că pot suna fals sau pretenţios declaraţiile astea urlate prin fum peste masă la ora 2 dimineaţa :))
Observ că tot în introspecţie am dat-o.
E interesant pentru mine cât de tare mă deranjează că nu mai scriu decât despre problemele din capul meu şi idioţii care mă enervează. Aaaaa . . stai . . am scris despre Catalonia acum câteva zile. Deşi şi aia a fost în contextul 'auoleo, vreau să plec'. Deci ziceam bine la început. Am restrâns involuntar şi la extremă paleta de teme. Revin.
Thursday, October 11
doamnele ele însele
Astăzi am văzut toată ziua numai femei-ţaţe, pseudo-doamne care înjură la volan mai ceva ca birjarii şi genul ăla de şoferiţe care din cauză că bărbaţii înjură femeile la volan că sunt prea grijulii vor să fie un fel de schumi deşi nu ştiu clar cine sau ce e schumi ăsta.
În trafic, singurul lucru mai rău decât un bărbat tupeist şi nesimţit la volan este o femeie cu complexe de femeie la volan care vrea să demonstreze lumii . . . nu-mi dau seama ce dar e foarte chitită pe acel ceva.
De fapt, am pornit de la faptul că astazi, nu ştiu cum de am fost eu receptivă la chestiile astea, am văzut numai astfel de specimene la volanul maşinii mele. M-am simţit foarte foarte departe de comunitatea brandului ales. Mere putrede în fiecare ogradă dar chiar să mă lovesc numai de alea? Sau sunt eu extrem de receptivă la mizerii în ultima vreme. Nu ştiu dar aş vrea să nu mai dau o vreme de feminism din ăsta de groapă cu nisip.
În trafic, singurul lucru mai rău decât un bărbat tupeist şi nesimţit la volan este o femeie cu complexe de femeie la volan care vrea să demonstreze lumii . . . nu-mi dau seama ce dar e foarte chitită pe acel ceva.
De fapt, am pornit de la faptul că astazi, nu ştiu cum de am fost eu receptivă la chestiile astea, am văzut numai astfel de specimene la volanul maşinii mele. M-am simţit foarte foarte departe de comunitatea brandului ales. Mere putrede în fiecare ogradă dar chiar să mă lovesc numai de alea? Sau sunt eu extrem de receptivă la mizerii în ultima vreme. Nu ştiu dar aş vrea să nu mai dau o vreme de feminism din ăsta de groapă cu nisip.
de mulţumiri
Ţin să mulţumesc public Porsche România pentru efortul depus când şi-au dat seama că eu circul cu rca expirată de peste o săptămână, insistând pe lângă firma lor de curieri ca livrarea să se facă cât mai repede posibil şi oferindu-mi o ocazie de a mă rupe din rutina zilnică când mi-a stat inima în loc cu ocazia unui ding dong la uşă la ora 11 seara.
Aceeaşi domni care sună să confirme programări la 7 şi un sfert dimineaţa.
Vă daţi seama cam cât lucrează Porsche România pentru clienţii săi?
Deşi, între noi fie vorba, aş vrea foarte tare să ştiu ce firmă de curieri era aia de livrează plicuri prin oraş în miez de noapte că e bine de avut un număr de telefon just in case.
Aceeaşi domni care sună să confirme programări la 7 şi un sfert dimineaţa.
Vă daţi seama cam cât lucrează Porsche România pentru clienţii săi?
Deşi, între noi fie vorba, aş vrea foarte tare să ştiu ce firmă de curieri era aia de livrează plicuri prin oraş în miez de noapte că e bine de avut un număr de telefon just in case.
Tuesday, October 9
Mă enervează stările astea de 'vai!'. La mine. Ale altora pot fi ignorate. Deşi nici la asta nu mă pricep prea bine dar asta e altă poveste.
Nu vreau să devin autosuficientă. M-ar întrista.
Nici bitter. Nici bitchy. Nici caustică.
În realitate, sunt foarte departe de oricare dintre stările de mai sus. Am doar momente în care mă gândesc cum ar fi.
Să 'urlu' de fiecare dată când simt că sunt călcată pe coadă ca să omor din faşă tentativele de călcat pe cap.
Să mă ţin de scara mea de valori (care, fie vorba-ntre noi, e foarte bine pusă la punct. Poate un pic prea bine şi şi asta devine o problemă dar asta este. iar, altă poveste) şi prea puţin să-mi pese de ale altora. De ce iese pe gură şi nu e personal şi de toate chestiile care nu ies pe gură şi poate sunt doar în capul meu.
Să îmi ajungă odată EQul IQul din urmă . . . să nu-mi explicaţi că nu e posibil..... se înţelege sensul şi formularea era doar de dragul metaforei.
Să nu-mi creez, alimentez şi temperez tot eu paranoile. Tot timpul mi s-a părut interesant modul ăsta de operare, cum îmi iese fără greşeală chestia asta. Uşor autodestructiv, nu?
Oricum (hehe, acum mi-am dat seama că mâine mă duc la ei la lansare la Mentorship), deci oricum, mi-e dor de o groază de chestii şi asta e foarte bine, încă folosesc 'what if' de împrospător de multe ori pe zi iar motivul pentru care aş dori un pic mai multă maturitate emoţională este că încă mai am atâtea de trăit că aproape mă sperie câteodată :)
Foto e fără legătură, de aici, doar pentru că e foarte foarte frumoasă şi liniştitoare.
Nu vreau să devin autosuficientă. M-ar întrista.
Nici bitter. Nici bitchy. Nici caustică.
În realitate, sunt foarte departe de oricare dintre stările de mai sus. Am doar momente în care mă gândesc cum ar fi.
Să 'urlu' de fiecare dată când simt că sunt călcată pe coadă ca să omor din faşă tentativele de călcat pe cap.
Să mă ţin de scara mea de valori (care, fie vorba-ntre noi, e foarte bine pusă la punct. Poate un pic prea bine şi şi asta devine o problemă dar asta este. iar, altă poveste) şi prea puţin să-mi pese de ale altora. De ce iese pe gură şi nu e personal şi de toate chestiile care nu ies pe gură şi poate sunt doar în capul meu.
Să îmi ajungă odată EQul IQul din urmă . . . să nu-mi explicaţi că nu e posibil..... se înţelege sensul şi formularea era doar de dragul metaforei.
Să nu-mi creez, alimentez şi temperez tot eu paranoile. Tot timpul mi s-a părut interesant modul ăsta de operare, cum îmi iese fără greşeală chestia asta. Uşor autodestructiv, nu?
Oricum (hehe, acum mi-am dat seama că mâine mă duc la ei la lansare la Mentorship), deci oricum, mi-e dor de o groază de chestii şi asta e foarte bine, încă folosesc 'what if' de împrospător de multe ori pe zi iar motivul pentru care aş dori un pic mai multă maturitate emoţională este că încă mai am atâtea de trăit că aproape mă sperie câteodată :)Foto e fără legătură, de aici, doar pentru că e foarte foarte frumoasă şi liniştitoare.
Monday, October 8
vreau la Barcelona
Clătire de creieri după un an de cotitură care a venit cu tot ce vine un an de cotitură, cu ambele feţe ale medaliei - adrenalina şi oboseala. Deşi e mult mai multă efervescenţă decât oboseală ;)
După maratoanele Nova Rock şi Last Day Out şi turism în locuri în care n-ai mai fost şi trebuie să vezi tot am alergat şi am văzut şi m-am bucurat şi acum vreau să îmi intre toate în cap şi să-mi fac ordine prin dulăpioare.
Iar Barcelona e acasă. E singurul 'acasă' pe care l-am avut în afară de Bucureşti. Mi-e dor de catalană şi castellană în jurul meu, de zâmbit oamenilor în metrou şi de conversaţii legate randomly pe stradă.
De toată viaţa din jurul tău când te plimbi pe străduţele din jurul Ramblei. Pe Magheru e doar aglomeraţie şi alergătură şi lăcomie, nu e viaţă. Dinamica cârdurilor de oameni la noi aduce a competiţie nu a viaţă.
Vreau să pierd o zi pe străduţele din spatele ramblei şi să dau de oameni care să-mi explice cum e cu independenţa catalană. Pasiunea asta în discursul patriotic este una dintre chestiile care m-au frapat de la primele ieşiri din ţară. Acum vreo 8 ani m-am întors furioasă de la o convenţie de elevi/ studenţi din Irlanda, furioasă că eu nu vorbesc aşa despre ţara mea, că mie îmi sună fals majoritatea discursurilor patriotice.
Să beau sangria pe străzi şi să mănânc cârnaţi 100% colesterol pe malul mării cu garnitură de cava făcută în casă. Şi mariscos şi fuet pe toate drumurile şi la toate supermarketurile, vândute ca seminţele de dovleac de la noi.
Arată a ceva din altă lume. Şi nu mă aleargă nimeni acolo. Sunt atât de împăcată cu faptul că nu o voi cunoaşte niciodată pe de-a întregul şi de sigură că voi reveni şi reveni încât nu mă aleargă nimic. Iar eu rareori nu îmi imprim de una singură starea de alergătură permanentă.
Şi nu e vorba numai de Barca. Zona aia este din altă lume cu totul. Avem toată coasta până la francezi şi nu e un metru părtat care să nu merite văzut. Iar eu nu sunt fan plaje şi staţiuni pe malul mării. Chiar deloc.
Besalu, spre exemplu. Care a rămas cu accesul în oprş de acum 500 de ani, pe care circulă maşinile!! Devine stradă pietonală numai câteva ore pe zi şi numai în sezonul turistic. Iar feelingul de ev mediu se păstrează şi după ce treci de poarta oraşului, evident.
Sau Cadaques, un sătuc mai mic decât Limanu care aduce a Santorini din punct de vedere al cromaticii - numai case albe, fără cupolele greceşti în schimb. Satul lui Dali - nu ăla în care s-a născut nebunu', ăla pe care l-a ales el să creeze şi să locuiască. Voila casa domnului!
De fapt, una dintre case. Cealaltă, casa 'de la oraş', e la vreo 40 de kilometri de Cadaques, la Figueres, şi a fost între timp transformată în muzeul Dali. Unde nu îmi dau seama cum de nu am reuşit să ajung până acum, vizitând de câteva ori bune zona. Cred că it's not meant to be dar tot ajung eu odată şi acolo. E unul dintre cele mai mari regrete legate de zonă.
Şi dacă e să fie plajă, poftiţi Empuriabrava. Veneţia man-made în secolul 20.
Unde o casă cu terasă la canal şi bărcută aferentă pentru deplasare - altfel nu ai cum să ieşi din casă - costă cât un apartament cu două camere în Bucureşti într-o zonă semicentrală şi nedecomandat.
Iubesc paleta asta de culori puternice. Alb cu verde şi albastru. Prima oară când m-a dat pe spate verdele a fost în avion, aterizând la irlandezi, moment în care am realizat că tot ceea ce nuisem eu 'verde' până atunci erau palide imitaţii.
Combinaţia am văzut-o prima oară la baza catedralei Sacre Coeur, unde scările albe urcau printr-un gazon făcut sigur în photoshop până la catedrala albă care nu mai avea decât cer senin pe fundal. A! Şi cineva cânta undeva la harpă pe acolo, în tot tabloul ăsta. Altă chestia gravată pe retină.
Revenind la Catalonia, asta e una dintre cele mai spectaculoase.
Castelfollit de la Roca - un oraş de 15 metri lăţime
căţărat la 50 de metri altitudine, pe o fâşie de piatră bazaltică. Jur pe roşu, are două rânduri de case şi o stradă între ele. Iar spatele caselor subliniază subtil linia hăului care se întinde în jos.
Habar nu am cum au fost făcute casele alea. E ceva spectaculos. Şi e pe bune! De aia aici sunt şi cele mai multe poze - nu ştiu destulă geologie şi constucţii ca să transmit cum arată locul ăla.
Şi Girona.
Girona e, de fapt, acasă.
Girona unde am ştiut la 10 minute după ce am ajuns că e adevărată aia cu frumuseţile care te omoară dacă nu ai cu cine să le împarţi. Slavă domnului că am tot avut cu cine.
În fundul pozei se vede un pod. Podul ăla dă în piaţeta în care stăteam.
De acolo o luam agale pe alei şi trepte . . .
. . . ca să ajung la şcoală.
Te pomeneşti că, de fapt, mi-e dor de studenţie. Nu cred. Nu aia a contat. Şi sunt încă în punctul în care pot oricând zice stop!, eu vreau să colind o vreme şi după aia să mă întorc la viaţa de adult. Avantajul vârstei! Nu zic stop pentru că e mult prea tare ce se întâmplă acum, nu pentru că nu aş putea. Ceea ce face totul şi mai savuros, faptul că sunt conştientă că există alternativa şi că am ales.
Revenind. Nu am mai arătat de mult Barcelona cuiva. Anybody up for a weekend în paradis? Că fetele mele au alte destinaţii pe traseu toamna asta!
După maratoanele Nova Rock şi Last Day Out şi turism în locuri în care n-ai mai fost şi trebuie să vezi tot am alergat şi am văzut şi m-am bucurat şi acum vreau să îmi intre toate în cap şi să-mi fac ordine prin dulăpioare.
Iar Barcelona e acasă. E singurul 'acasă' pe care l-am avut în afară de Bucureşti. Mi-e dor de catalană şi castellană în jurul meu, de zâmbit oamenilor în metrou şi de conversaţii legate randomly pe stradă.De toată viaţa din jurul tău când te plimbi pe străduţele din jurul Ramblei. Pe Magheru e doar aglomeraţie şi alergătură şi lăcomie, nu e viaţă. Dinamica cârdurilor de oameni la noi aduce a competiţie nu a viaţă.
Vreau să pierd o zi pe străduţele din spatele ramblei şi să dau de oameni care să-mi explice cum e cu independenţa catalană. Pasiunea asta în discursul patriotic este una dintre chestiile care m-au frapat de la primele ieşiri din ţară. Acum vreo 8 ani m-am întors furioasă de la o convenţie de elevi/ studenţi din Irlanda, furioasă că eu nu vorbesc aşa despre ţara mea, că mie îmi sună fals majoritatea discursurilor patriotice.
Să beau sangria pe străzi şi să mănânc cârnaţi 100% colesterol pe malul mării cu garnitură de cava făcută în casă. Şi mariscos şi fuet pe toate drumurile şi la toate supermarketurile, vândute ca seminţele de dovleac de la noi.Arată a ceva din altă lume. Şi nu mă aleargă nimeni acolo. Sunt atât de împăcată cu faptul că nu o voi cunoaşte niciodată pe de-a întregul şi de sigură că voi reveni şi reveni încât nu mă aleargă nimic. Iar eu rareori nu îmi imprim de una singură starea de alergătură permanentă.
Şi nu e vorba numai de Barca. Zona aia este din altă lume cu totul. Avem toată coasta până la francezi şi nu e un metru părtat care să nu merite văzut. Iar eu nu sunt fan plaje şi staţiuni pe malul mării. Chiar deloc.
Besalu, spre exemplu. Care a rămas cu accesul în oprş de acum 500 de ani, pe care circulă maşinile!! Devine stradă pietonală numai câteva ore pe zi şi numai în sezonul turistic. Iar feelingul de ev mediu se păstrează şi după ce treci de poarta oraşului, evident.
Sau Cadaques, un sătuc mai mic decât Limanu care aduce a Santorini din punct de vedere al cromaticii - numai case albe, fără cupolele greceşti în schimb. Satul lui Dali - nu ăla în care s-a născut nebunu', ăla pe care l-a ales el să creeze şi să locuiască. Voila casa domnului!
De fapt, una dintre case. Cealaltă, casa 'de la oraş', e la vreo 40 de kilometri de Cadaques, la Figueres, şi a fost între timp transformată în muzeul Dali. Unde nu îmi dau seama cum de nu am reuşit să ajung până acum, vizitând de câteva ori bune zona. Cred că it's not meant to be dar tot ajung eu odată şi acolo. E unul dintre cele mai mari regrete legate de zonă.Şi dacă e să fie plajă, poftiţi Empuriabrava. Veneţia man-made în secolul 20.
Unde o casă cu terasă la canal şi bărcută aferentă pentru deplasare - altfel nu ai cum să ieşi din casă - costă cât un apartament cu două camere în Bucureşti într-o zonă semicentrală şi nedecomandat.Iubesc paleta asta de culori puternice. Alb cu verde şi albastru. Prima oară când m-a dat pe spate verdele a fost în avion, aterizând la irlandezi, moment în care am realizat că tot ceea ce nuisem eu 'verde' până atunci erau palide imitaţii.
Combinaţia am văzut-o prima oară la baza catedralei Sacre Coeur, unde scările albe urcau printr-un gazon făcut sigur în photoshop până la catedrala albă care nu mai avea decât cer senin pe fundal. A! Şi cineva cânta undeva la harpă pe acolo, în tot tabloul ăsta. Altă chestia gravată pe retină.Revenind la Catalonia, asta e una dintre cele mai spectaculoase.
Castelfollit de la Roca - un oraş de 15 metri lăţime
căţărat la 50 de metri altitudine, pe o fâşie de piatră bazaltică. Jur pe roşu, are două rânduri de case şi o stradă între ele. Iar spatele caselor subliniază subtil linia hăului care se întinde în jos.
Habar nu am cum au fost făcute casele alea. E ceva spectaculos. Şi e pe bune! De aia aici sunt şi cele mai multe poze - nu ştiu destulă geologie şi constucţii ca să transmit cum arată locul ăla.
Şi Girona.
Girona e, de fapt, acasă.
Girona unde am ştiut la 10 minute după ce am ajuns că e adevărată aia cu frumuseţile care te omoară dacă nu ai cu cine să le împarţi. Slavă domnului că am tot avut cu cine.
În fundul pozei se vede un pod. Podul ăla dă în piaţeta în care stăteam.
De acolo o luam agale pe alei şi trepte . . .
. . . ca să ajung la şcoală.
Te pomeneşti că, de fapt, mi-e dor de studenţie. Nu cred. Nu aia a contat. Şi sunt încă în punctul în care pot oricând zice stop!, eu vreau să colind o vreme şi după aia să mă întorc la viaţa de adult. Avantajul vârstei! Nu zic stop pentru că e mult prea tare ce se întâmplă acum, nu pentru că nu aş putea. Ceea ce face totul şi mai savuros, faptul că sunt conştientă că există alternativa şi că am ales.
Revenind. Nu am mai arătat de mult Barcelona cuiva. Anybody up for a weekend în paradis? Că fetele mele au alte destinaţii pe traseu toamna asta!
deci MUSE
De mult n-am mai ascultat ceva care să sune atât de altfel de restul. Să aibă un sound atât de clar definit şi de diferit. Pianul fiind de când mă ştiu instrumentul peste toate celelalte instrumente, a auzi pian în tempo de tobă mare şi bas a fost peste toate celelalte combinaţii de instrumente. Şi ştiu că s-a mai făcut dar a fost prima oară când am auzit asta live.
Pe bune cea mai bună formaţie live din Europa!
Şi acum . . către cei care merg de la ora 5 la stadion şi stau în primul rând doar pentru că au plătit bilet de A, folosind concertul în stilul clasic al adolescenţilor care merg la film ca să stea în ultimul rând şi să se pupe . . . la tribune cu voi!
Vizibil deranjaţi de faptul că li se chiuie şi cântă în ureche şi că pletele doamnei ar putea fi agăţate între două palme care, ale naibii, insistau să bată ritmul, nu înţeleg ce dumnezeu făceau acolo, la un metru de gard, uitându-se unul în ochii celuilalt şi dându-şi mesaje cu prietena Alina despre planurile de revelion.
Am depăşit perioada extremistă când mă enervam văzând la concerte oameni care nu cântă cot la cot cu formaţia tot playlistul. Înţeleg că live-ul este cea mai bună modalitate de a descoperi o formaţie şi mi-aş dori ca tot poporul să umple stadioanele la evenimentele astea. Dar dacă nu îţi place sau nu eşti genul live sau nu ţi-ai mai văzut prietenul de 2 luni şi vrei doar să-i gâdili amigdalele stai acasă! Sau vino la concert dar nu da din coate să ajungi în faţă că 'aşa de face'!
La un moment dat îmi doream foarte foarte tare să plouă sau să fim la un concert NOFX să ştiu că în 5 minute începe pogo-ul şi se aleg imediat oamenii din primele rânduri. După care a început Knights of Cydonia şi nu mi-a mai păsat!
Pe bune cea mai bună formaţie live din Europa!
Şi acum . . către cei care merg de la ora 5 la stadion şi stau în primul rând doar pentru că au plătit bilet de A, folosind concertul în stilul clasic al adolescenţilor care merg la film ca să stea în ultimul rând şi să se pupe . . . la tribune cu voi!
Vizibil deranjaţi de faptul că li se chiuie şi cântă în ureche şi că pletele doamnei ar putea fi agăţate între două palme care, ale naibii, insistau să bată ritmul, nu înţeleg ce dumnezeu făceau acolo, la un metru de gard, uitându-se unul în ochii celuilalt şi dându-şi mesaje cu prietena Alina despre planurile de revelion.
Am depăşit perioada extremistă când mă enervam văzând la concerte oameni care nu cântă cot la cot cu formaţia tot playlistul. Înţeleg că live-ul este cea mai bună modalitate de a descoperi o formaţie şi mi-aş dori ca tot poporul să umple stadioanele la evenimentele astea. Dar dacă nu îţi place sau nu eşti genul live sau nu ţi-ai mai văzut prietenul de 2 luni şi vrei doar să-i gâdili amigdalele stai acasă! Sau vino la concert dar nu da din coate să ajungi în faţă că 'aşa de face'!
La un moment dat îmi doream foarte foarte tare să plouă sau să fim la un concert NOFX să ştiu că în 5 minute începe pogo-ul şi se aleg imediat oamenii din primele rânduri. După care a început Knights of Cydonia şi nu mi-a mai păsat!
Monday, October 1
gata!
A trecut maratonul. Acum bat din picior nervoasă că mi s-a luat adrenalina. Ale naibii substanţe care creează dependenţă.
Toamna se numără bobocii, nu? Păi lucrurile au ieşit fantastic. Într-o săptămână am finally casa mea, sunt tânără, am un job care-mi place de mor şi pe care-l fac foate bine, mi-am găsit motivele să push a little harder pentru acele momente în care uit cât de mult îmi place jobul, cuibul de viespi este mai înfloritor ca niciodată (chiar dacă ne mai poticnim din când în când), afară nu mai sunt 800 de grade deci m-am reîmprietenit şi cu corpul meu . . . şi lista continuă cu detaliile savuroase care susţin de fapt construcţia de mai sus.
Şi nu înţeleg de ce unii insistă să se lase condiţionaţi de miile de filme americane care te învaţă că fericirea vine doar după un moment culminant în care crezi că ai pierdut totul şi că orice fericire care nu e precedată de o astfel de vizită în abis nu este de dorit.
Şi că, snobi culturali cum suntem, odată ce americanii şi-au însuşit atât de perfect conceptul ăsta marketându-se ca landul în care fericirea este posibilă (vezi câinii cu covrigi în coadă şi the land of endless possibilities şi miile de filme de care ziceam mai devreme) şi nouă nu ne plac americanii că doar e la modă să nu ne placă şi nu vrem să facă ceilalţi copii mişto de noi . . . dintr-o dată a apărut semnul egal între fericire şi o faţă bronzată fără mimică ce dă pe afară de colagen.
La ce talent avem că complicăm lucrurile când vine vorba de coordonatele exacte a ceea ce ar fi fericire pentru fiecare - eternele 'stai să-mi termin ratele, stai să fac copilul ăla, stai să îmi iau casa, stai să termin cu lansarea aia' - pe atât mi se pare că le simplificăm cu judecăţi finale gen 'fericirea e ignoranţă' sau 'happiness is settling' etc.
Hai să fim serioşi! Sau să nu fim dar să mă lăsaţi în pace când vă apucă explicaţiile cu 'e un sentiment înşelător, ai grijă că nu-ţi dai seama când o să cazi şi de cât de sus'. Cât de formatat să fii în spiritul foamei care nu te lasă să te opreşti din alergat.
Mă rog, am ajuns departe de ce voiam de fapt să zic. Anume că sunt foarte bine, foarte nerăbdătoare să vină chestiile care ştiu că vor veni în lunile următoare şi alea care vor apare pe parcurs, foarte mândră că reuşesc din ce în ce des să zic 'nu' şi să scot neghina din spaţiul meu vital.
Toate astea fără să fi terminat ratele, fără să fi reluat antrenamentele la tenis de care zic de un an că mă reapuc, fără să fiu îndrăgostită nebuneşte de vreun făt frumos, fără să fiu partener, fără să ştiu exact unde plec la MBA, fără un copil, fără o casă pe numele meu etc.
Dar ieri dimineaţa m-am hotărât că ceea ce-mi trebuie ca să închei toamna cu un punct bine pus este un weekend prelungit la Barcelona - să mi se aşeze gândurile în locurile alea de unde a pornit totul. Sunt foarte, foarte, foarte curiasă cum ar fi arătat lucrurile dacă nu ar fi fost anul ăla. Numai faptul că m-am hotărât că plec mă linişteşte incredibil.
Toamna se numără bobocii, nu? Păi lucrurile au ieşit fantastic. Într-o săptămână am finally casa mea, sunt tânără, am un job care-mi place de mor şi pe care-l fac foate bine, mi-am găsit motivele să push a little harder pentru acele momente în care uit cât de mult îmi place jobul, cuibul de viespi este mai înfloritor ca niciodată (chiar dacă ne mai poticnim din când în când), afară nu mai sunt 800 de grade deci m-am reîmprietenit şi cu corpul meu . . . şi lista continuă cu detaliile savuroase care susţin de fapt construcţia de mai sus.
Şi nu înţeleg de ce unii insistă să se lase condiţionaţi de miile de filme americane care te învaţă că fericirea vine doar după un moment culminant în care crezi că ai pierdut totul şi că orice fericire care nu e precedată de o astfel de vizită în abis nu este de dorit.
Şi că, snobi culturali cum suntem, odată ce americanii şi-au însuşit atât de perfect conceptul ăsta marketându-se ca landul în care fericirea este posibilă (vezi câinii cu covrigi în coadă şi the land of endless possibilities şi miile de filme de care ziceam mai devreme) şi nouă nu ne plac americanii că doar e la modă să nu ne placă şi nu vrem să facă ceilalţi copii mişto de noi . . . dintr-o dată a apărut semnul egal între fericire şi o faţă bronzată fără mimică ce dă pe afară de colagen.
La ce talent avem că complicăm lucrurile când vine vorba de coordonatele exacte a ceea ce ar fi fericire pentru fiecare - eternele 'stai să-mi termin ratele, stai să fac copilul ăla, stai să îmi iau casa, stai să termin cu lansarea aia' - pe atât mi se pare că le simplificăm cu judecăţi finale gen 'fericirea e ignoranţă' sau 'happiness is settling' etc.
Hai să fim serioşi! Sau să nu fim dar să mă lăsaţi în pace când vă apucă explicaţiile cu 'e un sentiment înşelător, ai grijă că nu-ţi dai seama când o să cazi şi de cât de sus'. Cât de formatat să fii în spiritul foamei care nu te lasă să te opreşti din alergat.
Mă rog, am ajuns departe de ce voiam de fapt să zic. Anume că sunt foarte bine, foarte nerăbdătoare să vină chestiile care ştiu că vor veni în lunile următoare şi alea care vor apare pe parcurs, foarte mândră că reuşesc din ce în ce des să zic 'nu' şi să scot neghina din spaţiul meu vital.
Toate astea fără să fi terminat ratele, fără să fi reluat antrenamentele la tenis de care zic de un an că mă reapuc, fără să fiu îndrăgostită nebuneşte de vreun făt frumos, fără să fiu partener, fără să ştiu exact unde plec la MBA, fără un copil, fără o casă pe numele meu etc.
Dar ieri dimineaţa m-am hotărât că ceea ce-mi trebuie ca să închei toamna cu un punct bine pus este un weekend prelungit la Barcelona - să mi se aşeze gândurile în locurile alea de unde a pornit totul. Sunt foarte, foarte, foarte curiasă cum ar fi arătat lucrurile dacă nu ar fi fost anul ăla. Numai faptul că m-am hotărât că plec mă linişteşte incredibil.
Thursday, September 27
să zicem şi de bine
La capitolul experienţe de client prin Bucureşti mi-am dat seama că scriu numai de rău. Că rareori povestesc sau mi se povestesc experienţele bune la capitolul ăsta de prin acele câteva locuri unde sunt posibile. Deci să zicem un pic şi de bine :)
Dacă aş avea în viitorul apropiat sau îndepărtat o petrecere sau o conferinţă sau o nuntă sau orice altă chestie din linia ăstora m-aş duce la Novotel. Cu ochii închişi m-aş duce la Novotel! În două zile full petrecute aici şi cu a treia on the way nu a existat moment în care, de la femeia de serviciu la omul cu scaunele sau cu wirelessu', să nu se poarte cu mine de parcă aş fi centrul universului.
Şi nu modelul draguţ dar sec. Modelul 'sunt amabil/ă pentru că aşa trebuie să fiu dar cu tine sunt şi mai şi pentru că eşti tu specială'.
Nu ştiu cine îi pregăteşte, care le sunt salariile sau bonusurile sau vieţile particulare de reuşesc toţi să fie merry sunshine de la 7 dimineaţa când le ceri o scară până la 7 seara când le ceri să reorganizeze 20 de mese. Dar indiferent de unde şi cum, un mare thumbs-up pentru Novotel.
Dacă aş avea în viitorul apropiat sau îndepărtat o petrecere sau o conferinţă sau o nuntă sau orice altă chestie din linia ăstora m-aş duce la Novotel. Cu ochii închişi m-aş duce la Novotel! În două zile full petrecute aici şi cu a treia on the way nu a existat moment în care, de la femeia de serviciu la omul cu scaunele sau cu wirelessu', să nu se poarte cu mine de parcă aş fi centrul universului.
Şi nu modelul draguţ dar sec. Modelul 'sunt amabil/ă pentru că aşa trebuie să fiu dar cu tine sunt şi mai şi pentru că eşti tu specială'.
Nu ştiu cine îi pregăteşte, care le sunt salariile sau bonusurile sau vieţile particulare de reuşesc toţi să fie merry sunshine de la 7 dimineaţa când le ceri o scară până la 7 seara când le ceri să reorganizeze 20 de mese. Dar indiferent de unde şi cum, un mare thumbs-up pentru Novotel.
Monday, September 24
snow cerries from france
Tori Amos - Snow cherries from France.
Nu aş putea spune de ce exact, dar e în loop atât în maşină cât şi la birou şi acasă şi cam peste tot. De vreo 2 zile. Chiar nu-mi dau seama ce e cu ea dar îmi pică foarte bine, e caldă. . . e greu de explicat. Ascultaţi-o! :)
Nu aş putea spune de ce exact, dar e în loop atât în maşină cât şi la birou şi acasă şi cam peste tot. De vreo 2 zile. Chiar nu-mi dau seama ce e cu ea dar îmi pică foarte bine, e caldă. . . e greu de explicat. Ascultaţi-o! :)
Sunday, September 23
pauză
Duminica la birou nu are nici un fel de glorie. Tripul cu 'ce bine că sunt ocupat, înseamnă că fac lucruri importante' este rezervat şi acceptabil în primii doi ani de muncă când mirajul adulthood-ului este încă un miraj. După aia, glamour-ul se salvează în PLM şi face loc unui larg spectru de sentimente, care mai de care mai depărtate de gloria iniţială despre care povesteam :)
Satisfacţia de final creşte, ce-i drept, proporţional cu scăderea glamourului şi tocmai datorită dispariţiei acestuia. Motive acceptabile pentru a călca firma duminica devin din ce în ce mai greu de acceptat şi, deci, atunci când zici da în faţa destinului, filtrarea te ajută să fie DA doar în faţa acelor lucruri care are worth it in the end.
Deşi, mai discutăm peste vreo 5 ani. Probabil mi se vor îngusta şi mai tare găurelele sitei ;). Deocamdată e foarte bine: fluturaşii sunt acolo şi nervii vin din mii alte motive nu din jobul to be done.
Satisfacţia de final creşte, ce-i drept, proporţional cu scăderea glamourului şi tocmai datorită dispariţiei acestuia. Motive acceptabile pentru a călca firma duminica devin din ce în ce mai greu de acceptat şi, deci, atunci când zici da în faţa destinului, filtrarea te ajută să fie DA doar în faţa acelor lucruri care are worth it in the end.
Deşi, mai discutăm peste vreo 5 ani. Probabil mi se vor îngusta şi mai tare găurelele sitei ;). Deocamdată e foarte bine: fluturaşii sunt acolo şi nervii vin din mii alte motive nu din jobul to be done.
Thursday, September 20
universul ăsta care chiar conspiră . .
O situaţie care trebuia să dureze câteva luni s-a prelungit la mai mult de un an.
De 6 luni aştept să mă mut. De 2 luni situaţia a devenit insuportabilă.
Cu dat cu capul de volan seara înainte de urca sus în casă şi izbugniri diverse de la toate căcaturile mici care îmi rupeau filmul când ajungeam acasă dupa 14 ore de muncă şi nu găseam peace of mind. Mulţumesc pe această cale Sandrei care m-a calmat şi mi-a oferit în repetate rânduri umăr şi un acoperiş deasupra capului în zile ca cele de mai sus şi în multe altele.
Mie mi se pare normal să nu scot ochii, să nu fac paradă când fac ceva ce mi se pare the decent thing to do. Numai că oamenii, se pare, o iau aşa. Şi întind coarda până unde pot. Şi eu mă bazez pe bunul lor simţ de a nu întinde coarda. Şi uite aşa . . .
Ei, ieri dimineaţă, în drum spre muncă în prima zi în care ştiam să o să pot respira un pic mai în voie am decis că îmi voi dedica o jumătate de oră să-i scriu un mail în care să dau totul afară. Cu tot ce cred şi cu tot ce simt şi cum nu am făcut mai multe până acum de ruşinea lui nu din slăbiciunea mea. Un mail violent şi cu injurii. Foarte impropriu mie.
Şi până am băut o cafea şi am stat la o prezentare am primit offline pe mess cum că totul s-a rezolvat şi de la 1 octombrie mă mut.
Pat on the back de la univers că abordarea mea nu e greşită. Că momentele în ţi-o iei din cauza asta contează mai puţin decât ce-ţi scoţi. Şi mă bucur că din toată chestia asta nu am învăţat să fiu ca românul 'tupeist' ci doar să nu mai ajung într-o situaţie asemănătoare niciodată.
Mă duc să visez la tapet şi paravane chinezeşti. :)
De 6 luni aştept să mă mut. De 2 luni situaţia a devenit insuportabilă.
Cu dat cu capul de volan seara înainte de urca sus în casă şi izbugniri diverse de la toate căcaturile mici care îmi rupeau filmul când ajungeam acasă dupa 14 ore de muncă şi nu găseam peace of mind. Mulţumesc pe această cale Sandrei care m-a calmat şi mi-a oferit în repetate rânduri umăr şi un acoperiş deasupra capului în zile ca cele de mai sus şi în multe altele.
Mie mi se pare normal să nu scot ochii, să nu fac paradă când fac ceva ce mi se pare the decent thing to do. Numai că oamenii, se pare, o iau aşa. Şi întind coarda până unde pot. Şi eu mă bazez pe bunul lor simţ de a nu întinde coarda. Şi uite aşa . . .
Ei, ieri dimineaţă, în drum spre muncă în prima zi în care ştiam să o să pot respira un pic mai în voie am decis că îmi voi dedica o jumătate de oră să-i scriu un mail în care să dau totul afară. Cu tot ce cred şi cu tot ce simt şi cum nu am făcut mai multe până acum de ruşinea lui nu din slăbiciunea mea. Un mail violent şi cu injurii. Foarte impropriu mie.
Şi până am băut o cafea şi am stat la o prezentare am primit offline pe mess cum că totul s-a rezolvat şi de la 1 octombrie mă mut.
Pat on the back de la univers că abordarea mea nu e greşită. Că momentele în ţi-o iei din cauza asta contează mai puţin decât ce-ţi scoţi. Şi mă bucur că din toată chestia asta nu am învăţat să fiu ca românul 'tupeist' ci doar să nu mai ajung într-o situaţie asemănătoare niciodată.
Mă duc să visez la tapet şi paravane chinezeşti. :)
Tuesday, September 18
how emo are you?
Ştiu că e urât să o dau un utuburi din lipsă timp pentru scris.
Însă mai deschid din când în când messengeru' şi dau de chestii geniale ca filmuleţul de mai sus, courtesy of radu.
Presimt că unele dintre replici vor deveni parte a vocabularului nostru curent în următoarele căteva săptămnâni :)).
Am râs cu lacrimi!!
Sunday, September 16
unde a dispărut postsecret?
Intru ca omu' pe blog şi ia-l de unde nu-i. Un blog al unei tăntici nicole care e din septembrie pe blogger şi are 17.000 de vizionări la profil - semn că mulţi alţii au raţionat la fel ca mine :)
Wikipedia mă anunţă că situaţia e asta din 16 septembrie.
Ce mă!?!? Unde a dispărut Frank?
Wikipedia mă anunţă că situaţia e asta din 16 septembrie.
Ce mă!?!? Unde a dispărut Frank?
Thursday, September 13
mica publicitate
Am nevoie de o casă! Mică, ieftină, cu uşă la dormitor şi chiuvetă separată pentru baie şi bucătărie.
De restul mă ocup eu.
Detalii:
După muncă în general mă duc prin alte locuri deci petrec maxim 10-11 ore pe zi acasă.
Îmi place foarte, foarte tare să dorm. I'll be doing a lot of that.
Eu nu o înţeleg pe aia cu adulţii cărora le trebuie 6-7 ore de somn ca să funcţioneze cum trebuie. Să doarmă ei 7 ore! I'll have the whole nine/ten yards.
Am lucrat 3 veri la rând în vama veche în bar deci, credeţi-mă, nu mă mai tentează petrecerile cu muzică la maxim şi băut până dimineaţa - mi-am făcut plinul.
Nu-mi trebuie mobilă şi electrocasnice.
În weekend sunt, de obicei plecată. Şi acum vine iarna deci voi fi tot timpul plecată în weekend.
Iubesc animalele (pisicile nu sunt animale) şi tocmai de aia nu aş chinui unul în condiţiile de mai sus. Deci no pets either.
Aaaa....and parents love me.
Poza e cu titlu informativ. Chiar nu are nimeni un beci/ cămară/ duplex în pţa. Alba Iulia care stă gol? :D
PS: Da, sunt atât de disperată încât să-mi fac eu mie reclamă pe blog pe tema asta.
going west
Ceasul bilogic care reglează nevoia de spaţiu şi linişte când ajungi seara acasă face cât trei bombe cu timer în ultima perioadă. S-a trezit şi el odată cu studenţii, să fie sănătos. Există o casă dar nu pot să mă mut în ea din raţiuni de dai un deget şi ţi se ia toată mâna şi rămâne el cu toate lucrurile tale să se bucure de viaţă.
Luminiţa de la capătul tunelului a fost colegul Ciprian care a venit cu posibilitatea unei garsoniere pe Ştirbei la un preţ mai mult decât decent. Am constuit castele de nisip şi zone zen în noua casă to be până ieri când, all giggly în timp ce proprietarul îmi explica cum arată locul vine întrebarea de care începe să-mi fie frică:
"Dumneavoastră fumaţi?"
Şi uite aşa, într-o fracţiune de secundă, am pierdut minunea. Din raţiuni temeinice de afumare şi zugrăveală odată la 2 ani din cauza asta, omul îşi rezervă dreptul de a căuta un nefumător.
Uite cum discriminarea nu e numai la nivel de 'ieşi afară în stradă că nu avem loc de fumători' ci ajunge să te şi ardă acolo unde chiar te doare.
Avantajele a ceea ce s-a întâmplat şi se întâmplă în ultimii ani sunt, însă, mult mai mari decât faptul că nu prea mai am unde să parchez, fumez, etc.
Luminiţa de la capătul tunelului a fost colegul Ciprian care a venit cu posibilitatea unei garsoniere pe Ştirbei la un preţ mai mult decât decent. Am constuit castele de nisip şi zone zen în noua casă to be până ieri când, all giggly în timp ce proprietarul îmi explica cum arată locul vine întrebarea de care începe să-mi fie frică:
"Dumneavoastră fumaţi?"
Şi uite aşa, într-o fracţiune de secundă, am pierdut minunea. Din raţiuni temeinice de afumare şi zugrăveală odată la 2 ani din cauza asta, omul îşi rezervă dreptul de a căuta un nefumător.
Uite cum discriminarea nu e numai la nivel de 'ieşi afară în stradă că nu avem loc de fumători' ci ajunge să te şi ardă acolo unde chiar te doare.
Avantajele a ceea ce s-a întâmplat şi se întâmplă în ultimii ani sunt, însă, mult mai mari decât faptul că nu prea mai am unde să parchez, fumez, etc.
Tuesday, September 11
panseu
Chestia care mă sperie cel mai tare la ‚creştere’ şi ‚evoluţie’ şi ‚adulthood’ este iminenţa momentului în care nu voi mai simţi fiecare prag.
Sper să fiu structural programată să le simt. Să văd întotdeaun nuanţele care diferenţiază un moment de celalalt şi îi dau calitatea de ‚prag’. Şi senzaţia de bine care vine cu trecerea lui drept şi fără a da cu capul.
Sper să fiu structural programată să le simt. Să văd întotdeaun nuanţele care diferenţiază un moment de celalalt şi îi dau calitatea de ‚prag’. Şi senzaţia de bine care vine cu trecerea lui drept şi fără a da cu capul.
BS
Am găsit echivalentul discursului feminin cu ‚tot ce vreau e un băiat bun care să mă iubească’.
El care zice ‚tot ce vreau este o fată care să nu se joace jocuri şi să zică clar ce vrea’.
Iar domnii, îmi închipui, pierd satisfacţia victoriei odată ce DA chiar înseamnă da şi NU înseamnă nu.
Monday, September 10
de văzut/ făcut
Nu ştiu alţii cum sunt dar eu în fiecare seară şi weekend mă plâng că nu am ce face în afară de chestiile clasice gen bere pe terasă sau spectacol sau film la mall.
Ei bine, voila ceva ce nu vezi în fiecare zi, cu bonusul de a fi fost deja testat de Sandra acum două săptămâni - 'acrobaţi, clovni, un contorsionist, dar şi pelicani, porci spinoşi, un rechin, o focă, pinguini şi şerpi'.
Ultima reprezentaţie în Ro, de data asta în colaborare cu copiii de la Fundaţia Parada (despre care o să vă mai povestesc că sunt geniali şi îmi place de mor abordarea pe care o au).
Mâine, marţi, fostul patinoar din Drumul Taberei (pe lângă Moghioroş), de la 18 la 20.15. Jur pe roşu că Motoarele şi mall-urile vor fi acolo şi poimâine şi în weekend şi în toţi anii care vor veni. Hai la circ! :D
Later edit: nu mâine, marţi ci poimâine, miercuri. Restul se susţine.
Ei bine, voila ceva ce nu vezi în fiecare zi, cu bonusul de a fi fost deja testat de Sandra acum două săptămâni - 'acrobaţi, clovni, un contorsionist, dar şi pelicani, porci spinoşi, un rechin, o focă, pinguini şi şerpi'.
Ultima reprezentaţie în Ro, de data asta în colaborare cu copiii de la Fundaţia Parada (despre care o să vă mai povestesc că sunt geniali şi îmi place de mor abordarea pe care o au).
Mâine, marţi, fostul patinoar din Drumul Taberei (pe lângă Moghioroş), de la 18 la 20.15. Jur pe roşu că Motoarele şi mall-urile vor fi acolo şi poimâine şi în weekend şi în toţi anii care vor veni. Hai la circ! :D
Later edit: nu mâine, marţi ci poimâine, miercuri. Restul se susţine.
Friday, September 7
NOFX
Ok. Nu prea ştiu de unde să încep şi cum aş putea explica.NOFX cântă la Amfiteatrul Eminescu marţi.
NOFX este, din punct de vedere obiectiv 'de 15 ani încoace cea mai importantă trupă independentă de punk-rock din lume.'
Din punct de vedere subiectiv, personal, ce-simte-inimioara-când-aude-oi-oi-oi, cum-ţopăie-neuronii-când-începe-trompeta nu ştiu practic de unde să o apuc. Ca idee, eu am făcut 2500 de km ca să mă duc să îi văd în austria ştiind că îi vad la mine acasă la o distanţă de doar 10 zile.
Şi vor fi aici!! Vor urla banalul Hello Romania şi nu o sa-mi vină să cred că din gura lor a ieşit. Hehe!
it's just a job!
Mă surprinde cum încă îmi sar ochii pe orice bucată de informaţie care ţine de industriile şi companiile de acum 6 luni. Cum involuntar privirea se fixează pe articole şi outdoor-uri şi spoturi şi cum mă bucur de fiecare dată când văd că au mai făcut ceva mişto. Şi cum zic 'damn it' de fiecare dată când văd că se mişcă coerent concurenţa.
Şi nu mai am nicio treabă cu nici unul dintre ei şi nu se mişcă în zone care să-mi fie aproape. Şi a trecut perioada în care urmăream ca să văd finalitatea unor proiecte pe care le începusem. Acum nu ştiu ce e. Probabil un fel de drag de ceva în care ai investit.
Fuck aia cu 'it's just a job'. Să mor dacă aş ştii să o fac altfel, dacă mi-ar mai plăcea atâta dacă aş face-o altfel. Iar aia cu exuberanţa tinereţii care mi-a fost de atâtea ori invocată . . . încă nu am aflat dacă este sau nu explicaţia din motive evidente de plasare încă în acel context.
Şi nu mai am nicio treabă cu nici unul dintre ei şi nu se mişcă în zone care să-mi fie aproape. Şi a trecut perioada în care urmăream ca să văd finalitatea unor proiecte pe care le începusem. Acum nu ştiu ce e. Probabil un fel de drag de ceva în care ai investit.
Fuck aia cu 'it's just a job'. Să mor dacă aş ştii să o fac altfel, dacă mi-ar mai plăcea atâta dacă aş face-o altfel. Iar aia cu exuberanţa tinereţii care mi-a fost de atâtea ori invocată . . . încă nu am aflat dacă este sau nu explicaţia din motive evidente de plasare încă în acel context.
Thursday, September 6
din categoria 'să avem grijă ce ne dorim'
Victorie!
Visul bucureştenilor de pretutindeni de fluidizare a traficului la ieşirea din oraş spre nord se va împlini. Peste 2 ani. Cu preţul a 8 luni de circulaţie pe un singur sens în zona.
Norocul meu că oricum clima mi-a distrus interesul pentru valea prahovei şi ieşirile la zăpadă vor fi prin militari.
Aşteptăm cu interes comentariile Ikea, Mobexpert, Carrefour, Bricostore, Metro, Selgros din Băneasa. Sau soluţiile primăriei în acest sens. Că nu cred că aceşti titani vor accepta tăcuţi plonjarea cifrelor de afaceri cum au făcut micii negustori din centrul istoric când s-a blocat accesul maşinilor acum aproape trei ani pentru un an de reparaţii.
Visul bucureştenilor de pretutindeni de fluidizare a traficului la ieşirea din oraş spre nord se va împlini. Peste 2 ani. Cu preţul a 8 luni de circulaţie pe un singur sens în zona.
Norocul meu că oricum clima mi-a distrus interesul pentru valea prahovei şi ieşirile la zăpadă vor fi prin militari.
Aşteptăm cu interes comentariile Ikea, Mobexpert, Carrefour, Bricostore, Metro, Selgros din Băneasa. Sau soluţiile primăriei în acest sens. Că nu cred că aceşti titani vor accepta tăcuţi plonjarea cifrelor de afaceri cum au făcut micii negustori din centrul istoric când s-a blocat accesul maşinilor acum aproape trei ani pentru un an de reparaţii.
Wednesday, September 5
Dă viaţă inteligenţei emo
Între cum arată traficul din Bucureşti în primele zile de după concedii, chestii de job, chestii de spaţiu vital şi diverse detalii personale . . . wake me up when september ends.
Later edit: nah! adrenalina rulează! calmul adoarme! a construi face foarte bine la moral! problemele generează schimbare! schimbarea permite jocuri dintre cele mai mişto!:)
Later edit: nah! adrenalina rulează! calmul adoarme! a construi face foarte bine la moral! problemele generează schimbare! schimbarea permite jocuri dintre cele mai mişto!:)
Tuesday, September 4
noi vs. ei
Când eu sunt tot timpul la un pas de a-mi rupe planetarele în gropile nesemnalizate de pe drumurile naţionale şi europene pe plaiuri mioritice de legendă, voila la ce detalii au ajuns autorităţile publice de peste canalul mânecii în comunicarea lor cu cetăţenii.
Bine, ca să fim corecţi şi cu ai noştri edili, sunt convinsă că dacă a călca pe iarbă nu ar fi bază pentru amendă de la 50 la 300 de ron ar pune şi ei semne din astea la tot pasul.
Foto via gorgeoux, din înnorata Londră.
Bine, ca să fim corecţi şi cu ai noştri edili, sunt convinsă că dacă a călca pe iarbă nu ar fi bază pentru amendă de la 50 la 300 de ron ar pune şi ei semne din astea la tot pasul.
Foto via gorgeoux, din înnorata Londră.
Last day out şi de ce va deveni o tradiţie
Deci să vă explic.
După câmpii şi beciuri şi plajă şi toate locurile în care am văzut concerte în viaţa asta . . . am găsit raiul. Haos şi nebunie într-un orăşel din mijlocul Austriei, genul ascuns printre dealuri verzi şi căsuţe cu gărduleţe albe şi flori în geam. Genul unde nu se întâmplă nimic şi oamenii se cunosc toţi între ei dar, o dată pe an, la început de toamnă, all hell breaks loose!
Am fost la concert în curtea castelului!
Vă rog să vă minunaţi:
3 feet smaller - care au făcut un super show de care probabil m-aş fi bucurat maxim dacă aş fi ştiut germană ca să înţeleg ce spuneau. Foarte drăguţi domnii!
Mad Caddies au fost angelici. Au sunat impecabil! Cu un vibe de parcă tocmai se ridicaseră de pe plaja din faţa casei din santa monica unde îşi beau berile de după surfing şi s-au urcat pe scenă să cânte unor prieteni.
Şi ziceţi voi dacă băiatul ăsta nu arată exact a senzaţia de bine şi relaxare de care ziceam mai sus. Oricum, dupa 5 ani de ascultat şi urlat prin beciuri, am auzit Drinking for 11 şi Road Rash direct de la sursă, în aer liber, la castel!
Bloodhound Gang, ca de obicei, showul cu flegmă şi urină şi vomă cu care ne-am obişnuit ;). Genul de chestii care povestite sună scârbos, făcute în alt context m-ar degusta, dar cu boxele urlând în urechi şi cu feelingul ăla în mijlocul a 1500 de oameni . . . not so much!
Lucrează enorm ca să plece oamenii de la concertele lor fericiţi. Maxim 2 piese noi, restul numai hituri de sing along. Glume făcute bine, pe subiecte locale etc. Cine i-a văzut în România ştie. Nu am văzut trupă care să lucreze mai mult pentru fiecare concert pe care-l face!
Şi de aici începe nebunia . . . Fat Mike care nu mai e atât de fat dar tot e Fat Mike, live, la 15 metri de noi!!!
Da, ataşat microfonului este un suport de pahar pentru ca domnul să nu ducă lipsă de hidratare. Cât de plin de tine de fii?!? :)) Cu ocazia asta ne-am lămurit că scuza care explica lipsa de pe scena de la Nova Rock cu Me first and the Gimme Gimmies (Mike e la dezalcolizare) era o scuză.
Hefe, adorabil!
Hefe, spre doi băieţi din public: Hey, look at those guys in the first row wondering when Good Charlotte's new album is comming out! Come on guys, kiss! I'll buy you a beer if you do! What? No? Come on! I thought emo was about two guys kissing, isn't it?
Jos pălăria pentru:
Fat Mike: What's the best punk rock band in the world?
Crowd: nofx! nofx! nofx!
Fat Mike: No! It's Bad Religion!
Fat Mike: What's the second best punk rock band in the world?
Crowd: nofx! nofx! nofx!
Fat Mike: No! Rancid! Şi acum o să vă cântăm un cântecel de-al lor! Radio, radio, radio!
Nofx şi Mad Caddies pe aceeaşi scenă! Dacă tot era să văd o combinaţie memorabilă o prefer pe asta celei Alice Cooper/Manson.
Şi, pentru contrast, micul dejun de a doua zi. După pogo şi noroi am fost ca doamnele pe Mariahilfer Strasse la Konditorei.
Cam asta a fost, 7 ore de concert, 5 ore de shopping şi vreo 35 de ore de condus. Un pic mai bine gândit şi organizat, mâine aş lua-o de la capăt! Şi sunt foarte, foarte sigură că se va ivi ocazia :D
După câmpii şi beciuri şi plajă şi toate locurile în care am văzut concerte în viaţa asta . . . am găsit raiul. Haos şi nebunie într-un orăşel din mijlocul Austriei, genul ascuns printre dealuri verzi şi căsuţe cu gărduleţe albe şi flori în geam. Genul unde nu se întâmplă nimic şi oamenii se cunosc toţi între ei dar, o dată pe an, la început de toamnă, all hell breaks loose!
Am fost la concert în curtea castelului!
Vă rog să vă minunaţi:
3 feet smaller - care au făcut un super show de care probabil m-aş fi bucurat maxim dacă aş fi ştiut germană ca să înţeleg ce spuneau. Foarte drăguţi domnii!
Mad Caddies au fost angelici. Au sunat impecabil! Cu un vibe de parcă tocmai se ridicaseră de pe plaja din faţa casei din santa monica unde îşi beau berile de după surfing şi s-au urcat pe scenă să cânte unor prieteni.
Şi ziceţi voi dacă băiatul ăsta nu arată exact a senzaţia de bine şi relaxare de care ziceam mai sus. Oricum, dupa 5 ani de ascultat şi urlat prin beciuri, am auzit Drinking for 11 şi Road Rash direct de la sursă, în aer liber, la castel!
Bloodhound Gang, ca de obicei, showul cu flegmă şi urină şi vomă cu care ne-am obişnuit ;). Genul de chestii care povestite sună scârbos, făcute în alt context m-ar degusta, dar cu boxele urlând în urechi şi cu feelingul ăla în mijlocul a 1500 de oameni . . . not so much!
Lucrează enorm ca să plece oamenii de la concertele lor fericiţi. Maxim 2 piese noi, restul numai hituri de sing along. Glume făcute bine, pe subiecte locale etc. Cine i-a văzut în România ştie. Nu am văzut trupă care să lucreze mai mult pentru fiecare concert pe care-l face!
Şi de aici începe nebunia . . . Fat Mike care nu mai e atât de fat dar tot e Fat Mike, live, la 15 metri de noi!!!
Da, ataşat microfonului este un suport de pahar pentru ca domnul să nu ducă lipsă de hidratare. Cât de plin de tine de fii?!? :)) Cu ocazia asta ne-am lămurit că scuza care explica lipsa de pe scena de la Nova Rock cu Me first and the Gimme Gimmies (Mike e la dezalcolizare) era o scuză.
Hefe, adorabil!
Hefe, spre doi băieţi din public: Hey, look at those guys in the first row wondering when Good Charlotte's new album is comming out! Come on guys, kiss! I'll buy you a beer if you do! What? No? Come on! I thought emo was about two guys kissing, isn't it?
Jos pălăria pentru:Fat Mike: What's the best punk rock band in the world?
Crowd: nofx! nofx! nofx!
Fat Mike: No! It's Bad Religion!
Fat Mike: What's the second best punk rock band in the world?
Crowd: nofx! nofx! nofx!
Fat Mike: No! Rancid! Şi acum o să vă cântăm un cântecel de-al lor! Radio, radio, radio!
Nofx şi Mad Caddies pe aceeaşi scenă! Dacă tot era să văd o combinaţie memorabilă o prefer pe asta celei Alice Cooper/Manson.
Şi, pentru contrast, micul dejun de a doua zi. După pogo şi noroi am fost ca doamnele pe Mariahilfer Strasse la Konditorei.
Cam asta a fost, 7 ore de concert, 5 ore de shopping şi vreo 35 de ore de condus. Un pic mai bine gândit şi organizat, mâine aş lua-o de la capăt! Şi sunt foarte, foarte sigură că se va ivi ocazia :D
Subscribe to:
Posts (Atom)